Cu bicicleta de la Vadu la Gura Portiţei

Această prezentare necesită JavaScript.

Plănuiam tura asta de anul trecut. Am urcat biclele în maşină, am abandonat maşina în Vadu şi am pornit spre Periboina şi Gura Portiţei cu gândul că ajungem în 3 ore. Am făcut aproape dublu dar a meritat.

Ca să evităm căldura am plecat din Bucureşti la 2:30 şi la 5:30 asamblam biclele în faţa fabricii din Vadu  (Întreprinderea de Metale Rare). Dacă vă căutaţi portbagaje găsiţi cu 15 lei în spate la Obor şi sunt foarte bune. Tot acolo găsiţi şi cordeline ieftine pentru legat bagajele de bicicletă. Am mai avut o pereche de desăgi de măgăruş luate din Decathlon, cort, 3 izoprene şi doi saci de dormit.

Pe la 7 fără ceva am terminat cu plăcile de beton şi am fost aproape de plaja din Vadu. Aveam inima în gât pentru că nu mai mersesem pe teren atât de nisipos şi nu eram obişnuită să-mi fugă bicicleta în halul ăla.  Cred că am avut şi roţile prea umflate şi nu a fost ok pentru nisip (3 atmosfere). Am pedalat o vreme pe plajă ca să scăpăm de nisipul prăfos în care ne scufundam şi am mers pe mal, la firul apei până ne-am întors din nou la drum, undeva în dreptul unei clădiri comuniste (poliţie de frontieră sau ceva de genul ăsta).

Nu faceţi ca mine! M-am îmbibat cu cremă de protecţie solară şi transpiram ca un porc. Nu mai puteam să respir şi zici că pedalam cu capul îndesat într-o saună umedă. E drept, nu m-am ars deloc dar a fost cumplit.

Drumul spre Periboina e foarte bun, practicat de maşini de toate felurile (deşi accesul în Grindul Chituc teoretic e interzis). Te întâlneşti cu triburi de broscuţe şi cu imperii de păsări de toate felurile. Zona Grindului Chituc e deosebit de importantă pentru migraţia pasarilor, aici putând fi observate până la 250.000 de exemplare zilnic.

Am tras un ţipăt zdravăn când un ditamai fazanul a sărit dintr-un tufiş de la picioarele mele. Nu vă mai zic cum am făcut când un şarpe galben şi lucios se strecura pe lângă roata din faţă- noroc că băieţii o luaseră înainte şi nu m-au auzit🙂

Cele mai enervante „animale” sunt muştele care te înţeapă când ţi-e lumea mai dragă. Nu erau tăuni (m-au înţepat şi ăia), ci nişte muşte care arătau normal dar care te nenoroceau când ţi-era lumea mai dragă. Era să cad în cap de nu ştiu câte ori încercând să le alung. Înţepătura ustrura rău şi înroşea zona.

Pe la 9 căldura era deja teribilă. Înaintea primului pod am aruncat bicicletele şi am sărit în mare. Adaug pe lista lucrurilor mici care te pot face extraordinar de fericit: o săritură în mare după ore de pedalat prin caniculă. Apa era limpede-limpede, nisipul fin, fără nici o scoică, fără nici o algă. Ne-am resuscitat şi am ajuns rapid la Periboina (5 km de la primua pasarelă), după ce am trecut şi al doilea pod, pe lângă o barcă a poliţiei.

De la Periboina a început iadul. Ne-am strecurat printre colibele goale şi am dibuit drumul plin de vegetaţie. Dă-i şi culcă stuful la pământ, luptă-te cu crăcile, smulge-ţi ciulinii din picioare şi fereşte-te de găurile adânci ascunse sub pătura de buruieni. Înaintam cu maxim 8 la oră şi căldura era infernală pentru că stuful şi buruienile erau mai înalte decât noi. Împingeam în pedale şi ne întrebam cum o fi în junglă. Ţânţarii ne înconjurau deşi aveam Autan şi pe limbă. Îţi intrau în urechi, în nas, în ochi, în gură. Băieţii erau în faţa mea, îi vedeam cu tricourile şi pantalonii acoperiţi de ţânţărime şi-mi venea să plâng gandindu-mă că tot aşa sunt şi pe mine.

M-am dat jos şi am împins o vreme la biclă- eram prea ocupată să mă lupt cu ţânţarii ca să mai şi pedalez. Pânze de păianjen mi se înfăşuraseră pe ghidon şi pe degete. Băieţii au făcut pană dar nu era chip să ne oprim în iadul ăla. Am tăiat „drumul” în dreapta şi în vreo 10 minute abm ajuns pe plajă. Ne venea să ne dăm pumni în cap că n-am mers de la început pe malul mării. Am mai făcut o baie ca să ne alinăm ciupituro-gâlmele, ne-am bucurat de spinările alb-argintii ale unor delfini, am speriat nişte cufundaci cu gemetele noastre de plăcere.

Farul din Portiţa se întrezărea dar am mai făcut vreo oră până la el. Hămesiţi, însetaţi şi umflaţi de ciupituri am aruncat bicicletele în nisip pe la 12 fără un sfert. Şi acolo le-am lăsat să ruginească îmbibate în apă sărată şi nisip.

Pe plajă ne aşteptau prietenii din Deltă care ajunseseră de vineri seara după un drum cu şi mai multe peripeţii. L-am cunoscut pe Mircea acum doi ani, în Vama Veche pe când era bucătar la ultima pescărie. Fusese marinar  (pe vase salvatoare care străpungeau gheaţa), ştia mii de bancuri şi ne-a învăţat table lungi, marinăreşti. De mai bine de un an stă cu Dana în Delta Dunării, la Crişan. Au venit cu barca pe lacul Razim până la Gura Portiţei. Făcuseră zece ore.

Lăsând la o parte plăcerea paharului de bere rece (4 lei) pe care l-am ciocnit după ce ne-am terminat expediţia, dacă ajungeţi la Gura Portiţei trebuie neapărat să încercaţi limonada cu lămâie verde, zahăr brun, miere şi ce-o mai avea.

A fost prima dată când am ajuns la Portiţa şi recunosc că mă aşteptam la altceva. E foarte frumos dar nu înţeleg de ce e plin de muzică dance şi house pe la toate terasele. Totul fiind atât de mic şi de drăguţ n-aş fi vrut decât să ascult Doors şi Zeppelin în surdină. Să nu mai zic că îngropasem un bax de bere lângă corturi şi spre dimineaţă cineva s-a servit cu neruşinare. Răsărea soarele şi noi ne uitam tâmpiţi la groapa goală. Plusuri: toalete şi duşuri curate la care ai acces şi dacă nu plăteşti camparea (30 de lei de cort pe plaja cu umbreluţe).

A doua zi am plecat din micul port de la Portiţa, cu barca, pe lângă insula Bisericuţa (la 2.5 km de capul Doloşman, pe insulă se găsesc urmele unui castru roman şi fosile nevertebrate; este o zonă strict protejată aşa că vizitarea este interzisă- e un loc preferat de păsări pentru cuibărit; noi am văzut o ditamai colonia de pelicani), către colonia greco-romană Orgame Argamum.

Este prima aşezare de pe teritoriul României al cărei nume este menţionat într-un izvor scris antic („Orgame, oraş lângă Istru”- Hecateu din Milet, sfârşitul sec. VI a.Chr)- aşa zice pliantul pe care am avut norocul să-l primim în Portiţa de la Paul Condrat (coordonator al punctului de informare turistică Jurilovca). Dacă nu am fi avut acest pliant, n-am fi avut habar ce vedem pentru că nu există niciun indicator, nici o placă informativă, nimic. Doar buruieni şi oameni ieşiţi la grătar pe malul lacului.

Cercetările arheologice au scos la iveală locuinţe, trei bazilici paleocreştine, cuptoare pentru arderea ceramicii şi tumulul-heroon- cel mai vechi mormânt grecesc din bazinul Mării Negre.

Am plecat de la Gura Portiţei luni la 7 dimineaţa şi am pedalat pe plajă până în Periboina (nici nu voiam să mai auzim de iadul de pe drumul cu vegetaţie). Ne-am mai oprit pentru vreo 3 băi în mare şi o pană şi am ajuns la magazinul din Vadu pe la 12.

E o tură foarte frumosă, deloc grea dacă evitaţi ciulinii şi ţânţărimea de la Periboina. E întradevăr un sentiment bestial să pedalezi la firul apei şi valurile să te stropească pe picioare, să arunci bicicleta când simţi că nu mai poţi şi să te arunci în mare. Chiar simţi că lumea e a ta.

P.S. Dacă vreţi cazare în Deltă, cele mai bune prăjituri, cel mai tare borş de peşte, plimbări cu barca la Pădurea Letea, pelicani şi preţuri omeneşti, daţi-mi de ştire şi vi-l recomand pe Mircea.

2 thoughts on “Cu bicicleta de la Vadu la Gura Portiţei

  1. Pingback: Planuri de călătorie pentru 2011 | Zăpăcita

  2. Pingback: Deco Light Work | Zăpăcita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s