Franciza Nomasvello

În schimbul acestui post voi primi un voucher de la Nomasvello pentru „epilare definitivă” sau „întinerire facială”. De ce mă „vând” aşa? De curiozitate.

Acum vreo doi ani mă tenta epilarea „definitivă” şi tot căutam informaţii despre procedură. Abia după multe zile am găsit mărturia unei doamne care susţinea că a cheltuit „nişte mii” şi după un an de zile părul a început să crească din nou. Vreau să mă lămuresc ce-i cu „lumina pulsată”, cât de definitivă e toată treaba, ce efecte adverse are. Până să mi se propună târgul ăsta nu m-am învrednicit să intru într-un salon de gen şi să întreb mai multe. Să-mi fie iertat momentul publicitar, promit să compensez cu câteva posturi despre cărţi, cât de curând🙂

Să purcedem.

De ce ar fi tentantă epilarea definitivă, lăsând la o parte scăparea de chinul lunar al smulsului cu ceară? Pentru momentele în care vrei să pleci în ditamai excursiile. Plănuiam pentru vara asta o plimbare de minim o lună pe crestele carpatine. Nu pot să iau după mine benzi de ceară rece- conţin miere, fructe de pădure şi mai ştiu eu ce. Sunt prea paranoică să le ţin în cort, la îndegura ursului şi ar fi culmea penibilului să le atârn prin brazi. Dar momentele spontane şi de obicei nocturne în care ţi se năzare să pleci la mare? De unde iei cosmeticiană la ora aia (dacă eşti neîndemânatică precum sunt eu)?

De ce n-ar fi tentantă?

  • Se promovează dubios. Dacă scrie la ziar că  Miţi Piţi Riţi se epilează definitiv efectul e pe dos: nu mai am încredere în produs (1, 2, 3, …)
  • Prea puţine mărturii credibile de la clientele fericite
  • Prea puţine informaţii despre tehnologia asta a luminii pulsate
  • Tehnica e prea nouă pentru a avea „studii mai lungi de şapte ani” (de pe elle.ro)
  • Unele guri susţin că durerea nu e de ignorat- „lumina aplicată pe piele este transformată în căldură; încălzeşte firul de păr la o anumită temperatură, distrugându-i celulele germinale”. Nu sună prea drăguţ
  • „Eu am încercat epilarea progresiv definitivă. Concluzie? Niciun efect, în schimb este o metodă perfectă de a arunca banii pe fereastră!” (de aici)

După ce o să testez procedura o să vă povestesc la ce concluzie am ajuns şi poate aflu şi de ce în ultima vreme preţurile au scăzut semnificativ la tratamentele astea. Acum doi ani când căutam eu informaţii era vorba de zeci de milioane pentru un tratament complet. La Nomasvello o şedinţă costă 30 de euro indiferent de zonă (pentru un tratament complet sunt necesare între 6 şi 8 şedinţe).

Citez despre Nomasvello, în special despre franciză–  pentru cititorii mei care au 30.000 de euro şi nu ştiu în ce să-i investească:

Nomasvello® a inovat piata infrumusetarii prin introducerea centrelor de cosmetica specializate si a preturilor unice, de €30 per zona si sedinta. In doar 4 ani Nomasvello® a depasit 500 de centre in Spania, fiind prezenta si in Portugalia, Brazilia, Mexic, Bulgaria, Polonia, Bosnia, Italia si Romania, ceea ce situeaza marca pe o pozitie de conducere la nivel global in acest sector, cu peste 850 centre deschise pana in prezent.”

Costuri franciza:
– Taxa de franciza: € 30.000
– Redevente: 300 € – luna
– Taxa de publicitate corporativa: 100 € /luna

Ce obţii în schimbul investiţei?

– Echipament fotoepilare (IPL)
– Mobilier cabinet
– Mobilier receptie
– Elemente de semnalizare exterioara
– Postere decorative
– Uniforme
– Flyere de informare asupra lansarii centrului
– Consultanta decorare interioara
– Training
– Manual de Franciza

Nicoleta Mincu, franchise development manager, susţine că „în cel mai rău caz”, investiţia este recuperată în maxim un an.

Nu mă pricep la investiţii dar ştiu (de la cosmeticiene) că în ultima vreme româncele dau iama în cabinete, în special în prag de sărbători. În rest cam bate vântul. Foarte multe femei au renunţat la „investiţia” (la un salon de cartier ar fi vorba de cca. 50 de lei lunar) în epilatul la salon şi au recurs la metode „home-made”.

Nu ştiu cum o să evolueze piaţa şi dacă întradevăr un salon de epilare definitivă poate fi investiţia cea mai deşteaptă. În momentul de faţă voi aţi investi în asta?

Mai multe detalii despre franciză la nicoleta.mincu (@) nomasvello.ro.

 

2 thoughts on “Franciza Nomasvello

  1. Da afacerile in cosmetica , epilare merg foarte bine la noi in tara iar franciza Nomasvello mi se pare o idee excelenta , din prima capeti si un nume si in plus ca te ajuta si cu echipamente cu tot.

    Apreciază

  2. cei 30000 euro se platesc la inceput toti sau in rate pe o anumita perioada de timp,rog detalii,cu multumiri Liliana Camarzan

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s