30 de ani de Celelalte Cuvinte

Cu mulţumiri pentru Chinezu

Pe 8 decembrie Celelalte Cuvinte au oferit o lecţie de rock şi de onoare care a ţinut mai bine de trei ore.

Am descoperit Celelalte Cuvinte, aşa cum am descoperit mai toată muzica rock: scormonind prin cutia cu viniluri a părinţilor mei. Erau altceva. Erau mai duri decât Phoenix. Îţi făceau pielea de găină mai repede decât Cargo. Aveau un sound complet diferit de Iris. Şi-l aveau pe Moţu Pittiş care pentru mine la vremea aceea era Flu din Degeţica.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toti însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa salcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Îi ascultam aşa cum îmi ascultam şi discurile cu poveşti. Nu ştiu dacă v-am mai povestit, dar pe la 6-8 ani am fost obsedată de poveştile cu haiduci. Îmi doream să-mi tai părul, să mă îmbrac în băiat şi să haiducesc🙂 Când ascultam poveştile celor de la Celelalte Cuvinte, mi-l imaginam pe Călin Pop ascuns în pădure şi cântând în timp ce-şi curăţa armele, gata să fure de la boieri :))

Am ascultat vinilul cu pătrăţele colorate până l-am zgâriat de tot. Mi-e drag şi acum când mă gândesc cum stăteam jos pe covor, citind legende cu haiduci şi fredonând piesele lansate pe Celelalte Cuvinte I (1987, anul în care făceam ochi).

I-am regăsit pe Celelalte Cuvinte, altfel decât la şase ani, la Festivalul Top T de la Buzău, în 2004 la ediţia aniversară „To be a Rock and not to Roll”. N-am fost norocoasă să trăiesc poveştile pe care le-am auzist despre nebunia care se crea în Bucureşti când veneau Celelalte Cuvinte, împieliţaţi şi cu ii.

„Pe Calea Victoriei, masini claxoneaza disperat, se arunca cu pietre, se sparg vitrine, intrarea in sala Savoy este luata cu asalt, se incearca patrunderea in teatru pe scara de incendiu, locatarii blocului, scandalizati, arunca cu apa de la balcoane, se striga „Jos Iliescu”, apare politia… Ce se intampla? Ah, nimic. „Celelate Cuvinte” are concert la Savoy”.

Dar am rămas uimită la 16 ani când l-am auzit pe Călin Pop cântând cu aceeaşi voce incredibilă ca pe vinilul cu pricina. Şi apoi dă-i cu „Se lasă rău”, „Armaghdeon” şi „Ispita”.

Joi, la Sala Palatului, am avut iarăşi pielea de găină şi nu sunt cuvinte în care să exprimi firescul, modestia şi perfecţionismul aniversării Celelalte Cuvinte.

Povestea a început din prezent, cu „Oglinda„, o piesă grea de 20 de minute, în şase acte, care avea să dovedească încă o dată că aveam în faţă o formaţie care cântă în primul şi-n primul rând din plăcerea de a face muzică. Şi ce muzică!

Conceptul întoarcerii spre trecut a fost foarte bine ales iar proiecţiile reuşeau să te transpună într-o stare numai bună de absorbit muzică gândită, lucrată şi surprinzătoare. Nu mai zic de imaginile cu Moţu Pittiş care au stârnit multe lacrimi.

Celelate Cuvinte au fost de pe altă planetă joi. De pe o planetă care nu pune preţ pe superficial, o planetă care slujeşte muzica şi spiritul, o planetă pe care toată lumea spune verde-n faţă ce gândeşte.

Cu fiecare album, Leontin Iovan, Tiberiu Pop, Marcel Breazu şi Călin Pop au pus degetul pe multe răni deschise.

„Vântul vostru nu-mi ajunge/Şi copiii-l pot străpunge”

„Vine-apoi uimirea
A fi în toată firea
Ai ruşinea unor amintiri;
Astăzi se mai vad întâmplător
Şi atunci grăbiţi să pară vor
Nu mai urcă zmeie
Şi nici o scânteie
Nu se mai aprinde-n ochii lor
Nu se mai aprinde-n ochii lor”

„Cel bolnav,cel mai slab,
cel mai mic,nu-s nimic.
Cu ochii deschişi
primim uşor destinul…
Se lasă rău!
Se lasă rău!”

Toţi cei care cred că „se lasă rău” în muzica românească, ar trebui să ia o gură de aer proaspăt la un concert Celelalte Cuvinte.

Aniversarea a fost din altă lume, din alte vremuri şi cu un public desenat parcă special pentru această întâlnire. A fost cea mai frumoasă lecţie de muzică românească de anul acesta şi cel mai frumos concept de concert de pe meleagurile noastre. La cât mai mulţi ani „Celelalte Cuvinte” !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s