Teri

În numărul de vară al Decât o Revistă puteţi să citiţi o poveste care nu m-a lăsat să dorm şi pe care o am şi acum înnodată undeva în stomac. Textul e despre viaţa incredibilă a lui Ghiţă, un tânăr din Baia Mare. Teri e iubita lui.

N-o să pot niciodată să le mulţumesc îndeajuns lui Teri şi lui Ghiţă pentru că m-au primit în viaţa lor. Au fost clipe grele, cu lucruri pe care nu le mai spuseseră nimănui, cu întrebări incomode despre cele mai triste momente din viaţa lor petrecută în centre de plasament din judeţul Maramureş.

Erorile birocratice care i-au influenţat viaţa lui Ghiţă ocupă multe pagini în revistă.  În umbra lui se află o fată care m-a făcut să plâng de la prima noastră întâlnire.

Ca şi Ghiţă, Teri a fost abandonată într-un spital din Baia Mare. Mama ei a fugit imediat ce a născut-o şi nu a mai fost de găsit (nici măcar în 2004 când HHC România a început să caute familiile copiilor din centrul de plasament Valea Borcutului). Toată copilăria a visat la o familie şi şi-a dorit să scape de la centru. Ura eticheta asta şi îi era ruşine la şcoală şi la liceu.

Mi-a povestit că foamea era constantă. Visa mâncare. Visa dulciuri. Când primea banii de buzunar (alocaţia), îşi lua mâncare. O dată era aşa de flămândă încât a încercat să fenteze sistemul de mâncat în serie la cantină. A intrat cu grupa ei şi apoi şi-a schimbat bluza şi a mai pătruns o dată în clădirea cu gratii. N-a apucat să înghită prima muşcătură din a doua porţie că a prins-o bucătăreasa şi a dat-o afară.

La prima întâlnire cu Teri am plâns ascultându-i poveştile. Eram într-o cafenea întunecoasă dintr-un mall, încercam să mă stăpânesc şi mă întrebam cum o să „duc” un asemenea text când m-am  moleşit de la primul „contact”.

Am creionat povestea identităţii  lui Ghiţă, în mare şi cu muuulte semne de întrebare, m-am uitat pe câteva dosare/acte şi am strâns multe amintiri dureroase din copilăria lor. A rămas să mă întorc la Baia Mare când voi putea sta mai multe zile şi o să aprofundăm.

Ne-am revăzut în Bucureşti la semifinala Românii au Talent. Era una dintre cele mai frumoase zile din viaţa lui Teri care împlinea chiar atunci 25 de ani. Andi Moisescu, „vedeta ei preferată” şi omul pe care îl admiră din tot sufletul şi despre care spune că i-ar fi plăcut să-i fie tată, a remarcat-o pe pagina lui de FB şi s-a gândit să-i facă o bucurie şi să o invite la Bucureşti.

După 13 ore cu trenul, Teri n-a putut să doarmă de emoţii. Îi pregătise cadouri lui Andi, soţiei şi copiilor şi i se părea că trăieşte un vis.

Am luat notiţe, m-am bucurat de fericirea lor şi m-am întors la descurcatul iţelor încurcăturilor din viaţa lui Ghiţă.

Când am revenit la Baia Mare, am avut norocul să mă bucur de deschiderea lor totală. M-au primit în garsoniera lor şi m-au lăsat să stau 4 zile şi să-i observ. M-au şi topit de la primul pas în casă pentru că pe pernă mă aşteptau un desen colorat cu „Bun venit în căsuţa noastră” şi câteva cadouri  cosmetice.

Deja îmi era foarte frică.

Nu poţi să profiţi de bunătatea şi de prietenia unor oameni care dărâmă orice barieră între tine şi ei. Le explicam non-stop ce fac, de ce notez, că am reportofonul pornit şi carneţelul deschis.

Mă gândeam tot timpul la capitolul din lucrarea mea de dizertaţie în care vorbeam despre relaţia dintre jurnalist şi sursă şi de actul de „trădare” pe care personajele îl pot resimţi după publicarea textului. Cât timp faci reporting, sursele te văd ca pe un prieten înţelegător şi iertător care nu-i judecă şi-i ascultă. Când apare textul, pot simţi că povestea a fost scrisă de un critic aspru.

Ghiţă şi Teri au fost bucuroşi să-şi spună povestea şi super de ajutor în verificarea informaţiilor şi asigurarea că nimic nu e fals sau greşit în ce am discutat (m-au sunat de multe ori să trecem prin informaţii). Îşi doreau însă să arate lumii că sunt oameni buni, pe care te poţi baza, că merită o şansă şi să nu mai simtă în sfârşit că sunt judecaţi pentru că au crescut în centre de plasament.

Povestea pe care am spus-o, sper că arată suficient de clar treaba asta, dar inevitabil s-a axat pe destinul de film al lui Ghiţă pentru că era nemaiîntâlnit.

M-am gândit că Teri se va simţi trădată şi dată la o parte, deşi ştia că personajul principal în poveste este Ghiţă.

Scena cu Andi nici nu a mai intrat în textul din revistă, spre imensa dezamăgire ulterioară a lui Teri. A plâns mult şi am plâns şi eu pentru că am făcut-o să sufere. Întâlnirea cu Andi a fost unul dintre cele mai importante momente din viaţa ei, iar eu l-am sărit rece.

Dimensiunea responsabilităţii pe care o ai faţă de oamenii care nu sunt obişnuiţi cu expunerea mediatică trebuie să fie foarte mare. Ce faci însă când oamenii ăştia au nişte suflete atât de mari, atât de rănite în trecut şi atât de uşor de rănit în prezent?

Te perpeleşti şi speri că procedezi bine. Şi-i povesteşti Editorului tot ce se întâmplă între voi.

E  foarte greu să laşi pe cineva să intre în viaţa ta în felul ăsta. Şi să-ţi pună întrebări cretine cum ar fi ce-ai mâncat sau cu ce erai îmbrăcat în ziua în care  ţi-ai întâlnit prima oară tatăl.

Eu nu cred că aş face faţă. N-aş putea să disec cele mai triste întâmplări din viaţa mea cu un străin care apoi le va publica. Îmi imaginez că ar fi un chin.

O să le mulţumesc mereu lui Teri şi lui Ghiţă pentru curaj, pentru deschidere, pentru bunăvoinţă şi sper că răutăţile lumii nu vor reuşi niciodată să le strice sufletele frumoase şi bune.

foto, atât aici cât şi în Decât o Revistă: Remus Ţiplea

One thought on “Teri

  1. Pingback: Superscrieri şi supermulţumiri « Zăpăcita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s