Oameni şi locuri frumoase în Turcia

Această prezentare necesită JavaScript.

Aqua Fantasy

Dacă ajungeţi în Kusadasi nu trebuie să ocoliţi waterpark-urile. Prietenii mei au fost şi la AdaLand, eu am zăcut în dimineaţa aceea şi n-am putut să-i însoţesc. Dacă mă întrebaţi pe mine, rezervaţi-vă o zi pentru distracţia asta. De la 9 până la 15 aveţi timp să vă daţi de 5-6 ori în fiecare tobogan. Mâncaţi şi fugiţi la celălalt parc până seara.

Experienta mea cu waterpark-urile se limita la cel din Otopeni şi cel din Mamaia (cu vânătăile şi juliturile aferente îmbinărilor proaste). Când am ajuns la Aqua Fantasy m-a luat cu tremurici şi am crezut că n-o să pot să mă dau în nimic. Am început cu preşu pe toboganele albastre şi mi-am revenit. M-am dat de vreo cinci ori până am avut curaj să trec la următoarea nebunie.

Preferatele mele au fost însă half-pipe-ul gigant în care stomacul îţi ajunge în gât, tubul negru care te aruncă în toate părţile în plină beznă şi toboganul albastru (înalt de 14 m şi lung de 131) la care prinzi atâta viteza încât te desprinzi cu colacul şi pluteşti.

M-aş întoarce în Turcia numai ca să mă mai dau de o sută de ori în toate jucărelele.

Parasailing

Din prima zi în care am ajuns pe plajă am insistat să facem şi noi parasailing. Piedone nici nu voia să audă de ridicat la 300 de m cu paraşuta. În penultima zi ne-am dus să negociem un preţ pentru 4 persoane în ham dublu. O blondă frumoasă şi bronzată (olandeză măritată cu un turc), nici nu voia să audă şi insista că preţul este 70 de euro de cuplu. După vreo 15 minute şi un semn din partea turcului ne-am înţeles la 60 de euro şi am plătit repede şi pentru Piedone- ca să nu mai aibă de ales.

Turcul m-a întrebat dacă n-aş vrea să-mi împrumute pantalonii lui. Stupizenia mea s-a gândit că poate îmi lasă urme hamul şi n-a fost o idee bună să mă urc pe barcă în costum de baie. Explicaţia mi-a amintit că turcii au un stil inconfundabil de a face complimente. „Data trecută o rusoaică a făcut toată plaja să stea cu gâtul în sus. Cum vrei…”

Când am ajuns suficient de în larg şi vântul era numai bun, ne-am pus hamurile şi vestele de salvare ( de la 300 de m nu te mai salvează nimic; sunt folosite doar ca să te găsească mai repede) şi ne-am lăsat prinşi de paraşuta galbenă.

Îmi pare rău că nu ştiu să vă povestesc cât de incredibilă este senzaţia când te ridici şi nu te mai opreşti şi barca e din ce în ce mai mică. Marea sclipea sub noi, pescăruşii zburau jos-jos de tot, cordelinele şi carabinele scârţâiau înspăimântător. Prietenul meu se tot foia în spate şi mă speria cu fiecare mişcare, mai ales când se sincroniza cu un curent lateral.

Când să mă relaxez puţin şi să mă opresc din ţipat, cu pumnii strânşi pe carabinele care legau hamul de paraşută, am grăit următoarele: „Ia uite de unde mă ţin eu. E bine?”. Nu! Nu era bine deloc. Chipurile, dacă aş fi reuşit să le desfac aş fi rămas atârnată de hamul prietenului, probabil cu capul în jos.

Coborârea a fost destul de dificilă din cauza vântului care ne purta în lateralul bărcii. Când am fost aproape, turcul cel haios ne-a scufundat cu fundurile în apă şi abia apoi ne-a ridicat pe barcă.

Piedone era panicat când şi-a luat zborul cu celălalt amic al nostru. În aer în schimb a început să-i placă şi a descoperit că a cam scăpat de răul de înălţime.

Turcul nostru avea un băieţel extraordinar de frumos (8-9 ani), cu pielea arămie şi ochii .deschişi la culoare ca ai mamei olandeze, cu părul auriu şi plin de muşchi de la tras de sfori şi ancorat. Patron de gheretă cu echipament de scufundări, bărci de croazieră, skijet-uri, turcul era fan motociclete Africa Twin. Deşi ridică zilnic în aer 30- 50 de turişti, patronul făcuse o singură dată  parasailing- avea rău de înălţime.

La plecare ne-a rugat să fim foarte atenţi cu motorul după care i-a sugerat prietenului să mă ia de nevastă🙂

Milli Park cu mâinile umflate

Am vizitat Parcul Naţional din Peninsula Dilek într-o zi cu 40 de grade şi fără vânt. Aveam în plan o drumeţie în munţii Samsun, prin canion până la satul grecesc Domatia. După vreo patru ore fără un pic de vânt şi cu privelişti spectaculoase, am decis să facem cale întoarsă. Mi-am dorit întotdeauna să fiu sus, pe munte şi să văd marea albastră cu urmele pe care le lasă vapoarele. Mi-am îndeplinit visul dar m-am ales cu o insolaţie de toată frumuseţea şi cu palmele umflate cât picioarele. Nu mai puteam să strâng pumnul, aveam palpitaţii şi toate celelalte manifestări specifice insolaţiei. Aveam vreo 30 de km de mers până la hotel şi mi-a fost foarte frică să nu leşin pe motor şi să mă preling.

Iată încă un motiv pentru care vreau să mă întorc în Turcia (în iunie sau în septembrie ca să fie puţin mai răcoare): să termin traseul.

Parcul ăsta natural e o minunăţie cu porci sălbatici, lincşi, delfini şi foci călugăr, lauri uriaşi şi parfum de potpouri. Citiţi aici mai multe despre Monachus Monachus

Animaţie

O fetiţă i-a dus dorul atât de tare încât părinţii ei s-au hotărât să-şi mai ia o excursie la Vera Santa Maria, doar ca să mai stea copilul cu Rodi ei cea dragă. În cămăruţa dj-ului, în mini-club (căbănuţa de joacă pentru cei mici) dar şi în camerele în care erau cazaţi animatorii, era plin de bileţele şi desene colorate cu „I love animation team”, „I love Rodica”, „Rodi te iubesc”.

Copiii şi părinţii o adorau pe Rodi cea roşcată şi bronzată care se juca cu ei de dimineaţă până seara. La 10 era în mini-club şi pornea coloratul, desenatul, modelatul de plastilină, pictatul de faţă şi o mulţime de jocuri. La 21 era „mini disco time” şi toţi copiii o însoţeau pe scenă la Macarena. Aram Zam Zam, Veo Veo. La 12 turiştii fugeau la culcare sau prin cluburi şi Rodi îi însoţea ba la disoctecă, ba la carting. Adormea în zori şi o lua de la capăt.

Cel mai greu îi era când copiii de care se ataşa trebuiau să plece. Fetiţe cu rochiţe colorate o sărutau pe obraz, o îmbrăţişau şi-i încredinţau secrete la ureche. La câteva zile după ce turiştii ajungeau la casele lor din toate colţurile lumii, pe pagina de Facebook a Rodicăi apăreau mesaje emoţionante ca: „Ciera really misses you.she cried all the way how as we left.she kept saying I can’t leave Rodi…I want to stay with Rodi…Why did Rodi not give me anything to remember her.”

Dacă vreţi să mergeţi cu copiii în Turcia, zic să vă interesaţi la ce hotel o găsiţi pe Rodi.

Eu m-am bucurat să o întâlnesc pentru că, în ciuda oboselii şi a tonelor de muncă inerente unui astfel de job, mi-a amintit cât de mult mi-ar plăcea să mă joc cu copiii o vară întreagă şi să cunosc oameni din toată lumea. Trebuie să fac asta. Poate pe un vas de croazieră Disney.

Data viitoare vă povestesc de Efes şi apoi gata cu vacanţa:(

One thought on “Oameni şi locuri frumoase în Turcia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s