Valea Seacă dintre Clăi- Brâul lui Răducu

Notă: Acesta este povestea unui traseu nemarcat. Eu l-am urcat alături de oameni care îl mai parcurseseră. Sigur, nu este foarte dificil (1B*), dar nu-l recomand celor cu frică de înălţime, turiştilor care urcă Jepii cu nike în picioare ş.a.m.d.

*Accesibil alpiniştilor începători. Văi de abrupt şi hornuri. Săritorile de pe parcurs sunt uneori dificile. În anumite porţiuni este necesară asigurarea în coardă a unor participanţi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Era vineri seara şi ne pregăteam de Noaptea Filmului Românesc. Un telefon a fost de-ajuns ca să ne dea planurile peste cap: „Noi mâine la 7:00 urcăm pe Seaca dintre Clăi„.

Mi-era destul de frică de traseul ăsta dar nu voiam să dau înapoi. La 9:30 am fost în Buşteni. Am cumpărat apă, ciocolată, banane şi am pornit rapid pe triunghi albastru spre cantonul Jepi. Am trecut de cantonul „La Grătar”, am depăşit primul fir de vale şi am orbecăit puţin până ne-am dat seama că am ratat intrarea în Valea Seacă. Ne-am întors şi am pornit prin vegetaţia abundentă şi peste trunchiurile alunecate. „Cărarea” e mai conturată în partea stângă şi după câteva minute coteşte înapoi în firul văii, la bolovani.

Când am ajuns la prima săritoare (aprox. 25 de m),   am făcut ochii mari şi mi-a fost clar că dacă mă apuc de urcat nu mai am cale de întoarcere. Mă speriasem însă degeaba. Sunt prize foarte bune atât la mâini, cât şi la picioare astfel încât căţărarea e o adevărată plăcere😉

Vremea a fost perfectă. Suficient de cald pentru tricou/maieu, suficient de înnorat încât să nu ne topim. Traseul nu te lasă să te plictiseşti şi cere puţină tehnică, mai ales la porţiunile în care prizele lipsesc sau sunt prea silfide. De asemenea e necesară o atenţie sporită la pietre şi căştile nu ar trebui să lipsească. Mi-a plăcut la nebunie pentru că a fost prima dată în care am fost nevoită să mă împing zdravăn în braţe-  febra musculară nu m-a ocolit.

Căţărarea e frumoasă şi accesibilă; mai un ramonaj, mai un „stilul râmă”, mai un genunchi/cot zdrelit. Au fost doar două sau trei momente în care mi s-au dilatat pupilele la vederea unor prize foarte îndepărtate, pe nişte bucăţi foarte înguste- „Chiar trebuie să ajung cu dreptul acolo? Cum îl mai desprind de aici?!”. Am mai tremurat puţin la câteva bucăţi ude, dar bocancii şi-au făcut treaba.

Grotele se trec uşor cu ajutorul unor buşteni trainici care te poziţionează numai bine pentru ramonaj. Mi-a părut rău că la una dintre ferestre am văzut un pet îndesat în crăpătura unui bolovan masiv. Dacă şi turiştii care parcurg trasee nemarcate îşi abandonează gunoaiele în felul ăsta (convinşi probabil că nu o să-i vadă nimeni)…ce pretenţii să mai ai de la amatorii de grătare pe Valea Cerbului?

Mai sus, în Şaua dintre Clăi, am văzut o sticlă de bere la 0,5. O sticlă de sticlă. Cine urcă cu aşa ceva în rucsac?!

Ultima bucată, cea ierboasă, scoate un pic sufletul din tine înainte de a te lăsa să admiri Buşteniul, Azuga, un pic de Predeal, Piatra Mare, Creasta cu Zimbrii (la N de muchia Clăiţei)-  de o parte- valea Comorilor şi a Urlătorilor- de cealaltă parte.

Ne-am răsfăţat cu ciocolată şi am pornit optimişti pe Brâul lui Răducu, spre Jepii Mici. Provocarea de fapt de aici începea. După ce ne-am zgâit la o floare de colţ (trecută) şi am admirat nişte capre negre care ne-au depăşit în viteză, ne-am afundat în jnepeniş fără să realizăm că pierdeam poteca. Fluieram şi făceam zgomot ca să gonim eventualii ursuleţi adormiţi prin jnepeni; în ciuda urmelor/răhăţeilor, din fericire nu am dat nas în nas cu nici un Moş Martin.  În scurt timp însă ne-am trezit aproape blocaţi.

Chiar nu ştiu cum am ajuns să traversăm asigurându-ne numai de jnepenii din care nu mai puteam să ieşim, cu un hău de toată frumuseţea în dreapta noastră…Am executat un fel de „bras” printre crengile elastice. Au urmat coborâri lungi pe pământ şi iarbă (deloc plăcute pentru că în caz de alunecare şansele de a te opri la timp nu erau prea grozave). Am avut parte şi de câteva traversări pe muchii de pământ moale, expuse rău. Noroc că îmi place înălţimea. Mă stresa doar ideea că am pierdut bruma de potecă şi mă tot întrebam cât o să ne ia până o să o regăsim. După vreo 45 de minute am văzut stâlpii de telecabină, Monumentul Eroilor dintr-un unghi nou, şi am auzit voci care veneau dinspre Jepii Mici. Brâul lui Răducu era mult mai jos.

De pe Jepii Mici nu vă mai povestesc pentru că…era aglomeraţie ca în tramvai şi era plin de purtători de teneşi*.

*Nu cred în clişeul cu „noi muntenii adevăraţi (…); ba chiar mă enervează atitudinea asta atotştiutoare. Mă bucur că oamenii vin la munte în loc să spargă seminţe în faţa blocului; mă tem însă pentru viaţa lor, pentru că nu sunt deloc echipaţi şi nu realizează cât de uşor îi poate prinde noaptea. Bocanci, polar, pelerine de ploaie, lanterne, telefon încărcat!!!

Pe la 20:00 eram înapoi în Bucureşti, făceam duş şi ne pregăteam de ziua unui prieten bun. Satisfacţia a fost mare pentru că am simţit că am folosit întradevăr weekendul. Mi-a plăcut să mă caţăr, nu ştiu dacă aş putea trece de gradul ăsta de dificultate, dar ştiu că vreau să mă antrenez în sală iarna asta; şi că vreau pe Valea Gălbenelelor, pe Valea Albă, pe Brâna Aeriană (…). Până atunci sper să mai ţină vremea şi să apucăm şi un strop de Piatra Craiului.

10 thoughts on “Valea Seacă dintre Clăi- Brâul lui Răducu

  1. Pingback: Valea Seacă dintre Clăi- Brâul lui Răducu - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: Tweets that mention Valea Seacă dintre Clăi- Brâul lui Răducu « Zapacita -- Topsy.com

  3. Bai dar tu te cateri cam des :))
    De ce nu stai si tu ca omu’ in fata televizorului? Pan’ te-oi intalni cu ursu intr-o zi…sa vezi ce te linistesti atunci cu traseele nemarcate😉
    Povestesti frumos, oricum.

    Apreciază

    • Multumesc🙂
      M-am intalnit o data cu ursul, pe drumul catre 1400. Probabilitatea de a te intalni cu ei la gratare e mult mai mare decat pe un traseu nemarcat. Dar mi-e frica, recunosc. Avem un fluier de urgenta pe lanterna…am cam abuzat de el

      Apreciază

  4. Frumoasa aventura voastra. Felicitari!
    Si noi am vrea sa mergem sambata aici, asta daca nu cumva o sa ploua foarte tare. Nu ati folosit coarda, din ce am inteles, nu?

    Apreciază

    • Nu, n-am folosit coarda. N-am avut nici casti- n-a fost o idee buna. A doua oara nu m-as mai catara fara:)
      Sper sa aveti vreme buna. Si noi ne chinuim de vreo 3 weekenduri sa prindem o zi buna de urcat.

      Apreciază

  5. Am facut acelasi traseu ieri, 21 august – mai putin ratacitul din Briul lui Raducu – si ma identific cam cu fiecare din senzatiile descrise de tine🙂 Traseul este foarte misto, cu conditia sa cam stii ce se intimpla pe el si sa fii pregatit pina la ultimul detaliu. Eram insotit de un buddy care il facuse cu vreo 15 ani in urma si…tot ce mi-a putut spune dinainte era ca sint vreo 2-3 saritori si in rest, urcus abrupt. Ok, de fapt sint vreo 30 de saritori si cam 10 dintre ele sint cu sanse serioase sa-ti spargi capul. Nu regret absolut deloc ca l-am facut, doar ca am fost la un pas sa plec in niste cizmulite sexy, bune doar pentru trasee marcate, cu care sigur m-as fi intors din drum. Asta daca nu as fi trecut cu ele prima saritoare, dupa care, cum bine ai marcat, nu mai e drum de intoarcere🙂
    Daca ai bocanci absolut seriosi, rucsac subtirel, coarda; in plus sa fii bine mincat si odihnit, totul e sub control si cind ajungi sus te simti maret. Poate si niste genunchiere care sa mai atenueze din inevitabilele contacte cu stincile. Altfel, beware, devine o experienta epuizanta si fara obiect, mai mult te face sa te lasi de trasee 1B si mai sus.
    A, Briul lui Raducu acum e cam stricat. Sint citeva portiuni rupte de-a binelea, unde trebuie sa treci extrem de prudent, pe portiuni nisipoase sau cu iarba alunecoasa. Nu e genul de avertisment pe care sa ti-l dea ‘muntomanii’ care fac de obicei astfel de trasee. Pacat ca atunci cind vine vorba de munte, intotdeauna discutia se polarizeaza intre ‘pantofari’ pe de-o parte, ‘muntomani’ pe de alta parte.

    Zapacita, daca faci vreunul din traseele pe care ti le propuneai in continuare, sa ne povestesti si noua. Daca as fi citit naratiunea ta inainte sa plec pe Seaca dintre Clai, eu unul as fi fost mai relaxat.

    Apreciază

    • Buna Claudiu,

      Multumesc pentru vizita si pentru impresiile de pe traseu. Sper sa ajung pe Valea Alba si cu putin curaj si pe Brana Aeriana, la toamna.
      Cu braul lui raducu…parca mai frica mi-a fost pe bucatile surpate, decat la saritori. E tare nesuferit cu pamantul ala prafos care iti fuge de sub picioare.

      Nici mie nu-mi plac extremele. „Muntomanii” pot fi foarte exclusivisti uneori. Cand iubesti natura si aventura cred ca e bine sa ai mintea cat mai deschisa, chiar si pentru „pantofari”🙂

      Te mai astept pe aici si daca faci vreun traseu interesant, povesteste-ne si noua;)

      Apreciază

  6. Eu promit sa mai scriu, daca mai fac ceva, desi o sterg din tara si doar la anul o sa mai vin si sigur o sa mai urc pe munte. Zau, e musai sa te tii de descrierile tale, amanuntite si cu poze, ca despre trasee precum Seaca nu gasesti aproape nimic relevant pe net. E pacat ca hiking-ul, care in occident e atit de organizat si documentat, aici ramine ca un fel de notiune romantica🙂 Probabil ca in timp o sa-si dea drumul, dar intii e nevoie de pasionati ca noi.
    Drum bun pe Brina Aeriana! (eu Valea Alba am facut-o acum vreo 15 ani, mi s-a parut mai usoara decit Seaca)

    Apreciază

  7. Pingback: RT Valea Alba- Valea Cerbului- Busteni « Zăpăcita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s