26 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl

Anul trecut s-au aniversat 25 de ani de la tragedia de la Cernobîl. Toată lumea comenta ameninţător pe la televizor că vine norul radioactiv de la Fukushima peste noi. Cristina Bazavan s-a gândit să aflăm care e treaba cu norul ăsta, cât de periculos e şi ce se întâmplă mai exact dacă eşti expus la radiaţii. Doamna Daniela Flueraşu, fizician, despre care scrisesem un mini-story într-un supliment al revistei Tabu (femei cu meserii deosebite), m-a îndrumat către cercetătorul Bogdan Constantinescu. În câteva ore de povestit cu dumnealui, am înţeles mai multă fizică decât în toţi anii de şcoală. A ieşit unul dintre cele mai atipice texte publicate într-o revistă pentru femei:

Între Cernobîl şi Fukushima

Tabu, mai 2011

La sfârşitul lui martie, la mai puţin de trei saptămâni de la tsunami-ul din Japonia, cercetătorii români de Institutul Naţional de Fizică Atomică şi Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), măsoară radioactivitatea artificială a aerosolilor. E o operaţiune pe care au făcut-o zilnic în ultimele saptămâni şi, în ciuda vâlvei creată de presă în jurul norului radioactiv care ar fi ajuns în România, valorile de radioactivitate se încadrează în limitele normale.

Pentru Bogdan Constantinescu, cercetător ştiinţific principal la laboratorul Ciclotron din cadrul IFIN-HH, alerta de radioactivitate crescută nu mai e o stare de criză. A trăit-o la intensitate maximă, în urmă cu 25 de ani când a explodat reactorul de la Cernobîl. Avea 37 de ani şi a efectuat numeroase măsurători pe produse alimentare pentru a determina concetraţiile de iod şi cesiu radioactiv.

În noaptea de 25 spre 26 aprilie, la centrala nucleară de la Cernobîl, câţiva cercetători au pus în aplicare „o idee creaţă”. Reactorul 4 a fost oprit pentru întreţinere şi s-a decis folosirea acestei ocazii pentru a-i testa capacitatea de a produce, până la închiderea completă, putere electrică suficientă pentru alimentarea sistemelor de siguranţă.

Un reactor funcţionează cu combustibil format din  uraniu. Uraniul fisionează, adică se desface în doi atomi radioactivi. Un reactor oprit trebuie răcit cu pompe de apă pentru că produsele de fisiune continuă să genereze căldură. Pompele merg cu energie electrică pe care o primesc de la nişte generatoare separate de centrală. Din dorinţa de a economisi, echipa de la Cernobîl nu le-a pornit şi a încercat să alimenteze pompele de apă cu ajutorul energiei de la reactorul stins. Reactorul s-a încălzit peste măsură şi a început dezastrul. S-au spart ţevile, a ieşit aburul, hidrogenul s-a acumulat într-o bulă care a explodat şi s-a format un nor de microparticule – aerosoli radioactivi (iod, cesiu, bariu, etc.), micro-bucăţi de grafit şi bucăţi mai mari de plutoniu şi uraniu.

Fizicianul a aflat pe 29 aprilie, de la nişte colaboratori care ascultaseră un radio suedez, că e ceva în neregulă la ruşi, la o centrală. S-a gândit că putem să stăm liniştiţi din moment ce particulele radioactive ajunseseră în Suedia, la o mie şi ceva de km depărtare. Pe 30 seara, a participat în aer liber la manifestaţia de 1 mai. „Totul era în regulă”. Când a ajuns acasă a aflat că norul se întorsese şi cobora către Polonia şi România. Cât timp norul stătea sus, nu era foarte periculos dar în noaptea de 30 spre 1 a plouat mult şi substanţele radioactive s-au depus pe plante şi sol.  Pe 1 mai, dup-amiaza, Bogdan Constantinescu a fost anunţat că s-a întrunit un comandament şi că a doua zi (deşi 2 mai era liberă prin lege), trebuie să se prezinte la Institutul de la Măgurele pentru măsurători.

A ajuns neîncrezător la seviciu şi a luat un doziport  (instrument de măsurare a radiaţiilor) pe care l-a îndreptat către frunzele unor boscheţi de la intrarea cladirii Ciclotronului. Scala a sărit către o valoare de o sută de ori mai mare decât cea obişnuită. Dacă te îndepărtai la o jumătate de metru radiaţia scădea (intensitatea unei surse radioactive scade la pătrat cu distanţa).

La Măgurele, în apropierea Institului exista o piaţă. Un coleg al lui Bogdan Constantinescu a cumpărat o salată şi măsurând-o a descoperit că era plină de iod radioactiv. După ce a spălat-o, doza a scăzut de zece ori.  Salata şi spanacul au frunze foarte mari şi captează picaturile de  ploaie radioactiva. „Întotdeauna trebuie evitată la început vegetaţia cu frunze mari pentru că asta acumulează, având suprafaţă mare de contact”.

În 1986, de la şosea până la aleea Reactorului, nu erau vile şi depozite ca astăzi, ci câmpuri pe care ţăranii creşteau oi. „Măgurele era vestit că producea  telemea proaspătă. Un coleg a zis „hai, domne să vedem cum arată telemeaua de Măgurele proaspătă”. Bineînţeles că era plină de iod pentru că oile păscuseră vegetaţia contaminată”.

Contaminarea indirectă a apărut prin lanţul alimentelor. Oaia mănâncă iarbă, iarba cu radioactivitate intră în oaie. Organismul oii scapă de ea prin lapte. Omul bea lapte sau mănâncă brânză”. Bogdan Constantinescu îşi aminteşte că la trei sau patru zile după ce radiaţiile ajunseseră în România şi-au dat seama de „povestea cu brânza”, s-a făcut o comisie la nivel de guvern şi s-a stabilit: „spălaţi bine salatele şi terminăm cu brânza”.

A venit o femeie din sat cu o bucată de brânză pentru că nora de-abia născuse şi îi plăcea telemeaua proaspătă. Mi-a adus şi un mic flacon de lapte de mamă. Era concentrat în iod. A adus şi bietul copil de o lună-două şi când l-am măsurat avea sursă în gât”.

Tiroida are proprietatea de a absorbi iodul din organism. În cazul unui accident nuclear, la maximum 12 ore de la expunerea la radiaţii, se administrează pastile care o îneacă cu iod normal şi blochează accesul iodului radioactiv. În România, în 1986, iodura de potasiu s-a distribuit după 2 mai. „Nimeni nu ştia atunci cum să procedeze”.

***

În natură există elemente chimice stabile (aproximativ 99%), şi elemente radioactive care, „eufemistic vorbind, au o stare de energie în plus faţă de celelalte” Pentru a ajunge stabile, trebuie să scape de acest surplus de energie prin emitere de particule alfa, beta, gamma. Unele dintre aceste elemente radioactive naturale apar din cauza bombardamentului cu raze cosmice

Principalele elemente radioactive din natură sunt izotopii uraniului, toriului şi izotopul 40 al potasiului. Omul, ca orice element din natură, conţine potasiu pe care şi-l ia din alimentaţie. Corpul uman este şi el un emiţător de radiaţii gamma. Doza este foarte mică şi se poate vedea într-un detector gen tomograf. În secolul trecut omul a inventat radioactivitatea artificială adică a reuşit să producă el substanţe radioactive cu ajutorul acceleratoarelor şi cu ajutorul reactoarelor.

Bogdan Constantinescu crede că oamenii se tem de radiaţii pentru că se consideră că sunt cancerigene. „Noi nu cunoaştem ce înseamnă cancer, dar se admite în general că este o declanşare de înmulţire necontrolată a unor celule rele, anormale. Omul este alcătuit din foarte multă apă. Radiaţiile gamma când intră în corp au proprietatea să ia molecula de apă şi să o desfacă în hidrogen şi în OH- un radical liber, activ chimic care atacă orice compus de care dă în corpul uman. Periculos este că atacă acidul dezoxiribonucleic (ADN)- o spirală de proteine care dă toată informaţia pe care o comandă celula, ca şi cum ar fi softul cel mai important al unui calculator. Dacă îl dereglezi, celula dă comenzi greşite, o ia razna şi începe proliferarea haotică a celulelor care dau tumoarea”.

Primele măsuri pe care omul trebuie să le ia în cazul apariţiei unor accidente nucleare este să se adăpostească în casă, să nu intre încălţat (pentru a nu aduce substanţele radioactive pe picioare), să-şi arunce hainele dacă l-a plouat sau a bătut vântul puternic, să evite vegetaţia cu frunze mari şi lactatele proaspete (caşcavalul are un timp de maturare mai mare şi deci este mai puţin radioactiv decât telemeaua).

La două zile după ce se aflase de accidentul de la Cernobîl, Bogdan Constantinescu şi colegii săi au primit mostre din hrana de la serele partidului comunist. Miraţi, au măsurat la începutul lunii mai, legume care pentru restul populaţiei nu erau de găsit- ardei, roşii, dovlecei şi „tot felul de năzbâtii din astea care nu aveau absolut nimic pentru că serele fuseseră etanşe”. Tot atunci „s-a ajuns până la a-i măsura lui Ceauşescu conurile de pin de pe aleea vilei de la Neptun”.

Până la accidentul de la Cernobîl teama de iradiere nu-l ocolise pe Nicolae Ceauşescu. „Prin ’84-’86 inventaseră americanii bomba cu neutroni. Ideea era că dacă eşti iradiat, îţi atacă măduva spinării şi faci leucemie. Şi atunci ăştia au zis „domne, în caz de ceva, hai să găsim o soluţie ca să salvăm măcar persoanele importante”. Bineînţeles că la noi s-au gândit la familia Ceauşescu”. S-a constatat că cea mai eficientă măsură este auto-transplantul de măduvă. Experimentele pentru procedura de transplant s-au făcut la Institul de la Măgurele, pe câini, cu neutronii produşi la Ciclotron. Le scoteau o bucată de măduvă şi o păstrau în frigidere, apoi îi radiau în diverse doze ca să vadă dacă fac leucemie. Le tranplantau măduva bună şi încercau să-i vindece. După 89 s-a aflat că reuşiseră să pună la punct o procedură de autotransplant în caz de leucemie produsă de radiaţii.

***

Omenirea a trecut prin 30 de ani de bombe nucleare aruncate în atmosferă. Doza de radiaţii emisă de centrala de la Cernobîl (10.000 de miliarde Bq- unitate care măsoară numărul de atomi care se dezintegrează pe secundă), a fost de 400 de ori mai mare decât la Hiroshima şi totuşi a reprezentat doar a suta parte din radioactivitatea produsă de experimentele nucleare din timpul Războiului Rece.

Cercetătorul Bogdan Constantinescu aşteaptă estimarea finală de la centrala Fukushima dar dacă datele pe care japonezii le furnizează momentan sunt corecte, părerea lui este că radioactivitatea emisă este de „maximum câteva procente din emisia de la Cernobîl”.

Cea mai mare valoare de iod înregistrată la nivelul solului în zona Fukushima este de 20.000 de bq/m2. În România, la o distanţă de 1000 de km de Cernobîl,  am avut 7500 bq/m2. Fizicianul Bogdan Constantinescu a clătinat din cap. „Diferenţa este imensă”.

Problema în Japonia a fost că centrala a fost pe ţărm. La cutremur s-a oprit automat şi au început să meargă generatoarele cu apa de răcire. Din păcate a venit valul tsunami şi a scos din funcţiune generatorul. S-au trezit că nu mai pot să pompeze apă să răcească reactorul şi de-aia au apelat la apă de mare”.

Norul radioactiv s-a răspândit asupra întregii emisfere nordice şi a ajuns în România după două săptămâni. Patru cercetători români au făcut un studiu într-un laborator din Salina Slănic şi au arătat că efectele unui accident nuclear pot fi identificate chiar şi la distanţe mai mari de 10.000 de km. Ei au analizat, la 208 m adâncime (pentru că acolo fondul natural de radiaţii este cel mai scăzut), probe de apă de ploaie şi de lapte de oaie, prelevate la câteva săptămâni de la avarierea centralei de la Fukushima. Cantităţile de iod identificate nu sunt periculoase şi se înscriu între 0.15 Bq şi 0.75 Bq (valori de până la o mie de ori mai mici decât cele maxim permise).

În România, energia nucleară e avantajoasă pentru că avem uraniu şi producem apă grea. „Încarci cu câteva kg de uraniu şi ţine un an de zile; când se termină îl înlocuieşti şi toată treaba poate merge zeci de ani”. La Cernavodă riscul seismic este redus şi centrala este dotată cu o anvelopă care rezistă inclusiv la prăbuşirea unui avion de vânătoare.

E povestea drobului de sare. Sigur că putem să ne gândim la cel mai rău scenariu: vine un meteorit şi-ţi nimereşte exact pe centrală. A făcut-o chisăliţă dar pentru asta nu trebuie să construim centrale? Pentru că s-a întâmplat acum nu ştiu câte milioane de ani când au murit dinozaurii?”

Pe 26 aprilie se împlinesc 26 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl.

Fotografia cu bicicleta îi aparţine lui Jan Smith. Aici puteţi vedea alte fotografii de-ale lui, la un an de la tragedia de la Fukushima.

4 thoughts on “26 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl

  1. Dear God! Asta a fost prima reactie pe care am avut-o cand m-am uitat intr-o fuga peste articolul tau. Ma uimea lungimea lui.😛 Dupa ce l-am citit, am aceeasi reactie: Dear God! Dar si-o exclamatie: au tinut tare mult sa economiseasca curent exact atunci cand era mai important sa n-o faca, dar n-au stat nicio clipa pe ganduri sa-i masoare conurile de pin ale lui Ceausescu!

    Apreciază

    • Multumesc pentru vizita, Andrei.
      Probabil asa au zis si cititoarele revistei cand au vazut ditamai monstruletul🙂

      Iti multumesc ca ai avut rabdare sa citesti pana la capat. Si eu am facut ochii mari la conurile de pin si la povestea cu cainii.

      Apreciază

  2. Mi-a placut articolul tau, detaliat si interesant. Chiar si fotografiile au fost destul de „graitoare” . Felicitari Ana pentru interesul acordat unui subiect controversat si poate mai putin discutat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s