Gina şi bijuteriile ei

Când eram în clasele I-IV, pentru că nu aveam rude la ţară, mergeam în vacanţă „la bloc” la mamaie Marioara- v-am mai povestit despre ea, dar nu v-am mai povestit de celălalt locatar al apartamentului ei: verişoara mea frumoasă, elevă la Tonitza şi mai apoi studentă la Arte Plastice, cu Jim Morrison pe pereţi şi chitară lângă pat.

La Gina în cameră mirosea a guaşe, a „ulei de in sicativat” (n-o să uit niciodată vorba asta), a cărbune, a ţigări (deşi mamaie Marioara nu a fumat niciodată, nu se supăra pe ea, spre deosebire de restul familionului), a tuş Rotring, a emulsie de ou cu care ungea sticla (după ce desenezi cu tuş, e bine să-l tratezi cu ceva ca să nu-l întinzi când te apuci de colorat), a vopseluri acrilice şi a parfum.

Gina avea casetofon cu beculeţe colorate în boxe şi casete cu Pasărea Colibri, Phoenix, Nirvana, Doors. Mă lăsa să cotrobăiesc peste tot, îmi ştergea sticla cu spirt, îmi alegea calcuri cu desene uşoare (un fel de şablon pentru iconiţe), îmi explica cum să spăl pensulele şi-mi povestea tot ce voiam să ştiu despre desen. Încă am paleta de lemn de la ea.

În camera ei, cât era la facultate, era universul meu de vară. Eram singură, cu muzica la maxim şi desenam: natură moartă în cărbune, la şevalet (îmi aşezam modele, ca să văd cum cad umbrele, exact cum făcea ea), icoane pe sticlă, icoane pe lemn, peisaje punctate şi colorate inspirate după Monet. Aveam cărbune sub unghii, tuş negru pe faţă şi tempera pe haine dar câteva ore trăiam foarte boem pentru cei 8-10 ani. Când mă plictiseam de desenat mă uitam la trusa ei de machiaj şi mă dădeam pe furiş cu tuş negru, ca să le fac în ciudă celorlalte fetiţe de la bloc care nu aveau o Gina. Apoi pregăteam cu mamaie mămăligă  sau cartofi prăjiţi cu ochiuri şi cu brânză rasă şi o aşteptam la masă şi la cafea.

Meşterea şi pe atunci păpuşi de cârpă, genţi de blugi cu ştrumfi, fuste şi mărgele cum nu mai avea nimeni. Astăzi,  după ore lungi de muncă pe schele, la restaurat biserica Stavropoleos, verişoara mea, mamă a doi gemeni minunaţi care la toamnă merg la şcoală, îşi face timp să creeze nişte minunăţii de bijuterii cum sunt sigură că nu aţi mai văzut:

P.S. De pe 24 februarie, căutaţi-o la târg, la Muzeul Ţăranului Român. Până atunci o găsiţi pe Ginnyedesign.

One thought on “Gina şi bijuteriile ei

  1. Pingback: Amintiri cu radio « Zăpăcita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s