Dragoste la prima citire- cărţi pentru copii

Am văzut la Ruxa o joacă tare simpatică şi n-am putut să stau pe bară:  „Ia să vedem cine ce citea când era de-o şchioapă„.

Nu cred eu foarte mult în zodii dar când vine vorba de luat decizii, sunt sigură că nu puteam să fiu altceva decât balanţă. Pune-mă să-mi aleg cartea, poezia, filmul sau melodia preferată şi m-ai ucis. O să mă perpelesc inutil şi o să-ţi recit un top până la urmă.

Ca să nu-mi nedreptăţesc nici o lectură din copilărie m-am hotărât să le scriu titlurile în ordinea în care mi-or veni în cap. (6-9 ani). Abia dup-aia am scris câte o vorbă despre fiecare.

Fram Ursul Polar– în ediţia aia mare, albastră cu ilustraţiile minunate ale lui Iacob Desideriu; şi acum plâng dacă o recitesc

Romanul lui Eminescu– primele lucruri pe care le-am citit (în afară de firme şi reclame) au fost poeziile lui Eminescu. Am învăţat Venere şi Madonă la 6 ani. Pe la 9 ani am pus mâna pe cărţulia cartonată a lui Cezar Petrescu şi mi se părea că descopăr secrete nemaipomenite.

David Copperfield– am citit de vreo 4 ori volumele mici şi groase. În clasa I mă credeam mica Emily. Pe la 8 ani înclinam spre Dora Spenlow. Vara ţineam cu Agnes. Pe la zece ani  îi plângeam de milă lui David cel chinuit de sinistrul Murdstone.

Heidi fetiţa munţilor– voiam să fiu Heidi, să-mi îmblânzesc bunicul, să mănânc brânză din aia topită…

Tom Sawyer– voiam să fiu Tom dar mă cam tenta şi Becky cea blondă de care puştiul era îndrăgostit

Alunel şi pofta de mîncare (Petru Demetru Popescu)- o carte ciudată cu un băieţel obez.  Apăreau Hipocrate, Louis Pasteur, Gargantua şi Pantagruel, baronul de Munchahausen (şi dumnealui mi-a plăcut mult), Avicenna, Jules Verne. Nu o înţelegeam la 6 ani şi nici acum nu sunt prea lămurită ce era cu bietul Alunel care făcea ditamai călătoria ca să înţeleagă că trebuie să ţină „regim alimentar”. Credeam că a scris-o Ceauşescu ca să-i convingă pe oameni să nu mai mănânce atât de mult.

Răpit de piraţi şi Comoara din Insulă– pentru că voiam să fiu pirat şi să mă îmbrac în bărbat

Colţ Alb- pentru misterul rece şi trist pe care mi-l inspira; pentru imaginea minunată pe care o construieşte Jack London la final când Colţ Alb iese afară ca un rege dar e încă slăbit şi se aşează puţin să se odihnească. Apoi vin puii.

1001 de nopţi-ca şi Cavalerii Mesei Rotunde, avea pasaje explicit erotice pentru un cititor de  7-8 ani 😛

Magherit– o altă poveste ciudată, cu mineri şi cu un măgar care e tot mai istovit. Foarte tristă.

Alice în ţara minunilorSee the world through the looking glass.

Peter Pan în grădina Kensington- pentru că nici eu nu voiam să „cresc mare” şi aş fi fugit de acasă dacă aş fi găsit într-un parc atâţia spiriduşi şi atâtea zâne ca-n grădina Kensington.

Robinson Crusoe– pentru că voiam să trăiescpe o insulă

O lume dispărută– pentru că voiam să descopăr dinozauri

Winnetou– pentru că voiam să fiu căpetenie indiană 🙂

Gulliver– pentru ilustraţiile aceluiaşi Desideriu şi pentru că îmi plăcea mult să spun Lilliput

Sinbad-pentru că voiam să fiu marinar şi să mă las purtată de chemarea drumului lung; pentru că îmi plăceau mult povestirile orientale

Pinocchio– pentru că povestea lui Carlo Collodi e minunată, nu se compară cu nici un desen animat, cu nici un rezumat, cu nici un film. Şi pentru că nu mai ştiu cine mi-a povestit pe la 7 ani de paradoxul lui Pinocchio şi mi s-a părut tare ciudat.

Contessa De Segur- Poveşti cu zâne-broasca râioasă, Bălăioara, Pisoi Frumos, Buna căprioară, Ursuleţ…

Zânele din Valea Cerbului– Nestor Urechia- astăzi sunt sigură că poveştile astea erau atât de frumoase pentru că autorul era pasionat de munte şi vedea tot felul de lucruri magice când venea la căsuţa lui de vacanţă de la marginea Buşteniului, spre Gura Diham.

Haiducii din Valea Rea– pentru că voiam să fiu haiduc şi să mă îmbrac în bărbat

Poveste cu un pescar şi un peştişor– Puşkin- toţi copiii ar trebui să o citească:) de frică să nu ajung ca bătrâna din poem eram hotărâtă ca dacă voi întâlni peştişorul de aur să nu-i cer nimic

Simple poveşti de Kipling- în special „Cum a fost întocmit alfabetul„- una dintre cele mai frumoase poveşti pe care le-am citit.

Micul prinţ– m-a cucerit întâi pe disc, când interpretam o dată cu vinilul învârtitor; în clasa I am luat cartea de la bibliotecă şi încercam să-mi îmblânzesc pisicile din curte 🙂

Hiawatha căpetenia pieilor roşii (legendele pieilor roşii culese de Longfellow repovestite în limba română de Gh. D. Vasile)

Ce mai răcneam pe afară „Veniţi corbi albi şi ascultaţi! Tunetul puternic e sprijinul meu şi ajutoare îmi sunt duhurile nevăzute„. Şi ce mai visam să fiu „Prea-frumoasa Apă care râde

Oana, Ina, Andreea, Sabina, Andreea Lăcătuş– voi ce citeaţi când eraţi mici?

3 gânduri despre „Dragoste la prima citire- cărţi pentru copii

  1. la fiecare carte enumerată mă regăseam, dar cel mai tare la Contessa cu Bălăioara. de când nu am mai rostit aceste cuvinte… nici nu am mai găsit cartea pe nicăieri. poate o fi acum, dar când am căutat-o nu mai exista nici în biblioteci.
    cât despre alunel, am cumpărat de la un anticariat cartea s-o am pentru fiul meu. (m-ai amuzat cu ideea că Ceauşescu a scris-o, de m-am zguduit de râs – păi dacă tot ne dădea salam cu gheare de şobolan – aşa se auzea la noi – de ce să nu scrie şi cărţi despre obezi? – ce ţi-e şi cu impresiile astea!)

    Apreciază

  2. ah, uitasem de magherit! si de alunel. si mi’am mai amintit de o serie, cu niste copii… si cu un catel, urechiusa zbarlita il chema. si vlad musatescu, cu cele trei personaje: biba, babane si babacu.. cum doamne-iarta’ma nu le’oi fi uitat de’atatia ani, ma’ntreb! 🙂

    Apreciază

    • yeeey nu sunt singura cu alunel:))
      Urechiusa Zbarlita imi suna tare cunoscut.
      Nu-mi vine sa cred ca am uitat sa scriu de Michael Ende, de Coliba Unchiului Tom si de Cuore

      Apreciază

Lasă un comentariu