Viata intr-o leapsa

Inozza m-a invitat la joacă. Pentru că e o joacă de-a amintirile răspund cu drag.

La 2 ani m-au dus părinţii la bloc, la străbunicii mei. Mama şi Tata aveau 20 de ani şi erau ocupaţi cu revoluţia. Într-o noapte se auzeau împuşcături şi a bătut un soldat la uşă. Era tânăr, avea puşcă şi Tataie i-a dat apă.

De la 3 ani nu-mi amintesc mare lucru. Puternic e doar mirosul de ciorbă acră- pe holul unui bloc din Militari în care locuia tata. Bunicii nu erau de acord cu căsătoria părinţilor şi noi nu aveam unde să stăm toţi trei. Mergeam în vizită şi de la Piaţa Gemeni până în Militari „citeam” panourile publicitare întrebând într-una „asta ce literă e?”. Mama lui tata, profesoară de română, mi l-a pus pe Eminescu în braţe şi până să împlinesc patru ani am desluşit care e treaba cu cititul.

La 4 ani mergeam la grădiniţă şi uram educatoarele, mâncarea şi bucătăresele. Singurul moment fericit era când înainte de somnul  de dup-amiază (da, îl uram şi pe ăsta), inventam poveşti pentru colegii care se tăvăleau pe jos de râs. De ziua mea am primit o carte de Petre Ispirescu şi un iepure alb cu cheiţă. Am fost la nunta părinţilor şi am avut în sfârşit o căsuţă. Mi-am aranjat cărţile şi discurile cu poveşti.

La 5 ani am învăţat  „Venere şi Madonă”. Tot atunci colecţionam reviste Mickey Mouse şi surprize Kinder. Străbunica îmi spunea povestea cu Ionică Şopârlică şi Gheonoaia iar bunica îmi spunea povestea cu Careofi (o prinţesă inventată de ea). Eu le spuneam de Micul Prinţ.

La 7 ani a venit tata la şcoală. De două ori: o dată când Doamna a spus „să se ridice în picioare băieţii care sunt îndrăgostiţi de Ana Maria” (atunci m-a învăţat cum să le dau cu piciorul) şi o dată la premiere. Ţin minte pentru că au fost singurele dăţi.

La 8 ani mergeam la două cluburi ale copiilor şi făceam engleză, balet, dans modern, gimnastică aerobică, pictură, pictură ceramică, teatru. Aveam abonament la biblioteca Mihail Sadoveanu, terminasem deja toată colecţia de Poveşti Nemuritoare şi eram obsedată de Peter Pan , de Alice în Ţara Minunilor şi de Cuore.

La 9 ani depăşisem pasiunea pentru poveştile cu piraţi şi haiduci şi citeam cu poftă „David Copperfield”. Totuşi, în secret încă îmi doream să mă infiltrez într-o bandă, să fiu pirat sau haiduc şi să nu ştie nimeni că sunt fată până la momentul cheie când cel mai frumos dintre hoţi m-ar surprinde cu pletele în vânt 🙂

La 10 ani luam primul autograf de la Cristi Minculescu şi mi se înmuiau picioarele. Îmi fugeau ochii după toţi rockeraşii împieliţaţi din Costineşti şi adormeam visând ca tipul cu pelerină de piele şi ochi conturaţi cu dermatograf să-şi ambaleze motorul în faţa gazdei noastre şi să mă răpească 🙂

La 11 ani eram obsedată de Iulia Haşdeu, citisem „Romanul lui Eminescu” (Cezar Petrescu), de trei ori şi transcriam cu tuş negru poezii de Esenin. Aveam un caiet gros în care scriam prost şi mult. Exemplu: „Privesc pe fereastră şi văd o lume sihastră/ Mă gândesc la o dorinţă, o ultimă năzuinţă /Ce poate să fie, dacă nu melancolie? O speranţă deşartă pentru lumea fără de soartă”.

La 12 ani am aflat ce bănuiam de mult: părinţii divorţau. Am jucat Măndiţa în „Five o clock” la şcoală şi o mulţime de mămici m-au sfătuit să dau la teatru. Aveam teneşi de blugi cu talpă groasă şi-i purtam cu fuste mini şi sosete albe 🙂

La 13 ani voiam să am 16, purtam blugi rupţi şi strâmţi şi mergeam la concerte Iris în Lăptărie, Backstage, Becker Brau, Indiggo. Mai toţi colegii râdeau de mine că ascult rock 🙂 Am jucat Zoe în „O scrisoare pierdută” şi nişte copii mai mici mi-au adus flori după piesă. Eram convinsă că destinul meu este să fiu actriţă de teatru şi scriitoare.

La 14 ani făceam exerciţii de dicţie zilnic şi visam să joc Nora în „O casă de păpuşi” de Ibsen. La liceu diriga m-a pus să joc Julieta şi prietenul meu a fost foarte gelos când l-am sărutat pe Romeo :)) Tot atunci mi-am făcut mult visatele şuviţe blonde.

La 15 ani citeam Idiotul, Procesul, 1984, Minunata Lume Nouă şi Ferma Animalelor. Chiuleam enorm dar mergeam la olimpiade aşa că diriga avea grijă de mine. Am scris un eseu despre iubire cu care am câştigat nu mai ştiu ce premiu pe Bucureşti. Probabil ca să-mi justific prostiile adolescenţei, scriam că numai experimentând cât mai mult vei putea într-o zi recunoaşte „adevărata iubire”. Îi citeam străbunicii subtitrarea de la Clona, îi povesteam de tot felul de băieţi şi o puneam să-mi dea în cărţi şi să-mi ghicească în cafea 🙂

La 16 ani scriam primele poveşti pentru revista Lilliput, făceam în continuare cursuri de teatru, renunţam la o iubire şi mă aruncam cu capul înainte în alta. În fiecare seară citeam din „Munca actorului cu sine însuşi” (Stanislavski) şi sufeream că nu sunt în stare să fac exerciţiul cu scaunul (să te ridici de pe un scaun atât de încet încât spectatorul să nu observe că te mişti; în minim 20 de minute). Mă îmbrăcam îngrozitor 🙂 Mănuşi de plasă ciclam, fuste mini, şosete trei sferturi, cercei in forma de talpi, acadele şi cămăşi înnodate…brr

La 17 ani locuiam cu prietenul meu, găteam, scriam tot mai multe poveşti şi citisem deja de trei ori bibliografia pentru admiterea la UNATC

La 18 ani jucam Veta , mă despărţeam de iubirea de la 17 ani, dădeam bacul, urcam pentru prima dată pe Omu, mă îndrăgosteam nebuneşte, mă împrieteneam la catarama cu Piedone şi picam cu succes admiterea la teatru.

La 19 ani eram studentă la Comunicare şi Relaţii Publice, mergeam la tot felul de training-uri şi conferinţe şi refuzam să mă mai gândesc la visele din adolescenţă. Urcam pe Piatra Mare şi pe brâna Caraimanului (iarna). Nu-mi venea să cred că până acum nu ştiusem cât de mult îmi place muntele.

La 20 de ani scriam poveşti şi prezentam evenimente Lilliput. Vizitam Egiptul iarna şi eram la un pas de moarte primăvara (un chist buclucaş mi-a bubuit în abdomen, doctorii l-au descoperit în timpul operaţiei de apendicită) Vara făceam cursul de jurnalism narativ cu Cristi Lupşa şi descopeream ceva ce nu credeam că există: actor, regizor şi spectator într-o singură meserie. Primul meu eseu personal a fost despre eşecul cu teatrul şi s-a scris greeeu, cu multe drafturi şi multe războiri cu mine. Primul meu text despre altcineva s-a numit „Să zbor sau să cad” şi a fost despre un prieten care îşi dorea foarte mult să fie pilot.

La 21 de ani scriam primul text pentru Tabu-povestea celei mai tinere bloggeriţe din România. A fost prima dată când am petrecut muuult timp cu personajul. Ne-am jucat împreună, am fost în parc, i-am cunoscut prietenii, am văzut-o făcându-şi lecţiile, uitându-se la televizor, tachinându-şi bona, pictând şi cântând. Apoi s-a făcut bine Cristi Minculescu şi am scris al doilea text pentru Tabu: un eseu personal despre dragostea mea pentru Iris. Am luat licenţa şi am vizitat Barcelona. M-am dat în Dragon Khan, am urcat pe Negoiu, am intrat la master la FJSC şi mi-am luat bicicletă.

La 22 de ani scriam cel mai greu text de până atunci- Olimpiada de acasă. Îmi traduceam lucrarea de licenţă şi o prezentam la Roehampton University, vizitam Londra, urcam pe Moldoveanu, participam la Prima Evadare şi scriam încă două texte pentru Tabu: „Nu mai mergeţi la Patria” şi „Artă cu mănuşi chirurgicale”.

Luna trecută am împlinit 23. De-atunci am scris despre Piedone în tabu de noiembrie şi despre voluntariatul Animest pe Liternet. Şi m-am toot plimbat cu iubirea de la 18 🙂

Hai şi voi Oana, Sabina, Andreea şi cine mare are poftă de povestit;)