Mândrie şi beton

Marţi seară, la Noul Cinematograf al Regizorului Român s-a lansat oficial www.mandriesibeton.ro.

A fost o seară prietenoasă şi cu bun simţ, exact aşa cum este şi proiectul, iar discuţiile s-au ţesut interesant după vizionarea fotografiilor şi a filmului.

Mă bucur că am participat la lansare pentru că am căpătat o perspectivă diferită asupra proiectului după ce i-am ascultat pe Remus Ţiplea (un fotograf excelent care locuieşte în Negreşti Oaş) şi pe Petruţ Călinescu.

Îmi plăceau onestitatea fotografiilor şi apreciam că poveştile sunt spuse fără să-ţi bage cineva degetele în ochi. Puteai să cunoşti nişte oameni şi nişte colţuri de ţară, fără să judeci, fără să râzi.  Simţeam însă o doză mare de tristeţe în fotografii. Ştiu că mi-au dat lacrimile când am văzut prima oară fotografia cu băbuţa opintindu-se într-o uşă masivă după ce urcase ditamai scările.

Petruţ şi Remus au povestit însă că lor bătrânii rămaşi acasă nu le lasă impresia unor oameni nefericiţi. Legătura dintre bătrâni şi cei plecaţi este foarte puternică, în ciuda faptului că satele sunt goale trei sferturi din an. Mândria „realizării” copiilor îi ţine fericiţi.

Antropologul Vintilă Mihăescu a sesizat aceeaşi simplitate frumoasă a proiectului. În general fotografiile care vorbesc despre casele din Certeze mai că nu spun „uite kitsch-ul” sau ” uite şi la ăştia”. Proiectul „Mândrie şi Beton” prezintă imagini pline de bunăvoinţă despre oameni şi poveşti necunoscute publicului larg. Tot domnul Mihăilescu a spus frumos şi trist că „România e o ţară din ce în ce mai necunoscută„. Şi că judecăm mândria prin prisma filtrelor noastre urbane şi individualiste. A ridica o casă mare însă nu e mândria lui Gigel, ci e mândria Neamului lui Gigel. „Mândria este a familiiei nu a individului„.

Mihai Vasile, fostul editor foto al lui Petruţ Călinescu spune că fotografia lui are „un calm special”. „Există o ironie sobră dar ansamblul ne împrietenşte cu personajele. Ne ciupeşte cu un firesc spectaculos.”

Despre cum a fost primit proiectul în satele protagoniştilor, Remus ne-a povestit o scenă simpatică: Doi trecători se uitau la afişul expoziţiei. Au silabisit mândrie şi  „be-ton” şi au ajuns la concluzia că trebuie să meargă neapărat ca să afle noi metode de turnare a betonului.

S-a mai vorbit despre fericire, bogăţie („Ai Ferrari da scoţi apa din puţ. Eşti bogat sau eşti sărac?”), colectivizare, partizani, arhitectură, impozite (…).

Proiectul “Mândrie și Beton” a început în octombrie 2010 în timpul masterclass-ului See New Perspectives, organizat de Robert Bosch și World Press Photo. A urmat o perioadă în care ne-am finanțat singuri câteva deplasări în Oaș. A continuat cu o rezidență ICR Paris, apoi o finanțare AFCN care s-a finalizat cu o expoziție la Muzeul Național al Țăranului Român. În 2012 am primit o nouă finanțare AFCN, plus o altă finanțare de la OAR, pentru a realiza un produs multimedia și website-ul de față. Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație și Igloo ne-au sprijinit și condus prin hățișul birocratic unde de multe ori eram aproape de a ceda nervos.

Expoziții personale ale proiectului au fost în Berlin, București (MȚR și ICR București) și exact în mijlocul comunității unde au fost făcute, în Negrești Oaș.