„Google ţara mea!” la Teatrul Foarte Mic

Mulţumesc Teatrului Mic pentru iniţiativa frumoasă  de a invita bloggerii la spectacole. Vreau să vă povestesc în fiecare săptămână despre câte o piesă de la Teatrul Mic şi Foarte Mic. Ieri am văzut „Google ţara mea!”

Când am intrat în sală, cei nouă actori erau deja pe scenă. Ne priveau insistent şi creau o stare foarte potrivită pentru ce avea să urmeze. A te simţi privit, măsurat şi judecat, de pacră ai ceva pe faţă, de parcă e ceva în neregulă cu tine, iată un sentiment pe care unii dintre noi ar trebui să-l experimentăm mai des.

După ce m-am aşezat, m-am distrat analizând reacţiile celorlalţi spectatori care intrau grăbiţi şi se precipitau după ce se simţeau priviţi din scenă. Cineva s-a scuzat şi a spus chiar şi  un „bună seara”.

N-am recunoscut-o pe Desiree Malonga în actriţa frumoasă şi fragilă cu fustă de blugi şi părul prins în coadă. Părea o puştoaică de liceu şi puteai să citeşti zeci de poveşti numai în mimica ei tristă.

Scena era împărţită în cutiuţe care găzduiau pe rând câte un moment, aparent fără nici o legătură cu celălalt. Cutiile, personajele şi scenele se împletesc firesc până la final şi împreună capătă un sens şi mai puternic.

Aşa cum ar fi trebuit să se împletească şi-n mintea noastră nişte date şi nişte replici pe care textul Mihaelei Michailov le readuce în prim plan:

  • 1388 Mircea cel Bătrân donează 300 de familii de romi Mănăstirii Cozia;
  • 1857 Romii sunt strămutaţi masiv de la sate în suburbii;
  • Iunie 1942 Deportarea romilor români în Transnistria;
  • Traian Basescu, presedintele Romaniei: „Ţigancă împuţită”,
  • Fostul Ministru de Externe Adrian Cioroianu: „Să cumparăm o bucată din deşertul egiptean să-i plasam acolo pe astfel de oameni care ne fac de râs”,
  • Teodor Baconschi: „Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă.”

Spectacolul trece printr-o serie de situaţii cotidiene în care apare discriminarea: fotbal ( aleargă bine cioara/ţiganu), şcoală, familie, stradă, emisiuni TV, ba chiar şi concerte. Momentul Madonna nu putea să lipsească din „Google ţara mea!”. Încă nu-mi vine să cred câţi oameni s-au simţit jigniţi şi s-au pus pe huiduit la auzul unui mesaj normal şi cât se poate de necesar.

Am citit cronici (după ce-am văzut spectacolul, nu-mi place să citesc înainte), care susţineau că piesa e doar o succesiune de monologuri anoste, sau că e un ghiveci de situaţii. Mie mi s-a părut că mişcarea scenică leagă frumos momentele de monolog şi că discriminarea romilor (ilustrată sensibil de Toma Cuzin), mai ales în România, poate să facă parte din aceeaşi poveste cu răutatea copiilor şi mitocănismul adulţilor în preajma cuiva cu pielea mai închisă decât a lor.

Mi-a plăcut evoluţia personajului Iubitului. Răzvan Oprea reuşeşte să arate foarte frumos schimbarea generată de presiunea familiei.

Desiree Malonga a jucat cu lacrimi în ochi fiecare episod dureros al poveştii.

„Google ţara mea” e un spectacol despre ipocrizie, sau despre  „cum să ne apretăm imaginea (Mihaela Michailov)”. Prejudecăţile şi ipocrizia noastră pot fi ilustrate în multe feluri dar cred că e crucial ca ele să fie ilustrate cât mai des. N-o să rezolvăm nimic până când nu o să recunoaştem că EXISTĂ.

Regia: Alexandra Badea

Scenografia: Velica Panduru

Mişcarea scenică : Manuel Pelmuş

Asistent scenografie: Cosmin Florea

Light design: Iulian Băltăţescu

Distribuţia: ADRIANA BUTOI, ALEXANDRU GÂTSTRÂMB, ANDREEA GRĂMOŞTEANU, RADU IACOBAN, ŞTEFAN LUPU, DESIREE MALONGA, RAZVAN OPREA, LILIANA PANĂ, CUZIN TOMA

 Durata spectacolului: 1h 20min (fără pauză)

3 thoughts on “„Google ţara mea!” la Teatrul Foarte Mic

  1. Pingback: VeloParlamentari. În tandem 2.0 cu Daciana Sârbu : Bogdan Antohe

  2. Pingback: Profesiunea doamnei Warren la Teatrul Mic « Zăpăcita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s