Tamangaş

Vă reamintesc că orice mână de ajutor înseamnă enorm pentru Tamango. Există un cont în care puteţi dona: LAZAR AURICA BCR – Giurgiu Mihailesti, sos. Giurgiu – Alexandria, Compl. Comercial Cont Euro : cod IBAN : RO41RNCB0148102806690002 Cont Lei : cod IBAN : RO68RNCB0148102806690001

Tamangaş are patru ani şi nu vorbeşte mult. Ceilalţi nepoţi ai lui Tamango îl tachinează uneori pentru că nu spune prea multe cuvinte. E atât de frumos şi de expresiv încât nici nu are nevoie să vorbească.

Când plânge sau e supărat, în ochii lui negri poţi să vezi toată durerea din lume. Suferă când nu primeşte cele mai multe dulciuri, când ceilalţi nu-l lasă să deseneze, când fetele îl pocnesc că nu e cuminte. Ar vrea să aibă lucrurile lui, pe care să nu i le mai ia nimeni. Îşi doreşte atât de mult ceva al lui încât orice vede este automat „a mia”. Brăţările mele, carneţelul, reportofonul. Într-o zi m-a mângâiat pe păr şi mi-a spus la ureche „a mia”, apoi a râs.

Altă dată mă ţinea de mâini şi când a văzut că n-am unghiile făcute şi-a strâmbat buza de jos şi m-a căinat: „- Aaaa, Anaa?!”. Mi le-a arătat pe ale lui, vopsite cu roz şi parcă încerca să-mi spună cu ochii că aşa trebuie, nu se poate să umbli fără ojă. Când într-o seară Aurica m-a îmbrăcat cu o fustă plisată şi o bluză colorată, Tamangaş m-a luat în braţe şi a zis „Ana, a mia!”.

În lunile în care am scris despre Tamango au existat două momente în care Tamangaş m-a făcut să plâng rău:

Mama lui este plecată în Franţa şi l-a lăsat în grija Auricăi. Când nu mai poate de dorul lui, vine înapoi la Valea Plopilor, măcar o noapte ca să-l strângă în braţe şi să-l adoarmă fericit. Într-o zi Tamangaş avea un tricou cu turnul Eiffel şi plângea într-una „mamo, mamo”, atârnat de fusta Auricăi. Adormise cu mama lângă el şi când s-a trezit nu mai era. Aurica îl mângâia pe păr, îl legăna şi-l întreba „Cine e mama ta? Eu sau Isaura?”. Cu capul ascuns în poala ei, Tamangaş a zis apăsat „tu!”.

Într-o dup-amiază, Aurica nu ştia de unde să se mai împrumute ca să cumpere pâine şi să hrănească toate gurile de care se îngrijea (17-20 de pâini pe zi). Stătea jos pe prispa acoperită, curăţa cartofi, plângea şi blestema- spre disperarea lui Tamango care o privea neputincios din pat şi care, de supărare, din când în când îşi rupea şuviţe de păr. Soţia lui Tamango este una dintre cele mai curate femei pe care le-am întâlnit. Nu suportă un fir de praf şi plânge când copiii fac mizerie şi „nu se mai cunoaşte” cât a muncit.

Cum stătea ea şi blestema Franţa că i-a luat copiii şi a lăsat-o slugă la nepoţi, că dacă nu se îngrijea de grădină să pună cartofi acum erau muritori de foame, că „ieşiţi afară fir-aţi ai dracului dă copii că mi-aţi mâncat zilili şi vieţişoara”, Tamangaş s-a ridicat de lângă ea, s-a dus în curte, a luat mătură mai mare decât el şi s-a întors pe prispă. Tamango îl privea din pat şi a zâmbit mulţumit. Aurica s-a uitat la el contrariată, copilul a privit-o curios, parcă să vadă dacă îl mai dă afară şi a început să măture încet firimiturile pe care le făcuseră ceilalţi nepoţi. Cum să nu iubeşti mogâldeaţa care încerca să şteargă toată supărarea bunicii cu mătura? Aurica a terminat de curăţat cartofii în linişte. În drum spre curte, unde urma să pună mâncarea de cartofi pe pirostrii, mi-a spus: ” E copii buni”.

Acum câteva săptămâni, am fost la Tamango să-i duc Decât o Revistă. Tamangaş era botos. La începutul verii le-am dus o minge de fotbal şi mi-a povestit că nu mai e, s-a spart. Apoi mi-a arătat cu braţele cât de mare ar trebui să fie mingea pe care şi-o doreşte.

De sărbători vreau să-i duc lui Tamangaş cea mai mare minge pe care o s-o găsesc. Dacă vreţi şi voi să-i faceţi o bucurie, scrieţi-mi şi ne organizăm.

Şi Vanesa îşi doreşte rechizite. Chiar dacă nu e înscrisă la şcoală, ar fi păcat să-şi piardă dorinţa de a învăţa.

Pentru Tamango cea mai mare bucurie ar fi să primească DVD-uri cu filmări din concerte şi din emisiuni şi reviste şi ziare în care a apărut. Dacă aveţi aşa ceva, ajutaţi-mă să-i facem sărbătorile frumoase. Amintirile şi telefoanele de la fani sunt puţinele lucruri care îl mai bucură.

Cea mai mare bucurie pentru mine ar fi să ştiu că Tamango nu va mai rămâne niciodată fără pastile. E vorba de 250-300 de lei lunar pe care nu-i mai are de când ajutorul pentru fiica handicapată a fost îngheţat. Cel puţin până când va ieşi la pensie şi preţul tratamentului va scădea, Tamango are nevoie de ajutor. După două accidente cerebrale, dacă întrerupi tratamentul, riscul unui nou accident este uriaş.