Pe 1 iunie concertul „Rock pentru viaţă” a învins ploaia. Sper că toţi cei prezenţi în Piaţa Constituţiei au dat măcar un sms la 877 pentru ca un nou spital pentru copii să fie construit cât de curând.
Echipată cu cizme de cauciuc şi pelerină de ploaie am ajuns la concert pe la şapte. Cântau Sarmalele Reci şi spre surprinderea mea sunau mult mai veseli şi mai rock decât mi-i aminteam. Am pornit cu gânduri bahice într-o excursie până la primul chioşc şi am revenit abia la Viţa de Vie cand nebunia s-a declanşat.
Copii care mai de care mai împieliţaţi şi mai agitaţi năvăleau din toate părţile chiuind ascuţit. Viţa de Vie se pare că generează isterie în rândul pre-adolescenţilor. M-am simţi bătrânăăăăă răăăău pentru că mă gândeam într-una că părinţii ar face bine să nu le ia bilete la Slayer, Rammstein, etc. pentru că ar fi tare riscant. Un mic colţ de Vama Veche în plin 1 mai se derula chiar în jurul nostru. Cine le-a predat lecţia pogo nu i-a învăţat că ideea nu e să cari pumni în stânga şi în dreapta. Un puşti a fost trântit la pământ şi cărat ulterior spre salvare. Înainte de „Basu şi cu toba mare” publicul a fost avertizat să aibă grijă la oamenii din stânga şi din dreapta lor 🙂
Lângă grupul nostru o doamnă pe la 35 de ani privea îngrijorată la iureşul din faţa scenei. Din mulţime a răsărit un cap de fetiţă. Era roşie toată şi ţipa ascuţit: „Eu sunt în faţăăă, dacă vrei vino şi tu!!!” Apoi s-a întors către prietenele ei şi le-a strigat „Hai la pogoooo!!”. Doamna cu geacă de piele şi blugi n-a răspuns nimic şi a continuat să privească speriată, când la aşa-zisul pogo, când la o fetiţă înaltă de vreo 145 cm care tocmai scurgea ultimele picături dintr-o sticlă de Unirea.
Cum au coborât Viţa de pe scenă, cum au fugit toţi copiii cu ochi conturaţi cu dermatograf. Au stat o vreme în jurul salvării unde agoniza Călcatul în picioare apoi au dispărut.
Câţiva dintre ei au revenit în timpul concertului Compact şi m-au surprins pentru că dansau şi ştiau versurile. Învăţătură de minte: chiar dacă par ciudăţei şi uneori ascultă Blaxy Girls, unii dintre noii puşti ştiu şi muzică veche. N-am să mai spun că „noi” nu eram aşa de stupizi…cred că dacă mi-ar arăta cineva un film cu adolescenţa noastră aş intra în pământ. Tot respectul meu pentru copiii care de 1 iunie au dat sms-uri pentru alţi copii, pentru puştimea care a venit în ploaie la Rock pentru viaţă în loc să piardă vremea pe net.
Cât a cântat Ştefan Bănică am speculat momentul şi ne-am lipit de primul rând în aşteptarea concertului Iris. De Voltaj ce să povestesc? Nu m-au distrat niciodată* dar acum la „Rock pentru viaţă” parcă au fost bine veniţi pentru că ne luase frigul. Şi oricum, toţi artiştii prezenţi de 1 iunie în Piaţa Constituţiei merită tot respectul pentru că s-au alăturat acestei cauze şi au cântat GRATIS. Ţopăiala ne-a încălzit numai bine pentru Iris.
Mă aşteptam ca Iris să cânte mai mult, dar din păcate au fost numai cinci piese cu tot cu intro. Din fericire au fost cinci piese primite excelent de public şi cântate cu muuult chef. Îmi fusese tare de dor de ei pentru că nu-i mai văzusem din aprilie. [Dacă nu mi-ar fi dispărut geanta cu toţi banii în Vamă, cu siguranţa i-aş fi văzut în concert la Bibi…]Pământul îl cuprind, Îngerii goi, Floare de Iris şi Somn Bizar n-au făcut decât să-mi alimenteze şi mai mult pofta.
Îmi fusese aşa de dor încât eram hotărâtă să vorbesc în sfârşit cu Cristi . După operaţie mi-era suficient că-l văd din nou în concerte şi că arată din ce în ce mai bine aşa că n-am mai luat autografe, nu l-am mai îmbrăţişat şi nu m-am mai bâlbâit în faţa lui. M-am uitat repede dacă am cum să ajung la maşina albastră şi am ţâşnit pe lângă jandarmi. Am vorbit cu Nelu şi cu Valter şi i-am felicitat pentru deschiderea concertului AC/DC. Apoi m-am uitat emoţionată după Mincu şi nu l-am văzut nicăieri. L-am ratat 🙂
Următoarele concerte Iris vor fi: pe 6 iunie la Cluj şi pe 15 iulie în Vamă la Folk You
*Apropo de Voltaj: „Nori de hârtie!”
Si despre Dida?
ApreciazăApreciază
Din pacate cred ca a cantat inainte sa ajung eu in piata. Mi-ar fi placut sa o revad pe scena
ApreciazăApreciază
Am stat si eu putin de la VH2 la Sarmalele Reci. Din cate cred Dida a cantat la sfarsitul sau la inceputul spectacolului. Mi-a placut cum ai descris mai sus Piata, si crede-ma m-am regasit in doamna nu de 35 ci de 40 cum sunt! Iti multumesc oricum si tie si celor care au cantat si ne-au indulcit pentru o clipa , clipele!
ApreciazăApreciază
Am stat pana la final deci cred ca Dida a cantat la inceputul spectacolului.
:)si eu iti multumesc pentru vizita si pentru comentariul frumos
ApreciazăApreciază
primii au fost les elephantes bizzares , apoi margineanu , vunk si tot asa..
ApreciazăApreciază