Vanesa

Când am intrat prima dată în curtea lui Tamango, Vanessa se ascundea după Aurica şi mă privea curioasă. După ce ne-am aşezat pe prispă, a stat la portiţă şi s-a uitat insistent la noi, fără să-mi vorbească.

Nu am mai văzut fetiţă mai frumoasă ca ea. Nu am mai văzut păr mai portocaliu şi mai inelat ca al ei.

Are nouă ani şi a fost abandonată în spital până la şapte luni când Aurica, bunica ei şi soţia lui Tamango, a luat-o şi a crescut-o ca pe fetiţa ei. A dat-o la şcoală, i-a spus poveşti şi a învăţat-o să nu se urce în maşinile negre că o iau „doctorii”. Tamango a plimbat-o cu căruţa şi a trimis-o cu nepoţii mai mari (Luis şi Vicente) la filmări pentru videoclipuri, scurtmetraje şi alte îndeletniciri artistice. Dacă ar fi fost sănătos, pe toţi i-ar fi făcut artişti, cu Gigi, fiul cel mic, în frunte.

foto Claudia Radulescu

La a doua vizită pe care am făcut-o la Valea Plopilor, ne-am împrietenit şi am început să vorbim. O atrăgeau mult carneţelul şi pixul meu. Când vedea că nu mai notez mic mă ruga să ne jucăm „de-a şcoala”. M-am mirat că o fetiţă aşa de mică are poftă să se joace de-a şcoala. Aurica m-a lămurit. Când era vremea să treacă clasa a II-a, părinţii ei au hotărât să o ia de la Valea Plopilor, să nu o mai lase să se ducă la şcoală şi să o pună să vadă de fraţii ei mai mici: Denis, Forfonel şi Leonard. Deşi are mijlocul subţire ca un copăcel tânăr, umblă cu Denis în braţe şi cu Forfonel atârnat de poale.

Îi place să fie  zbanghie şi poartă blugi pe sub fuste scurte,  tricouri înnodate şi părul în vârful capului. Tatăl ei o ceartă pentru că i se pare că la nouă ani ar fi cazul să poarte fustă lungă. Îşi face unghiile şi îi pictează şi pe frăţiori (chiar dacă Aurica se sperie că „le mănâncă calciul”). Se uită la toate fotografiile cu Tamango, mângâie revistele în care apare Tataia şi iubeşte să o asculte pe Aurica povestind cum era când Tamango era sănătos şi avea succes.  Într-o zi le-am dus documentarul The Shukar Collective Project şi a ţipat de fericire când s-a recunoscut pe ecran.

Nu ştiu ce-a fost cu Vanesa dar uneori mă trezesc că mi-e dor de ea şi de cum îmi spunea „Hai să vorbim noi două Ana”. Ultima oară când ne-am văzut, mi-a scris în carneţel că îşi doreşte: culori (acuarele), caiete, pix, două zgărzi (de purici, pentru căţeii ei), baloane, poveşti, cărţi de şcoală, ojă.

De Crăciun aş vrea să-i îndeplinesc dorinţele astea. Puteţi să mă ajutaţi? Îi plac mult animalele şi cred că ar face-o foarte fericită şi un atlas zoologic.

Data viitoare o să vă spun povestea lui Tamangaş, nepotul de 4 ani cu cei mai albi dinţi din lume care plânge aproape în fiecare zi de dorul mamei plecată în Franţa. Mi-a spus la ureche că i-ar plăcea mult o minge uriaşă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s