„Fabuloasa poveste a doi tineri schimbaţi la naştere”

Zilele trecute a apărut în Adevărul „Fabuloasa poveste a doi tineri schimbaţi la naştere„- un reportaj despre Gheorghe Silaghi, personajul despre care am scris şi eu în Decât o Revistă.  Mă bucură expunerea de care are parte Ghiţă pentru că sper că poate aşa îşi va găsi un job bun şi viaţa lui şi a lui Teri se va schimba uşor-uşor. Există însă o serie de omisiuni/încurcături care fac povestea să pară altfel decât am văzut-o/documentat-o eu.

Nu sunt în ţară şi nu am cum să-i sun pe Ghiţă şi Teri şi să verific cum s-au încurcat datele. N-am putut însă să mă abţin din a semnala câteva inexactităţi:

1. „După 30 de ani, un tânăr din Baia Mare a aflat că mama lui nu l-a părăsit la spital, ci a plecat din maternitate cu un alt bebeluş”.

  • Mama (Aurica Dorina, 22 de ani), l-a părăsit pentru că ea şi soţul nu-şi permiteau să-l crească. Locuia la familia soţului, în Chelinţa şi mai aveau un băieţel. După doi ani, ea şi Gheorghe Silaghi (tatăl) s-au întors la spital să-l ia acasă.
  • Nu a aflat dupa 30 de ani, ci in 2004 când avea 22 de ani

2. „Asta pentru că, abia în toamna anului trecut, tânărul a obţinut un certificat de naştere şi un cod numeric personal şi a aflat că mama lui nu-l părăsise în spital, ci crescuse un alt copil încurcat la naştere.”

  •  Ghiţă a aflat de încurcătură mai întâi când şi-a cunoscut tatăl, în vara lui 2004, cu două luni înainte să înceapă facultatea şi ulterior în 2005 când şi-a scos cazierul şi a descoperit problema cu CNP-ull.

3. „În acea zi de august, în aceeaşi maternitate, s-au născut doi băieţi cu acelaşi nume. Prima eroare: neatenţia unei asistente a făcut ca, în loc de două naşteri, să fie înregistrată doar una. Acelaşi nume, Gheorghe Silaghi, pentru doi bebeluşi a condus la această eroare. Mama unuia dintre bebeluşi şi-a părăsit copilul şi a fugit din spital, iar de aici… nenorocirea. A doua eroare: copilul părăsit a ajuns în braţele celeilalte mămici, iar pruncul ei adevărat a rămas la spital…”

  • Nici instanţa nu a stabilit în ce zi se născuse celălalt copil
  • Avocaţii lui Ghiţă au aflat că celălalt copil se născuse acasă şi de aceea nu era înregistrat la spital.
  • Ambele mame şi-au părăsit copiii în spital

4. „Cel părăsit de mama lui, dar luat acasă de mama primului a avut parte de o familie caldă, o casă, o educaţie, dar a ajuns în puşcărie”.

  •  Viaţa nu a fost deloc roz în familia Silaghi, având în vedere că în 2004 mama s-a spânzurat.

 5. „A absolvit Facultatea de Teologie din Baia Mare şi astăzi este un bărbat împlinit”.

  •  Ghiţă nu ar spune că e un barbat împlinit. Mereu şi-a imaginat că până la 30 de ani va avea un copil şi va fi căsătorit. Problemele cu buletinul şi cazierul l-au împiedicat să se angajeze, să se căsătorească, să-şi organizeze viaţa aşa cum ar fi vrut. Ba chiar şi după ce a primit un alt CNP problemele nu s-au oprit. De exemplu, toate diplomele de studiu le are tot cu vechiul CNP.

6. „Asistentul social care ne însoţea, de la centru, a făcut o cerere şi mi-a dat buletin provizoriu, deşi în baza lor de date mai figura un buletin cu acelaşi CNP”, povesteşte băiatul. Buletinul provizoriu a funcţionat până când Gheorghe a terminat liceul, facultatea şi a vrut să se angajeze”.

  • Am văzut copia buletinului cu vechiul CNP şi nu era provizoriu
  • Buletin provizoriu a primit ca urmare a procesului finalizat anul trecut
  • Ghiţă a vrut să se angajeze în anul II de facultate; atunci a descoperit problemele din cazier.

 7. „Numai că atunci, în 2006, după verificări, cei de la poliţie au descoperit că autorul acelor infracţiuni era deja închis la Gherla”.

  •  Verificările s-au  întâmplat în 2005. Celălalt Ghiţă era încarcerat la Arad la vremea accea. Astăzi este închis la Gherla.

8. „Mariana Macarie, şefa Serviciului de Evidenţa Persoanelor Maramureş, spune că s-a ocupat de caz şi că a încercat să-l ajute pe Gheorghe să-şi obţină o identitate proprie”.

9. „Acesta a plecat de acasă în jurul vârstei de 11 – 12 ani, de la locuinţa lor din Sursuc, judeţul Sălaj”.

  •  Satul se numeşte Surduc

10.  „În 2006, o fundaţie l-a ajutat pe Gheorghe, cel rămas în maternitate, să găsească familia care ar fi trebuit să-l crească”.

  • În 2004, echipa HHC România l-a ajutat pe Ghiţă să-şi întâlnească tatăl

 11.El a fost condamnat în 2005 pentru patru furturi şi două tâlhării”.

  •  Potrivit cazierului care apare şi fotografiat în Decât o Revistă, Gheorghe Silaghi a fost condamnat la 4 ani pentru tâlhărie în octombrie 2001, la 4 ani pentru furt calificat în aprilie 2005 şi la 7 ani pentru tâlhărie în august 2005

 12.Toţi sunt împrăştiaţi prin lume: cei mai mari lucrează, iar cei mai mici sunt în case de tip familial”.

  • Doar Rebeca mai e minoră şi se află întradevăr într-o casă de tip familial, la câţiva km de satul unde stă tatăl- deci nu tocmai “prin lume”.

13. „Am crescut prin case de copii, dar nu acuz pe nimeni pentru asta. Probabil că aşa a trebuit să fie.”
Gheorghe Silaghi teolog

  •  Lucrarea de licenţă a lui Ghiţă este în domeniul literaturii comparate. A urmat secţia de LITERE şi Teologie Catolică din cadrul Facultăţii de Teologie.

Lucrând la povestea lui Ghiţă, am avut acces la dosarul lui tehnic de la D.G.A.S.P.C. Maramureş, la dosarul lui de la HHC România şi la dosarul pentru înregistrarea tardivă a naşterii de la Judecătoria Baia Mare. În felul acesta am putut să compar datele din amintirile oamenilor, cu cele rămase pe hârtie.

++++

Mi s-a părut foarte interesantă informaţia asta:

„Haragâş a obţinut şi declaraţia lui Gheorghe Silaghi, cel din închisoare. A aflat atunci că nici viaţa lui nu a fost tocmai uşoară. Acesta a plecat de acasă în jurul vârstei de 11 – 12 ani, de la locuinţa lor din Sursuc, judeţul Sălaj. De atunci, el a crescut pe străzi, iar după câţiva ani a fost dus la o casă de copii. Şi de acolo a fugit, iar în final a ajuns în închisoare”.

Când am fost la Chelinţa, tatăl nu a povestit că celălalt Ghiţă (despre care spunea că s-ar numi de fapt Balogh Gheorghe), a fugit de acasă, sau că a crescut şi el într-un centru. Mi-ar fi plăcut tare mult să aflu mai multe despre viaţa celuilalt, dar ar fi fost o altă poveste.

2 thoughts on “„Fabuloasa poveste a doi tineri schimbaţi la naştere”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s