Iris la TNB- 20 decembrie

V-am povestit deja că nu pot să mă obişnuiesc cu Minculescu cântând „ai plecat cu altul” sau „Doamne, tu poţi să ne dai fericirea ruptă chiar din rai” aşa că n-am să comentez mai mult pentru că nu vreau să încurajez în nici un fel promovarea acestui material discografic. Dacă vouă vă place, puteţi să-i vedeţi pe Iris în centrul vechi, pe 26 decembrie.

Salut veselia şi energia de la Tot Zbor, Pe ape, Lady in Black şi Strada Ta; sensibilitatea de la Vis Pierdut şi Să nu crezi nimic;  trecerea frumoasă de la  chitară rece la electric pe Ultimul mic dejun al lui Bon.

Aici ar fi trebuit să fie o cronică de concert. Mai bine o cititi pe cea din 2007. Eu prefer să vă arăt o parte din colecţia mea de fan nebun🙂 Daţi click pe poze pentru detalii.

Primul meu autograf. 26 august, 1999, Costineşti. Am ales cu multă grijă vederea asta şi am încasat multe coate pentru autograful scrijelit în centrul inimioarei. Astăzi nu se mai vede decât dacă te uiţi atent. Autograful se sprjină pe dosarul în care am îndesat din 99 şi până astăzi, ziare, semnături, playlist-uri.

Discografie (vinilurile nu-mi încăpeau în poză, nici gipsul de la mâna dreaptă), fotografii, bilete, tăieturi din ziare

Snop de bilete

Autograf de la Bernie Shaw (Uriah Heep), obţinut cu mare greutate la Iris 25 de ani. Eram clasa a noua. Nu ştiu cum de m-au lăsat ăia să umblu bezmetică prin aeroport. Cert e că am dat peste băieţii de la Uriah Heep din greşeală:)

Băţ tocit de Nelu Dumitrescu

5 thoughts on “Iris la TNB- 20 decembrie

  1. Pingback: Iris la TNB- 20 decembrie - Ziarul toateBlogurile.ro

    • da, e un dosar grooos plin cu autografe si cu taieturi din ziare- sunt multe poze deosebite prin el. Si un articol vechi in care Minculescu povesteste cum da autografe pe sani si oglinzi retrovizoare😉😛

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s