Iris în garajul Europa FM

Această prezentare necesită JavaScript.

Eram la un pas să nu mai ajung miercuri în Garajul Europa Fm şi mare păcat ar fi fost pentru că aş fi pierdut unul dintre cele mai frumoase momente Iris din ultima vreme.

Miercuri am simţit din nou magia aia. Îmi pare rău că online nu s-a auzit publicul, dar credeţi-mă că acolo, în garaj, a sunat extraordinar şi sunt mândră de fiecare omuleţ care a cântat tare versurile. De ce mândră? Pentru că la final de concert i-am văzut pe Iris fericiţi aşa cum aş vrea să-i văd mereu.

Am ajuns pe la 19 şi 10 şi m-am speriat de mulţimea care umpluse deja garajul. Noroc cu Cătălina că ne-am strecurat până în faţă şi am prins şi două cauciuri pe care să stăm. Primul rând era ocupat de o mulţime de copii care îmi aminteau de începuturile mele într-ale Irisului. Aşteptau ca pe ace şi erau atenţi la fiecare mişcare de pe scenă.

Cu 5 minute înainte să intrăm în direct la Europa Fm, Irişii au urcat pe scenă în mega aplauze. Cristi arăta extraordinar şi era pus pe glume.  Nelu era încadrat de tobe şi avea gongul Iris în spate. Boro purta un tricou cu Amsterdam şi avea nişte bocanci meseriaşi.  Şi el şi Valter mureau de râs la glumele şi gesturile lui Cristi care una- două îi prezenta graţios cu mişcări ample de braţe. Relu purta un tricou cu „Born to be wild” şi părea, ca de fiecare dată, foarte fericit.

Concertul a început cu „Strada Ta” şi a continuat cu prima intervenţie a lui George Zafiu care ne-a provocat pe toţi să strigăm „Bună seara prieteni!”.

Am aflat că la anu ne pregătim de Iris 35 de ani şi că tot atunci urmează şi un nou album. Întrebat de viitoarele aniversări, Cristi a spus că totul e posibil: „Eu am doi ani”. Cred că numai noi ăştia de ne-am speriat, şi-am plâns şi ne-am gândit mereu la el în perioada aia, putem să explicăm cum e să te ia cu frig la o asemenea vorbă. George Zafiu a povestit pe blog că i s-au înmuiat picioarele.

Întrebat de ce nu s-au gândit să scoată un album de cover-uri Cristi a râs şi a spus că le cântă alţii mai bine ca ei. Apoi a dat decisiva cu : „Toată lumea ştie că cea mai bună formaţie din România e Led Zeppelin„. Cred că ar fi extraordinar un tribut to Led Zep în garajul Europa FM 🙂

Concertul a curs frumos cu „Eu şi cu tine”, „Baby”, un „Pe ape” absolut bestial, „Tăcerea ta”, „Îngerii goi”, „Cât aş vrea să zbor”, „Vino pentru totdeauna”, „Casino”, „Somn bizar”, „Floare de Iris” şi un bis strigat într-un glas- „Lady in Black” şi „Mereu împreună”. Înainte de bis, un tip de lângă mine s-a strecurat şi-a şterpelit playlist-ul de la Cristi (îl ochisem şi eu dar aşteptam finalul). Când s-au întors Iris pe scenă, tipul s-a panicat şi îi arăta foaia lui Cristi, speriat că poate nu ştie că au două piese la bis

Toată lumea zâmbea şi cânta; inclusiv fotografii şi cameramanii. Asta înseamnă să ai stropul ăla de magie care cucereşte pe toată lumea.

George Zafiu l-a anunţat pe Cristi că în public se află două foste colege de liceu  care au venit să-l revadă. Tare mult aş vrea să aud/citesc povestea asta.

Cristi a fost glumeţ şi la final când a prezentat formaţia aşa: „Cristi Minculescu la chitară, Valter Popa în faţă, solist vocal”.

Apoi au năvălit hoardele de fani în goana după autografe pe viniluri, CD-uri, tricouri. N-am îndrăznit să mă apropii de Cristi pentru că era asaltat.  La plecare l-am văzut în garaj mai liber şi am reuşit să ne pozăm rapid. Era aşa de vesel şi de fericit încât mi-aş dori ca peste tot unde se duc să aibă parte de un public care să-i primească precum cel din garaj. Nu-mi pasă că am mutra strâmbă şi tremurândă în poză. De fiecare dată când o să mă uit la ea o să-mi amintesc cum tremuram acolo şi ce zâmbet tâmp şi fericit aveam.

P.S. Relu a anunţat că au „intrat în rândul lumii” aşa că puteţi să-i căutaţi pe Facebook şi pe site-ul oficial: http://www.trupairis.ro

5 gânduri despre „Iris în garajul Europa FM

  1. Sa stii ca desfasuratorul cu pricina poate fi printat din calculatorul meu. Dar daca insisti am „originalul” scris cu markerul de Relu sub atenta supraveghere a lui Nelu cu doar cateva ore inainte de concert. 🙂 Inca il am pe birou. So?

    Apreciază

  2. “Cristi Minculescu la chitară, Valter Popa în faţă, solist vocal”. Asa a spus Mincu’ si la Petrosani la inceputul lui septembrie dupa ce baietii au cantat Kashmir de la Led Zepppelin!!!Ce-am mai ras si atunci toata ziua (eu radeam de glumele lui, el radea de mine) si sper sa-l gases la fel de fericit si la urmatorul concert!!

    Apreciază

  3. Pingback: Ultima toamnă « Zăpăcita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s