Daniela Zeca Buzura

Doamna Daniela Zeca Buzura mi-a fost profesoară şi m-a cucerit cu călătoriile dumneaei, încă dinainte să dechid romanele „Istoria romanţată a unui safari” şi „Demonii vântului„. În primăvara lui 2011 mi-a făcut bucuria de a sta puţin la poveşti pentru un dosar din revista Tabu cu tema „Graniţa celor 30 de ani„.  În timpul şedinţei foto ne-a povestit cu entuziasm de următoarea călătorie în care pornea, cea care a dus la completarea trilogiei orientale cu romanul proaspăt publicat „Omar cel Orb„. Pentru că astăzi este ziua dumneaei de naştere, mi-am amintit cu drag de discuţia noastră de atunci.

Un vis croit altfel

Pentru Daniela Zeca pragul de 30 de ani a fost ca o „petardă  de Crăciun”. Şi-a asumat această vârstă ascultându-i pe alţii şi crezând că va fi un mare spectacol care o să transforme totul. În fapt nu s-a răsturnat nimic. „E o mistică exagerată plasată pe această vârstă. Femeile au şi alte vârste frumoase şi înţelepte”. Prozatoare, om de televiziune şi profesor universitar, Daniela Zeca a trecut recent de 40 de ani şi nu i-ar da nici pe 20, nici pe 30.

Directoarei TVR Cultural nu îi plăceau păpuşile. Ca fetiţă sau adolescentă nu a visat niciodată să fie mireasă. Nu şi-a dorit nicio clipă un Făt-Frumos „salvator”. „Foarte greu am fabulat în minte o idee despre un personaj masculin care ar trebui să fie în exclusivitate pentru mine.” Era un copil fragil, cu o „sensibilitate aproape maladivă” pe care o ascundea. Vârsta de 30 de ani i se părea una la care nu s-ar fi conceput altfel decât „scriitor cu operă”.

Aveam ideea asta că ar trebui să fiu un om cu cărţi despre care să se vorbească.” Nu avea ambiţia ca opera ei să fie admirată ci doar ca oamenii să spună „asta este o carte pe care aşa aş fi scris-o şi eu”.

La 13 ani ştia deja ce drum vrea să apuce în viaţă, chiar dacă era unul bifurcat- îşi dorea să fie scriitoare şi jurnalist. „Cu cât mi se spunea că scriitorii mor de foame sau că nu se poate trăi din scris, cu atât mai mult îmi doream să fac asta.”

Daniela Zeca şi-a imaginat din adolescenţă că va exista o zi în care va sta faţă în faţă cu mari autori contemporani. Nu numai că acest lucru s-a materializat în 1997 când a început ciclul de emisiuni „Faţă în faţă cu autorul”, dar la 30 de ani visul i-a adus şi Premiul Naţional de Televiziune, acordat de Uniunea Scriitorilor.

Întotdeauna şi-a făcut planuri copleşitoare pe care dacă le-ar mărturisi imediat „ar părea cu totul exagerate”. Aşa cum a părut şi când s-a hotărât să scrie „Istoria romanţată a unui safari”: „o femeie căsătorită de zece ani, aflată în exerciţiul birocratic de manageriat, dintr-o dată lasă totul şi pleacă în Africa, în cinci călătorii urgente, pentru că vrea să scrie o carte.

Astăzi crede că dacă nu s-ar fi ţinut de vis, “ca de sfoara unui zmeu de hârtie”, s-ar fi pierdut. “Sunt o fire contemplativă. În termeni urbani- o leneşă de profesie”. Perseverenţa a scutit-o de rătăciri. „În clipa în care mi-aş fi descleştat dinţii şi mi-aş fi relaxat ambiţiile, zmeul ar fi zburat fără să-l prindă nimeni.”

Probabil tocmai această perseverenţă a făcut „chestiunea conjugală” să-i pară atât de îndepărtată. Se consideră norocoasă ca şi-a întâlnit soţul în TVR. „Acum, după 12 ani, îmi dau seama că ar fi fost singura opţiune posibilă. De câte ori m-am aflat la capătul lumii fără soţul meu, m-am gândit, cu multă sinceritate, că niciun bărbat nu m-ar fi suportat aşa.

Din 2003 este directoarea TVR Cultural. Mentorul ei, Iosif Sava, a fost cel care a avut visul unei televiziuni culturale. După dispariţia lui, i s-a părut o datorie să-i ducă proiectul la bun sfârşit. Managerierea canalului cultural a determinat-o să-şi impună o perioadă de aproape un deceniu de amânare a viselor. „M-am gândit că e realmente lipsit de bun simţ în clipa în care manageriezi un canal  exclusiv cultural să te trezeşti că şi tu vrei să te autopropui între artişti şi autori”. De la romanul de debut, pe care astăzi îl consideră nu foarte bun şi până la primul bestseller, au trecut nouă ani în care Daniela Zeca Buzura a scris în fiecare zi. După ora 22, în viaţa ei „secretă”, directoarea de televiziune redevenea scriitoare şi creiona schiţe de personaj, detalii fizonomice, replici, reflecţii pe baza unei priviri.

Romanul „Demonii vântului” e dedicat mamei sale pentru că ea a fost oglinda în care se uita când o lăsau puterile. „Literatura a fost posibilă” şi pentru că mama Danielei Zeca a crezut tot timpul în ea. Au ajutat-o şi studenţii de la Facultatea de Jurnalism, preluând rolul unei busole pentru „spiritul timpului”. „Dacă n-aş fi avut studenţi în ultimii zece ani, n-aş fi ştiut nicio clipă care e temperatura reală a momentului”. Îi place să fie profesoară şi se miră că alţi profesori  suferă când sunt uitaţi de învăţăcei. „Splendoarea de aici vine, tocmai din această despărţire.” S-a bucurat mult că romanele ei nu le-au părut „din alt timp” studenţilor.

Danielei Zeca Buzura i-ar fi plăcut să fie o tânără femeie care să danseze. „Când văd un cuplu care dansează bine, sincronizându-se, mi se pare cel mai frumos.” Nu a reuşit niciodată să danseze în public fără să se crispeze şi de aceea în cărţile ei toate femeile dansează, chiar şi fără muzică. „Îmi place atât de mult să-mi fac personajele să danseze încât chestiunea e aproape rezolvată. Nici măcar nu e o pierdere, e un vis croit altfel.”

Tabu, martie 2011

Foto: Polirom

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s