“Dar mie cel mai mult îmi plac cărţile care, măcar din cînd în cînd, sînt comice. Citesc eu şi cărţi clasice, multe cărţi clasice, ca Întoarcerea pe meleagurile natale şi altele, şi-mi plac; citesc şi o grămadă de cărţi de război şi de romane poliţiste şi altele de genul ăsta, dar nu prea mă-nnebunesc după ele. Mie îmi plac cărţile care, după ce le isprăveşti, simţi c-ai vrea ca autorul să fie cel mai bun prieten al tău şi să-l poţi chema la telefon ori de cîte ori ai chef”.
Dacă ai între 14 şi 20 de ani, te aştept sâmbăta viitoare, de la ora 16:00, la Librăria Bastilia, să descoperim împreună de unde vine fascinaţia asta pe care Holden Caulfield reuşeşte să o stârnească, la mai bine de 61 de ani de la publicarea romanului „De veghe în lanul de secară”.
O să citim şi o să analizăm fragmente din carte, o să ascultăm muzică inspirată de acest roman, ne uităm la filmuleţe, stăm la poveşti şi încercăm să scriem cu vocea noastră cea mai autentică.
J.D. Sallinger a dat viaţă unei poveşti despre adolescenţă şi a reuşit să facă acest lucru cu ajutorul unei voci deschise. Mulţi cititori au simţit că au găsit în el un prieten care îi înţelege ca nimeni altul.
Vom descoperi un personaj – narator fascinant, care pe cât de deştept şi de matur susţine că se crede, pe atât de emoţional se dovedeşte şi vom încerca să înţelegem de ce stârneşte atâta fascinaţie.
Anual, 250.000 de exemplare din acest roman publicat în 1951 sunt vândute în toată lumea. Între 1961 şi 1982 „De veghe în lanul de secară” a fost cea mai cenzurată carte din şcolile şi bibliotecile americane. Mark David Chapmann, asasinul lui John Lennon a fost arestat având asupra lui o copie a romanului. Formaţia Guns N Roses are o piesă care poartă titlul romanului – „Catcher in the rye”. Impactul cultural al personajului construit de J.D. Sallinger continuă să fie major, la 61 de ani de la publicarea romanului. În cadrul acestei întâlniri vor fi trecute în revistă câteva dintre cele mai cunoscute referiri la „De veghe în lanul de secară”, în muzică, film şi literatură.
Popularitatea uriaşă a acestui roman creează aşteptări mari şi implicit produce şi foarte mulţi cititori dezamăgiţi. Vom discuta despre de ce unii cititori nu pot simpatiza cu firea lui Holden, dar şi dacă sentimentul de singurătate mai poate fi de actualitate pentru adolescenţii prezentului, atât de interconectaţi mulţumită internetului.
Intalnirile seriei “Imblanzirea cartilor” sunt evenimente cu intrare libera, gandite pentru liceeni si studenti (14-20 de ani).
Tinerii care se vor implica activ in discutie vor primi Premii Carti, oferite de editura Nemira.
Partener in organizarea acestui eveniment este Libraria Bastilia, in al carei spatiu se vor desfasura intalnirile. Casa in care se afla libraria a fost construita in 1913, de arhitectul Spiridon Ceganeanu. Cele trei corpuri ale cladirii au fost locuite de fratii Petrascu: doctorul Vasile Petrascu, pictorul Gheorghe Petrascu si Nicolae Petrascu – directorul Revistei literatura si arta română.
Corpul de cladire in care functioneaza libraria a apartinut doctorului Vasile Petrascu.
Doream să citesc cartea asta încă din liceu, când profesoara de engleză ne-a descris-o elogiativ. The Catcher in the Rye. Romanul adolescentului de pretutindeni. După 15 ani de la terminarea liceului am pornit să o citesc, cu gândul că voi lectura ceva slab, pentru adolescenţi, asemănător cu scrierile lui Mihail Drumeş. Greşit. Şi nu pot considera această scriere reprezentativă pentru adolescentul de pretutindeni, pentru că Holden este cu totul şi cu totul aparte.Holden Caulfield (excepţional nume), personajul principal al romanului, un băiat de 17 ani care este exmatriculat de la liceu. Vacanţa de Crăciun se apropie, dar mai are câteva zile până la terminarea semestrului şi cum altceva mai bun nu are de făcut, cutreieră prin New York o vreme, întâlnindu-se cu o serie de personaje. Holden, un adevărat emo kid al anilor ’40-’50, plin de tristeţi care de care mai mari, dar cu o inimă enormă şi cu gânduri bune, încearcă să-şi găsească identitatea fără prea mare succes prin taxiuri, camere de hotel, baruri, pe străzile pustii ale oraşului. Avem de a face cu o relatare la persoana I (Salinger poate e chiar un model pentru Haruki Murakami, am sesizat că se apropie ca stil), Holden spunându-şi povestea cu foarte mari paranteze, care nu fac decât să sporească plăcerea lecturii. E oare Holden nebun aşa cum am citit prin unele cronici pe bloguri? Nu e. E doar special, poate prea bun pentru lumea rea prin care umblă. Foarte tare explicaţia titlului. O metaforă rafinată.Nu pot să zic că e o carte care m-a lăsat mască, dar una pe care am citit-o cu plăcere a fost. Îl consider pe Salinger un scriitor special, aparte, inedit. Îmi place Salinger.
ApreciazăApreciază