Balea Lac- Fereastra Zmeilor- La trei pasi de moarte- Podragu

Plănuisem o urcare pe vf. Moldoveanu încă de anul trecut când ne-am căţărat pe Negoiu. Pentru că atunci vremea nu a ţinut cu noi şi nu a dat semne de îndreptare, am renunţat. Acum la sfârşitul lui iulie iar se anunţau vijelii în munţi. Am sperat că vom fi mai norocoşi şi aşa s-a şi întâmplat.

Ziua 1

Am ajuns la Bâlea Lac pe la trei. Ceaţa deja învăluise bazarul şi stropi mărunţi prevesteau o ditamai ploaia. Nu aveam de gând să campăm în aglomeraţia tip Piaţa Obor aşa că ne-am hotărât să ne grăbim până la Lacul Capra. Ne-am echipat rapid, am băgat hainele şi sacii de dormit în pungi (nu ca anul trecut când după o furtună am rămas fără măcar o bucată de cârpă uscată) şi dă-i şi luptă-te cu urcuşul nesuferit de la Bâlea. În vreo 40-50 de minute am ajuns la Lacul Capra şi am întins de urgenţă corturile.

Cum am tras fermoarele, cum s-a pus pe tunat de tremurau căldările. Am avut un radio mic cu baterii la noi care a fost numai bun cât a zornăit prelata sub greutatea stropilor. Ne-a mai scos din apatie (plus că un radio e bun la cortul omului: fulgerul interferează cu undele radio şi se aude sub formă de pârâituri; în funcţie de intensitatea lor îţi poţi da seama cât de aproape te afli de descărcările electrice).

Ploaia ne-a lăsat în pace după o oră şi am trecut la amabilităţi cu vecinii: un grup de cehi lângă Lacul Capra şi un polonez campat după stânca lângă care ne pusesem şi noi. Aşa am aflat că în Făgăraş plouă în fiecare zi pe la15:30-16:00. Maxim o oră. Apoi poţi să faci liniştit plajă pe o stâncă.

Ne pregăteam să ne cinstim cu câte o supă la plic când am descoperit că butelia pe care o luaseră băieţii( de la Realul din Piteşti), nu se potrivea nici bătută cu arzătorul. Noroc cu cehii cei simpatici. I-am tratat cu o juma’ de ţuică şi ne-au lăsat să ne punem butelia la primusul lor. După două zile ne-am întâlnit cu ei pe Vf. Moldoveanu şi ne-au strigat: „Hei guys! Do you want to borrow primus? Thank you for your ţuica!„.

Ziua 2

A doua zi pe la şapte am făcut ochi. La opt ne-am pus casele în spate şi am pornit către vârful şi cabana Podragu, cu o escală pe la „Fereastra Zmeilor” şi o plimbare pe la „Trei paşi de moarte”.

Pe cărările bătrâne şi subţirele ne-am lovit de aşa de mulţi străini încât ne obişnuisem să dăm bineţe în engleză. Polonezi, cehi, francezi, belgieni, nemţi, ne salutau zâmbitori. Am trecut peste un gheţar mai blând decât cel de anul trecut de la fereastra Călţunului. Totuşi l-am trecut cu teamă pentru că picura din toate colţurile şi mă gândeam că putem să alunecăm foarte uşor cu tot cu el.

La zmei am luat o pauză şi am mâncat câte un baton cu cereale şi fructe confiate- numai bune ca să-ţi recapeţi energia. Pe sub fereastră e traseul spre lacul Podrăgel (plin de căldări de urcat şi coborât). Noi am hotârât să ne întoarcem pe acolo şi să înnaintăm pe la „trei paşi de moarte„.

Mă aşteptam la ceva mult mai înspăimântător de la mult titratul pasaj. Coborârea mi-a dat un fior când mi-a alunecat piciorul stâng de pe o stâncă umedă. Mă ţineam bine de lanţ aşa că nu am avut probleme şi m-am redresat rapid. Urcarea mi s-a părut chiar frumoasă şi aş mai fi vrut să o fac de câteva ori. Dacă întinzi cablul suficient de bine şi te împingi sigur în picioare, nu întâmpini probleme.

După „la trei paşi de moarte” traseul a devenit pe gustul meu: cu potecuţe înguste cât bocancul.  Iată unul dintre motivele pentru care merg la munte: când ai prăpastie şi în stânga şi în dreapta, aburii te mângâie şi altitudinea te înfioară. De data asta am putut să savurez înălţimea şi îngustimile pentru că vântul nu mai încerca să mă smulgă de pe creste(ca anul trecut, la Negoiu).

La monumentul Nerlinger (între vf. Arpaşul Mic şi vf. Arpaşul Mare; acolo au murit în 1934 Richard Nerlinger şi Herta Ruzick, alunecând de pe o potecă umedă), am mâncat câte o ciocolată mică şi ne-am continuat drumul. În inconştienţa mea de om obsedat de înălţime, îmi venea să alerg şi să ţopăi ca să intensific senzaţia de nedescris pe care mi-o dă altitudinea. M-am abţinut pentru că muntele nu e teren de joacă şi crucile pe care le întâlneşti la tot pasul îţi atrag atenţia că orice greşeală îţi poate fi fatală (lectură utilă: victimele crestelor făgărăşene).

Câţiva turişti ne-au recomandat să campăm la Podul Giurgiului, să facem Moldoveanu şi să înnoptăm  la refugiul Viştea. Am preferat să punem corturile în apropierea cabanei Podragu ca să nu fim nevoiţi să le cărăm a doua zi până pe vârf.  Până să coborâm cu genunchii tremurând(cele şase-şapte ore de mers începeau să-şi spună cuvântul) către cabana Podragu şi să vedem maldărul de gunoaie adunate acolo, am stat la o vorbă cu un cioban care ne privea curios: „-Pe Moldoveanu mereţi acu? Nu, mâine…- Aşa”. Norii deja se strânseseră şi ploaia de dup-amiază nu ne uitase.

Iarăşi am reuşit să întindem tabără fix înainte să înceapă stropeala. La vreo juma de oră după noi au ajuns şi amicii cehi aşa că iar ne-am delectat cu câte o porţie aburindă de e-uri la cană. Pe la 5 deja ne prăjeam la soare.

Cabana Podragu era plină- şi de oameni şi de gunoaie. Vreo 20 de bulgari îmbrăcaţi toţi în galben tocmai ce se cazaseră când am aterizat noi. Dacă maldărului uriaş de gunoaie de lângă cabană să zicem că poţi să-i găseşti o explicaţie(deşi aglomeraţia nu e o scuză), zecilor de conserve şi butelii de gaz de lângă lac(!!!) eu n-am putut să le găsesc. Ţi-ai cărat conservele pline în rucscac, cât de greu e să le cari goale înapoi? Cum poţi să le abandonezi într-un loc de basm? Cum poţi să arunci plastice cu miros de mâncare şi să le laşi pradă câinilor şi măgarilor care le vor împrăştia cum vor avea ei chef?

Un salvamontist mi-a spus că turiştii străini fac astfel de gesturi pentru că ştiu că nu păţesc nimic. În munţii lor amenzile îi usucă…Totuşi, dacă mergi pe munte să admiri nişte locuri frumoase, cum poţi să-ţi laşi resturile acolo? Alţii nu mai au voie să se bucure după tine?

Ne-am uitat la stele, ne-am jucat Şeptică, am ascultat nişte teatru radiofonic şi am adormit buştean.

Despre cel mai înalt vârf din România în episodul doi

8 thoughts on “Balea Lac- Fereastra Zmeilor- La trei pasi de moarte- Podragu

  1. Pingback: Tweets that mention Balea Lac- Fereastra Zmeilor- La trei pasi de moarte- Podragu « Zapacita -- Topsy.com

  2. Frumos articol, ma bucur ca apreciezi drumetiile prin muntii nostri. O intrebare: crezi ca se poate trece de „la 3 pasi de moarte” cu un caine ciobanesc german?

    Apreciază

    • Multumesc pentru vizita. Mi s-ar parea cam complicat cu un catel, in special la coborare pentru ca nu prea vad cum l-ati asigura. Stiu insa ca se poate ocoli pasajul. Din Fereastra Zmeilor porneşte un traseu care ajunge tot la Cabana Podragu (de unde puteti apo sa urcati la Moldoveanu), care ocoleşte zona La trei paşi de moarte, trece pe la Lacul Podrăgel, se parcurge în aprox. 4 h 30 şi este marcat cu bandă albastră. Uite un documentar tvr in care poti sa studiezi mai clar ce presupune trecerea pe la 3 pasi de moarte.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s