Ma las de fumat (III)

Al naibii rău Bernays ăsta

După trei săptămâni fără nicotină am ajuns la concluzia că fumătorii sunt cei mai nesuferiţi oameni. Uită imediat că şi tu ai fost fumător, ba chiar îţi aruncă în faţă „ E pauză, eu mă duc la ţigară şi socializez. Tu ce faci?”. Ce să fac? Încerc să nu mă mai omor dar e al naibii de greu cu voi în jurul meu.

Nu-mi vine să cred cât de enervantă puteam să fiu când Rux s-a lăsat de fumat. Ea îmi explica ce bine se simte, ce stupid e să fumezi. Eu îi pufăiam cu poftă în faţă şi susţineam sus şi tare că eu nu pot, n-am cum. Ca şi cum eu aveam o relaţie mult mai specială cu ţigările, ca şi cum pachetul ăla de lucky roşu era parte din mine şi nu aş avea cum să trăiesc fără el. Nici nu-mi trecea prin cap că şi ea simţise lucurile astea şi trecuse peste ele.

Fumătorii sunt răi ca adolescenţii care nu vorbesc cu tine dacă nu ai converse şi iphone.

Doar pentru că nu mai fumezi, te uită imediat şi au gesturi complice cu alţii ca ei. „Noi fumăm”, „hai să mergem la o ţigară”, „ai brichetă?” devin vorbe extrem de iritante când încerci să te laşi de fumat. Te simţi ca şi cum te laşi şi de socializat şi n-o să mai stai niciodată la poveşti  scurte, n-o să mai descoperi niciodată oameni noi, n-o să mai afli primul cele mai noi bârfe.

Fumătorii sunt cei mai informaţi dintr-un grup.

Se ia o decizie, apare un subiect nou. Îl afli uimit,  la adăpost de fum şi întrebi „De unde ştii?!”. Răspunsul? „S-a discutat la ţigară„

Fumătorii te plac dacă fumezi şi te dispreţuiesc dacă te plângi de fum.

Recunosc, când intram în cercuri noi, scanam după un fumător de care să mă lipesc şi cu care să vorbesc în pauze.

Recunosc, în cluburi nu mai suportam să-i aud pe nefumători „comentând” că  le e rău de la fum şi mi se părea că reproşurile astea indirecte nu fac decât să-mi încalce libertatea, dreptul meu de a fuma. Să se interzică fumatul în baruri  şi restaurante? Asta e discriminare! Adică să nu mai fumez eu după ce mănânc? Adică să nu contribui şi eu la pătura de fum şi să-mi dau duhul dansând pe o melodie mai alertă?

Fumătorii sunt ipocriţi şi egoişti

„Te-ai lăsat de fumat? Bravo! Aş vrea şi eu dar nu pot”

Ba că nu pot să lucreze şi să se concentreze, ba că nu au cum să se abţină când ies în oraş că toată lumea fumează în jurul lor. Păi mie mi-o fi fost uşor când m-am văzut în faţa cursorului clipocind şi orice gând care mă vizita mirosea a scrumieră?! Sau în sesiune?! Sesiunea era un program de fumat intensiv. Sau „în oraş”? Ştiţi ce ciudat intră ginul tonic fără ţigări?

Sau şi mai enervantul „Toţi hipsterii se lasă de fumat. E o nouă modă”.

Cui naiba îi pasă că e la modă atât timp cât e sănătos?!

Constatări după trei săptămâni:

• Când fumam toată noaptea şi dormeam două ore, mă trezeam cu un hârâit în gât, mă simţeam intoxicată, îmi tremurau mâinile şi aveam senzaţia de piele ca pergamentul.  Acum mă simt mult mai vie după o noapte nedormită şi arăt mai onorabil a doua zi.

• Ori e autosugestie, ori e pe bune faza că după o lună de nefumat părul devine mai lucios şi tenul mai luminos. Probabil creierul meu încearcă să găseasca părţi bune în renunţarea asta aşa că e mai blând cu mine când mă uit în oglindă 🙂

• Alerg şi-mi pierd suflul puţin mai greu decât înainte. Mi-am propus să măresc distanţa pe măsură ce se încălzeşte.

• De frică (bine, recunosc) groază să nu mă îngraş sunt mult mai atentă cu ce şi cum mănânc. Mi-am impus să respect cele trei mese pe zi plus două gustări ca să nu-mi vină pofta de ronţăit aiurea. Dezavantaj? Când mi-e poftă de fumat nu mi-e foame aşa că nu pot să o potolesc nici cu alune, nici cu gumă, nici cu fructe. Rezultă o stare de nervozitate de care scap destul de greu. Acum trei săptămâni aveam 53.5 kg. O să mă cântăresc când se va împlini o lună şi vă povestesc dacă lăsatul de fumat a avut un impact aşa de dramatic.

Amintirea cu ţigări (cred că o să mă urască pentru asta)

Mai ţii minte Piedone când fumam în cort şi ţi-era lene să ieşi să scrumezi? Ţi-ai scrumat în buric 🙂