Iris 12 Porti- concert 21 noiembrie

Scena Sălii Palatului a fost aranjată ca o închisoare cu 12 porţi păzite de 12 gardieni. O alegere mai inspirată nici că se putea face având în vedere că masivii îmbrăcaţi în costume negre îţi urmăreau fiecare mişcare şi te obligau să stai jos.

Nu era vina lor, ci a cucoanelor care ţipau ascuţit de parcă-i închiriaseră pe Iris pentru zilele lor plicticoase de naştere- „Dar toată lumea trebuie să stea pe scaun! Ce nu înţelegeţi?!”. Costumaţii se scuzau jenaţi: „Nu mi-o luaţi în nume de rău dar… dânşii nu văd”.

„Dânşii” cu cefe groase şi dânsele cu blănuri şi perle  şi-au cumpărat integrala Iris- probabil pentru că era cel mai scump produs care se vindea la standul cu albume. „Dânşii” s-au ridicat timid de pe scaune după ce au văzut că nu a mai ţinut nimeni cont de snobismul lor şi publicul (care îşi murdărea hainele stând pe jos), a explodat la „Tot Zbor” şi ” Pe ape„.  Din păcate „Dânşii” ăştia vor veni cu aceleaşi pretenţii şi în decembrie la TNB.

Nu ştiu cum a apărut schisma asta dar nu mai avem ce să facem. De o parte stau fanii care merg ore în şir cu trenul şi au „obrazul ars de soare şi lovit de furtuni”, de o parte stau „dânşii”.

Concertul de lansare a fost vesel şi energic. Din fericire s-a cântat tare la majoritatea pieselor aşa că o să putem să ne bucurăm de un al treilea DVD reuşit. Gratiile porţilor au creat un efect foarte frumos, demn de un protest împotriva a ceva mai concret şi mai nociv decât a oamenilor care l-au pierdut pe Dumnezeu (asta dictau cele două ecrane aşezate sus, de-a dreapta şi de-a stânga scenei închisoare). Piesele noi s-au îmbinat foarte bine cu cele deja îndrăgite. Albumul nou pare plin de viaţă dar, din păcate, pentru prima dată de când ascult Iris, nu pot să-l simt. Şi este numai vina mult promovatului nou textier Costi Rădoacă. Tot de la el au venit probabil şi mesajele religioase proiectate pe tot parcursul concertului. Mi-e foarte greu să critic formaţia cea mai dragă mie şi o fac doar pentru că nu sunt ei reponsabilii direcţi.

Nu ştiu cine şi de ce s-a jucat cu potenţialul enorm al pieselor de pe „12 Porţi” accesorizându-le cu nişte versuri atât de ciudate şi cu mesaje tip rock creştin:

  • „dacă simţi că asta nu e lumea ta/hai cu noi şi cântă, cântă-n voia ta” (Nimeni nu mai plânge);
  • „e mult prea bună viaţa/păcatul tău e să o pierzi” (Dăruind vei dobândi);
  • „Ar fi cel mai bine/Să mă lupt cu mine/Şi să scot afară tot ce poa să doară/Ar fi şi mai bine/Să adun în mine/O lumină vie, doar cerul o ştie” (Lumină vie)
  • „Nu vrem deloc să credem/Şi să înţelegem/ Că pur şi simplu viaţa e trimisă din cer/Binele prin har coboară” (…) „Doamne tu poţi să ne dai/Fericirea ruptă chiar din rai” (Vremea Binelui).

Când iubirea nu mai e „divină”, pe „12 Porţi” ea devine adolescentină- „Oare ai plecat cu altul/ şi nu vrei să ştii deloc cum doare” (Nu te mai preface); „Nu pot uita noaptea în care/Departe de toţi, ne-am iubit” (Prizonieri în noi).

Cum să nu-ţi pară rău că băieţii au compus piese cu „gigigi-ul” clasic de rock  şi cineva s-a gândit să le pună versuri ca „Nu îţi cer decât să fii/ Fata ce-am iubit odată/ Doar a mea ” ?

Asta nu înseamnă că n-am plecat de la Sala Palatului răguşită şi bucuroasă de forma de zile mari în care se găsesc băieţii. La 33 de ani de carieră Irişii  sunt tot mai veseli şi mai energici. Le respect alegerea de a fi mult mai prezenţi la radio, dacă e ideea lor le respect şi întoarcerea asta către Dumnezeu (chiar dacă nu simt nevoia de a  „scoate tot ce-i bun din tine/pentru viaţa de apoi„).  Nu sunt absurdă şi n-am să renunţ la 18 albume pe care le iubesc pentru acest al 19-lea al cărui mesaj nu mă atinge- amăruiul vine doar din copilăria de a crede că nu va exista un produs Iris pe care să nu-l iubesc.

Această prezentare necesită JavaScript.

Panorama 360 de la concert

 

24 thoughts on “Iris 12 Porti- concert 21 noiembrie

  1. Concertul a fost anost, ca si noul album. Abia spre sfarsit s-a mai incalzit publicul.
    Nu a fost nici un invitat…nici o surpriza, nici un moment iesit din comun.
    Decorul a fost urat si simplu: erau unii care mutau niste garduri in spatele scenei.

    Apreciază

    • eh…e vorba de un concert, nu poti sa mergi cu asteptari de circ (sau de show cum fac ac/dc, rammstein etc.), nu cred ca Iris s-au facut cunoscuti datorita surprizelor din concerte:P Daca erau invitati pe albumul nou, fireste ca ar fi fost prezenti si la concert, sa nu uitam ca a fost vorba de o lansare, nu de un concert major cum a fost cel de anul trecut de la Polivalenta.
      Decorul a fost urat? Pana acum cinci ani nici nu foloseau decor. Mie mi-au placut gratiile si zanganitul lor la bis. Nu mi-au placut mesajele religioase proiectate.
      Cat despre incalzirea publicului…eu cred ca mare parte din publicul roman are o problema: daca nu se agita toata lumea in jurul lui, el n-o sa simta nevoia sa cante sau sa dea din cap, ba mai mult, o sa mai si tipe ca nu vede de mine- boul care chiar am venit pentru Iris, nu ca sa bifez inca un eveniment la care mi-am aratat mecla.

      Apreciază

      • Altii pot avea o parere diferita, dar mie mi se pare ca o lansare de album, la sala Polivalenta, a unei formatii importante cum e Iris ar trebui sa fie ceva mai deosebit…ok, nu mega-show, dar macar putina sare si piper.

        Iris nu s-au facut cunoscuti datorita surprizelor din concerte, dar cred ca au devenit cunoscuti si datorita concertelor electrizante…in fine, cred au intrat si ei intr-o oarecare rutina (desi inca le place sa cante).

        Apreciază

      • Apropo de „mesajele religioase”…ar trebui sa ridice niste semne de intrebare daca tot le-ai vazut, tinand cont si de locul unde le-ai vazut(concert Iris). Nu stiu cat ai citit, cat n-ai citit dar erau mai degraba sa zic asa niste cugetari(inca nu mi-e clar ale cui).

        Apreciază

      • Pai daca nu le citeam, crezi ca mai scriam?🙂 Niste cugetari cu greseli de scriere; nu cred si refuz sa cred ca apartin altcuiva in afara de Costi Radoaca- textier si regizor al spectacolului.
        Semne de intrebare mi-au ridicat destule. Poate nu ai citit tu tot ce am scris sau poate nu reusesc eu sa inteleg ce vrei sa spui.

        Apreciază

    • Poate ii spune cineva ineptului de textier (Radoaca, parca asa il cheama) ca in romaneste se spune DOUASPREZECE porti, nu DOISPREZECE porti, dupa cum afirma raspicat si repetat in interviuri, cand se tot lauda cu trupul de cuvinte si cu alte aberatii asemanatoare. N-ar strica, de altfel, sa consulte si un dictionar etimologic, pentru a vedea ca nu are nici o legatura substantivul stat (sinonim cu tara) cu participiul verbului a sta. In fine, nu mai conteaza, se pare ca a sosit timpul ca agramatii si incultii sa vorbeasca despre cuvinte.

      Apreciază

  2. Sigur ca trebuie sa fie deosebita, din pacate nu au cum sa ne multumeasca pe toti. Am vazut destui oameni fericiti ascultand piesele noi si bosumflandu-se la „Pe ape”
    Mie mi se pare ca sarea si piperul se arata greu la Sala Palatului unde nu ai loc sa sari, sa dai din cap, sa-ti intinzi bratele.
    Concertele electrizante tin mult de public si de spatiu. La Polivalenta toate au fost electrizante. Uneori ma gandesc ca rutina e a publicului pentru ca vorba ta, Irisii au chef de cantat din plin.

    Apreciază

    • Nu stiu daca ai urmarit momentul din emisiunea Nasul, in care au fost prezenti Cristi M. si Nelu D. Dar s-au zis niste lucruri interesante, tre sa mai fim constienti si de faptul ca nu stim prin ce a trecut Cristi in perioada din jurul operatiei dar iata ca ceva schimbari au fost(a si zis si se si vad). Crede-ma ca eu m-am dus la concertul asta cu o certitudine ca va fi ceva diferit…de observat ca si prezenta scenica a lui Cristi e alta… si da..si mesajele cantecelor dar nu intr-un mod exagerat de pilda piesele „Vremea binelui” si „Lumina vie” astea intr-adevar au un mesaj mai aparte sa zic… Pana la urma este dreptul omului de a compune/canta ce vrea si vor fi pro si contra fiindca suntem diferiti:). Revenind iar la text, Cristi crezi ca n-avea cunostiinta de ce urma sa ruleze pe ecranele alea? facea legatura si cu numele albumului si erau multe..chiar uite eu de atunci lucrez la a face rost de text pentru a-l vedea mai atent, daca ai cum ma ajuta… Nu vreau sa te supar cu ceva…ne impartim parerei numai:). numa bine!

      Apreciază

      • Nu ma supar, eram doar nelamurita, poate de-asta a sunat artagos mesajul meu:) Ma bucur ca impartim pareri si chiar sunt curioasa cum au primit altii schimbarea asta din versuri.
        Am urmarit tot turneul de la tv🙂 Era normal ca niste schimbari sa se petreaca in viata lui Cristi. Am fost alaturi de el si nu mi-as fi permis vreodata sa comentez daca experienta grea prin care a trecut s-ar fi reflectat in mesajele cantecelor. DAR in toate interviurile a spus ca vrea sa uite perioada aia si ca nu a vrut sa o transpuna in versuri. Eu l-am crezut.
        Daca Cristi ar fi scris despre divinitate, despre valori, despre lupta lui cu boala, versurile ar fi miscat si pietrele- asta e parerea mea. Versurile lui Radoaca, imi pare rau sa spun, dar mie imi par puerile si repetitive.

        Cam asta imi amintesc de pe ecranele cu pricina:
        „Aţi omorât oameni în viaţă şi aţi pălmuit plânsul lui Dumnezeu”, „Libertate, cuvânt care a distrus omenirea”, „Toţi suntem după nişte gratii de fier ale nu ştiu cărei închisori”
        O sa vedem mai bine pe dvd-ul cu numarul 3🙂

        Asadar, nu cu religia am eu o problema ci cu treaba parca facuta de mantuiala- albumul suna asa de bine incat mai bine mai asteptau cateva luni pana puneau la punct si versurile marca Iris- fie ele si religioase daca Minculescu asa simtea.

        Apreciază

      • Abia acum inteleg ce vrei sa spui. Auzi…dar tu crezi ca lui Cristi i-ar fi convenit sa cante asa…ce i se da? Si plus de asta pe spatele copertii la comp versurilor nu e numai…Radoaca si nu stim exact cum au stat lucrurile adica…contrubutia fiecaruia… Eu unul daca n-as fi in stare sa compun versuri as fi foarte atent cu ce-as alege sa pun pe note..:) in fine..recunosc ca posibil sa nu stiu prea multe mai ales despre Radoaca asta…

        Apreciază

      • Da, din pacate nu stim foarte multe despre procesul efectiv. Nu pot sa cred ca Minculescu ar canta „ce i se da” si nu cred ca i-ar fi convenit. Reactia mea…e una de fan uimit ca dupa atatia ani exista un album Iris pe care nu pot sa-l simt, cu care nu pot sa relationez. Si dau vina pe Radoaca pentru ca el e elementul nou🙂 Banuiala mea e ca dumnealui a facut niste versuri, Cristi a mai modificat pe ici pe colo ce nu-i suna bine, ce nu se putea canta…si au inregistrat.

        E ciudata reactia. Desi spun intr-una ca nu-mi plac versurile- pentru ca e vorba de Iris si de vocea lui Cristi, ma surprind fredonand piesele noi:))

        Sunt curioasa cum o sa fie la TNB de Craciun.

        Apreciază

  3. Parca nu-mi vine sa cred ca esti asa de dura cu Iris. Am citit si ce ai scris pe Tabu.ro, deci e clar ca esti fana de atatia ani si le-ai fost alaturi. Vorbeai in articolul ala de iubirea necconditionata. Cum ai putut sa razi asa de versuri? Ce, daca ascultam rock nu avem voie sa credem in Dumnezeu? Foarte multe trupe rock au avut mesaje de genul asta.
    Daca cineva din iris ar citi ce ai scris cum te-ai simti?
    Stii ca si proconsul vor scoate un album cu cantece religioase? Ar trebui sa ne intoarcem toti la Domnul si nu sa-i blamam pe cei care isi rup din timpul lor ca sa ne arate calea.

    Pacat ca gandesti asa. Eu sper sa mai asculti albumul de cateva ori si sa-ti lasi credinta si dragostea sa te conduca.

    Apreciază

    • Mihai, mie nu-mi place sa amestec lucrurile. Daca am vreo nevoie spirituala ma duc la biserica, nu as vrea sa-mi cante Iris despre „Domnul”. Degeaba instrumentele si vocea lui Cristi sunt in forta daca mesajul iti taie orice impuls de agitatie. Nu pot sa dau din cap si sa sar gandindu-ma la Dumnezeu. Nu merg la un concert rock ca sa „ma intorc la Domnu”
      Intrebarea aia cu „daca cineva din Iris ar citi(…)”, da, m-a lovit. Crezi ca nu m-am gandit la asta de zeci de ori inainte sa dau publish? M-as simti prost pentru ca ii iubesc de mica si le-am luat intotdeauna apararea in fata oricui. N-as vrea sa mi-o ia in nume de rau, desi recunosc ca e un protest egoist- Iris nu sunt formatia mea si nu trebuie sa-mi dea mie socoteala pentru orice schimbare.
      Proconsul…nu ma bag, nu ma pasioneaza. Oricum as prefera sa-i ascult cantand „de la rusi vine ploaia” in loc de ode „Domnului”
      Cum zicea Minculescu”sa ascultati albumul de 12 ori pe zi”🙂 Mihai, am ascultat albumul dar nu reusesc decat sa ma enervez ca potentialul enorm al unor piese rock e anulat de religiozitati si iubire puerila.

      Apreciază

      • inseamna ca nu-i iubesti cum trebuie, sau…nu-i mai iubesti. Si mai stiu eu pe Cineva pe care ai uitat sa-L iubesti. Cand o sa-L regasesti o sa-i regasesti si pe Iris.
        Cum poti sa spui ca „relgiozitatile” anuleaza potentialul unor piese rock, cand tocmai mesajul acesta potenteaza influenta diavolului?

        Apreciază

  4. Off. Hai sa ne oprim aici. Nici n-a aparut bine albumul ca au si aparut fanaticii.
    Mihai, vine al treilea razboi mondial, ne omoara inclazirea globala, populatia imbatraneste, economia se prabuseste, mai bine te-ai ocupa de propria mantuire…

    Apreciază

  5. Ce mihai te-au bannat pe trinitas.ro si ai venit pe blogu asta?

    La urmatorul concert Mincu’ se va imbraca in ptrafir si sutana si iti va canta Evanghelia(nu stiu daca se canta ) de 12 ori ..pe seara ..pe ce vrei tu.
    Numai bine !(vroiam sa zic :
    „Gloria Tibi Domine”)

    Apreciază

  6. Pingback: Iris la TNB- 20 decembrie « Zapacita

  7. Bai gizasi craisti astia, daca vreti versuri care implica dumnezeu sau satana sau mai stiu eu alte d’astea mereti de ascultati christian metal. Sau Dimmu Borgir cu satane. (ceea ce eu fac). Iris = trash, speed metal, heavy metal, hair (de la subrat) metal, METAL METAL METAL. De ce dracu sa puna versuri d’alea pe melodiile lor? fuck me. Eu prefer melodii in forta, cu versuri normale. Aasa ca bai Iris, colentinenilor de’o viata cu tata, unchiu miu, MS si alti vecini metalisti de prin cartier un Nimeni (adica eu) va da un sfat: Reveniti la stilul anilor 80-90.

    Numai bine!

    Apreciază

    • Esti culmea:)) Trash si speed metal e mult spus :)) Da, Valuri, Harley, Sabia Dreptatii suna destul de speed.
      Nu-mi permit sa cer revenirea la anii 80-90. Eu una eram foarte multumita pana sa iasa albumul asta care din pacate suna bine dar are un mesaj tare ciudat. Au suficiente piese de forta pe care inca le baga in concerte

      Apreciază

  8. Pingback: Iris la Peninsula 2009 « Zapacita

  9. Pingback: Ultima toamnă « Zăpăcita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s