Cu bicicleta la mare (Ostrov-Negru Voda)

Această prezentare necesită JavaScript.

Traseu: Ciulniţa- Călăraşi-Ostrov-Băneasa-Tufani-Negru Vodă-Vama Veche: 210 km

Semne de bătrâneţe/maturitate constatate: am refuzat să merg cu Naşu, nu m-am întors cu obrajii pârliţi (long live SPF50!) şi pentru prima dată nu am făcut baie în mare de 1 mai😦

Mi-am îndeplinit un vis mai vechi: am ajuns în sfârşit cu bicicleta la mare. Veneam după o săptămână grea cu muncit până noaptea, inclusiv în seara de dinaintea plecării aşa că am scurtat puţin şi am luat trenul până la Ciulniţa. 

Ziua 1 (28.04)

Pe la 8 am pus bicicletele pe holul vagonului şi ne-am sardinizat alături de ceilalţi nefericiţi care aleseseră CFR şi aveau bilete fără loc. Cu 15 minute înainte să ajungem la destinaţie, am pornit o ceartă lungă cu Naşu care voia 42 de lei pentru biciclete. Degeaba îi explicam că E ABSURD SĂ PLĂTESC PENTRU BICICLETĂ CÂND TRENUL NU ARE UN VAGON PENTRU AŞA CEVA.  A chemat poliţia şi dă-i şi parlamentează şi cu dumnealor- mult mai politicoşi şi mai drăguţi decât Naşu care răcnea ca apucatul. Un domn poliţist care mi-a spus că sunt de-o vârstă cu fiica lui, a tranşat situaţia: „Taie-le un bilet pentru o singură bicicletă şi gata!”. Tot nu cred că a fost corect, să plătim cei 21 de lei dar măcar ne-am distrat că Naşu a ascultat ordinul🙂

Din Ciulniţa am pornit pe la 10.  M-am năclăit cu cremă de soare, am umflat cauciucurile la o vulcanizare şi, cu optimismul la maxim, dă-i cu 27-30 constant până în Călăraşi. Când mi-era lumea mai dragă, mi-am dat seama că mi-am uitat ochelarii de soare acasă şi că faţa mea e loc de expoziţie Road Kill- cam ca o vizieră. Cu muşte şi albine în ochi şi-n gură, n-am mai fost la fel de optimistă.

Din Călăraşi spre Ostrov a fost plăcut şi umbros, mai puţin când am urcat ditamai podu de-mi venea să plâng şi mă abţineam numai pentru că ştiam că ăsta e abia începutul. La Ostrov era coadă mare şi vreo 20 de motociclişti au depăşit coloana spre disperarea celor pe patru roţi. Plimbarea cu bacul durează 20 de minute şi costă 12 lei pentru biciclete (25 pentru maşini). Pauza pe apă a fost binevenită pentru ciocolată şi hidratare.

Nici n-am apucat să pedalăm bine prin Ostrov că aveam limba de un cot. Drumul urca uşurel şi epuizant din cauza pietrei cubice. Am întrebat un localnic cât ţine coşmarul şi ne-a spus că până în Băneasa e numai piatră. Eram convinsă că dacă merg 33 de km aşa, categoric nu o să fiu în stare să ajung până la lăsarea serii la Dumbrăveni unde ne propusesem să dormim. Noroc cu budinca de paste cu brânză dulce şi stafide pe care o adusesem cu noi- cum simţeam că mănânc din mine şi văd cu sclipici, cum luam o lingură şi-mi reveneam. Piatra cubică ne mai slăbea câte un km-doi şi apoi iar revenea.

Mai pe lângă bicicletă, mai cu dat duhul, am ajuns la Mănăstirea Dervent şi am poposit vreo zece minute lângă izvor, spre distracţia unor copii care se holbau insistent la pantalonii cu burete. Le-am dat un chec ca să ne împrietenim, dar cereau insistent un cuţit. N-am intrat în mănăstire pentru că n-aveam voie cu picioarele dezgolite. Ne-am plimbat puţin prin curtea umbroasă şi ne-am continuat tura.

Parcursesem 74 de km cu o tristă medie de 16 km/oră. La ritmul ăsta melcesc (piatra cubică a fost de vină, nu eu!), tovarăşul de viaţă şi drum insista să rămânem în Băneasa, că doar nu aveam şanse să ajungem unde ne-am propus. Nu ştiu ce-şi imagina el că e Băneasa, dar încerca să mă tenteze cu „poate găsim un loc drăguţ şi ne cazăm, mâncăm ceva şi continuăm mâine”.

Am intrat în faimoasa localitate pe la 5, făcând cu mâna copiilor care alergau după noi şi ne strigau cu „hello!”- semn că cicloturiştii străini sunt personaje obişnuite pe acolo. Am băut o bere rece la prima cârciumă din sat şi am scos harta. Eu mai aveam resurse până cel mult la Şipotele, George insista să ajungem la o mănăstire ca să campăm în siguranţă. Am convenit să mergem cât mai avem lumină şi resurse şi, dacă n-ajungem, să găsim un colţ de pădure pentru cort. Noroc că s-a răcorit, au dispărut muştele enervante şi au început nişte văi de toată frumuseţea- de-am prins 47 la oră cu toată frica mea şi frâna trasă.

Ne-am oprit în satul Tufani la un chioşc, cu gândul că dormim în pădure şi măcar nişte mâncare să ne luăm. În faţa magazinului stăteau o băbuţă şi trei moşi care ne-au salutat tot în engleză şi au fost super încântaţi când le-am răspuns în română. Deja se întunecase şi erau îngrijoraţi că vrem să mergem spre Dumbrăveni. Mai aveam vreo 13 km până acolo şi toţi numai în urcare, după spusele lor. Fata de la magazin ne-a sfătuit să punem cortul la cişmea, pe deal, că nu ne deranjează nimeni şi e şi lumină.

La marginea satului ne aşteptau un deal ierbos, cu un felinar mare numai bun pentru legat bicicletele şi o fântână rece. Tot satul se strângea acolo pentru că era singurul loc cu semnal la telefon. Rupţi de oboseală, am pus cortul în pantă, fără să gândim nimic şi am adormit ascultând convorbirile tufănenilor. Ne-am trezit în miez de noapte pentru că o tot luam la vale, cu cortul în cap.

Ziua 2 (29.04)

Duminică ne-am trezit o dată cu soarele şi cu satenii care se pregăteau pentru sfinţirea bisericii.  Mulţi au trecut să ne salute şi să ne ureze drum drum. Am pozat cortul pleoştit care ne-a chinuit toată noaptea şi am pornit veseli pentru că mai aveam doar 35.8  km şi ajungeam la Negru Vodă Pe un deal pe care n-aveam de gând să-l urc decât pe lângă bicicletă, ne-am întâlnit cu un alt ciclist. De ruşine, nu m-am dat jos şi am împins cu greu în pedale ca să aud ce povestea cu George. Aproape de Viroaga i-am ajuns din urmă şi pe ceilalţi din gaşca lui. Făceau o tură mai lungă, pe la bulgari. Poate la anu.

Căldura şi deshidratarea erau din ce în ce mai obositoare aşa că am ajuns cam terminaţi în Negru Vodă. Am mâncat un mic şi am băut o bere şi ne-am reluat drumul. Eram aşa de convinsă că suntem aproape încât deja mi se părea că miroase a mare şi după fiecare deal mă aşteptam să o şi văd. Trecând printr-o pădure frumoasă, n-am putut să ne abţinem şi ne-am întins puţin pe iarbă. Am dormit 40 de minute dar nu pot să vă explic cât de bine m-am simţit- aproape ca într-o după-amiază din aia din copilărie, când aţipeşti cu cartea de poveşti în braţe şi te trezeşti la timp ca să prinzi desenul preferat iar bunicii tocmai scot pepenele de la rece.

Ultimii km au fost cei mai grei şi mult prea în urcare pentru gustul meu, în special la Cotul Văii şi la Albeşti.  Erau semne către cetatea de la Albeşti , dar, spre ruşinea mea, sila de urcare a învins dorinţa de vizitare. Uitasem să mă dau cu cremă tocmai în spatele genunchilor şi pe ceafă şi aveam nişte usturimi de toată frumuseţea. În Limanu am început să vorbim de mâncare. Aşa facem şi pe munte- ne gândim la cele mai mari pofte🙂 Dintre toate mâncărurile din lume, acum nu ne doream decât prânzul copilăriei: cartofi prăjiţi cu brânză rasa, ou ochi şi salată de roşii cu castraveţi.

În 2 mai am hotărât că trebuie să mâncăm, altfel nu mai ajungeam în Vamă. Ne-am oprit la o terasă şi am cerut entuziasmaţi cartofii cu pricina. Au venit congelaţi, cu brânză în derâdere şi cu al naibii gălbenuş prea gătit pentru a se putea prelinge regulamentar. Noroc că ne era foame.

Vama

Am intrat în Vamă direct de pe câmp, curioşi să vedem dacă-l mai găsim pe Doru cel cu loc de cort gratis şi bere ieftină şi rece. Era la locul lui doar că acum se numeşte „Goa Sunrise„. Berea la Doru e mai ieftină ca la magazinele din faţa Stuff-ului şi-ţi aduce şi loc de cort gratis. Nu ştiu eu prea multe despre Goa, dar curtea era plină de iubitori ai genului, cei mai mulţi dintre ei străini. Doru a reuşit ca într-o singură vară să ajungă cunoscut prin Germania şi Franţa şi să apară pe tot felul de site-uri.

Vama mi s-a părut mai goală şi mai cuminte decât de obicei. Unu mai-urile cu punkişti care ocupau plaja şi care se luau de oricine au cam apus.  Nu mai dă nimeni cu sticle în maşini. N-am văzut nici o bătaie şi nici o salvare care să scoată fetele în comă. Nici jandarmii nu mai patrulează ameninţător pe străzi ca-n anii trecuţi când s-au bătut parte în parte cu un grup care dădea foc la o cârciumă (parcă Bavaria). Cheta e mai penibilă ca oricând. Nici n-au ajuns bine copiii de-a noua că se şi pun pe strada principală şi cer disperaţi ţigări sau mâncare. Apoi îi vezi că beau salitos sau wisky cu redbull şi se pozează cu smartphone-ul🙂

La Piraţi nu s-a schimbat nimic. La Stuff nici nu mai vorbesc. Din fericire, încă poţi să cunoşti oameni cu care să vorbeşti despre orice şi cu care să dansezi şi să râzi ca şi cum vă ştiţi de-o viaţă.

Ne-am simţit foarte bine la Bongo (fostul Hand) la un super concert East Roots.  Nu-i mai văzusem live. Sună extraordinar

Luni ne-am ascuns de soare pe unde am putut şi am stat la poveşti cu lumea. La prânz am dat o fugă la magazin şi ne-am făcut o salată uriaşă cu avocado (1 leu 50- mai eftin ca-n hipermarket!), am băut cafea rece cu îngheţată şi gofră de la ghereta de pe colţ (unde era Choppers înainte) şi ne-am relaxat în sfârşit.

La început regretasem că nu mi-am luat cărţi sau DoR de citit, că n-avem table sau cărţi de joc. Mi-a trecut repede pentru că mi se părea că n-am mai vorbit atât de relaxat de o mie de ani. E plăcut ca din când în când să te bazezi exclusiv pe tine şi pe cei din jur pentru a te simţi bine. Uitasem de orice deadline, nu luasem laptop-ul cu mine (noroc că eram cu bicla şi m-am gândit că e greu de cărat), nu vorbeam la telefon.  Aveam iarăşi optimismul şi bucuria pre-responsabilităţi.

Ne-am întors cu trenul din Mangalia şi am îndesat biclele în WC, ca să nu ne mai certăm cu Naşu. Nu a fost cazul, deşi a văzut că le-am pus acolo, n-a zis nimic săracu- era prea preocupat cu climatizarea stricată din vagon.

Am fost aşa de fericită că am mers în sfârşit în prima mea tură lungă încât, când am ajuns în Bucureşti, mi se părea că de-abia am pornit vacanţa şi e timpul să înceapă următoarea aventură. 


5 thoughts on “Cu bicicleta la mare (Ostrov-Negru Voda)

  1. Buna
    Mi-a placut fff mult povestioara ta..mai ales ca ai trecut prin satul meu natal…de care mi-amintesc cu atata drag despre copilarie.
    Mi-ar placea sa particip la trasee cu bicicleta….sunt in cautarea unui club al amatoarelor de ciclism.
    am tot cautat urmatoarele evenimente pe ac linie…insa cred ca tb sa mai caut…caci nu am gasit…de ex cand va fi urmatorul tur/circuit al amatorilor de ciclism.
    daca ai ceva informatii cu urmatorul eveniment…da-mi si mie de stire pe:
    elenapopescu2005@yahoo.com
    multumesc

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s