Eram deja destul de epuizaţi când am ajuns în Praga, dar pe de altă parte asta însemna şi că ne apropiam încet-încet de casă, ceea ce nu ne doream sub nici o formă. Ne-am cazat în cel mai prietenos hostel din lume şi sper să ne mai întoarcem acolo măcar o dată.
Traveller’s hostel cu bulinute:
- Wifi plus 2 PC-uri gratis
- Cafea, ceai, lapte cu cereale, pâine prăjită şi gem dimineaţa (inclus în preţ)
- Bar 24/24
- Apă caldă; Cearceaf şi pernă (ai presupune că e normal, dar prin alte ţări duşul cald era cu fise şi lenjeria de pat extra)
- Seif la recepţie pentru bani, telefoane, laptop (tot inclus în preţ)
- Teren de fotbal şi baschet
- Foarte aproape de zona veche, de castel şi de Charles Bridge
L-am găsit pe net, căutând evident după cel mai ieftin loc cu putinţă (era sfârşit de august şi călătoream deja de vreo lună jumate aşa că bugetul îşi cam dădea duhul). I-am spus lui George că ar fi haios să vedem cum e să dormi într-o cameră cu 70 de paturi. Am plătit 23 de euro pentru 2 persoane, 2 nopţi (cu tot cu mic dejun!) şi ne-am întrebat ce-o să găsim acolo de banii ăştia.
Drumul din Nuremberg în Praga a trecut repede şi am ajuns destul de uşor la „Travellers Hostel Ujezd„, pe un soare grozav, numai bun de lenevit pe iarbă în parcul Petrin din apropiere.
La „recepţie” (un bar roşu cu mult grafitti), o tipă blondă se uita pierdută în ochii unui tip care cânta la chitară. Doi puşti jucau şah. Era destul de mult fum şi în surdină se auzea Janis Joplin. Ne-au dat cheile de la vestiar şi ne-au arătat drumul spre dormitor, cu rugămintea să shhh pentru că mai dorm oameni. Era trecut de 2 şi deja ne era clar că noaptea nu prea se doarme.
Uşile de lemn de la intrarea în dormitor erau meşterite în aşa fel încât să nu facă zgomot- un sistem cu sticle de plastic prinse cu sfori. Când le-am deschis, am pufnit în râs. Eram în diatamai sala de sport, cu spaliere, inele şi panouri de baschet încadrate de multe desene colorate cu politicieni.
Am îndesat topcase-urile şi bocancii sub pat, am încuiat laptop-ul în dulăpior şi am făcut un duş (la comun) în baia de la etaj, cu vedere la terenul de sport. Totul era neaşteptat de curat şi spre fericirea mea nu erau gândaci. Am mai schimbat câteva vorbe cu tipii de la recepţie şi am pornit la plimbare prin Praga. La ieşire ne-am minunat că berea la barul hostelului era la fel de ieftină ca la supermarket şi că exista şi un afiş cu mesajul: „dacă vreţi să consumaţi alte băuturi decât oferim noi, vă rugăm să o faceţi la mesele din curte„.
Ne-am îndopat cu orez la un restaurant afghan, ne-am dus hainele la spălătorie (într-o excursie aşa de lungă, momentul în care îţi iei hainele curate şi frumos împachetate poate fi dosebit de plăcut) şi ne-am tot pierdut pe străduţe şi prin muzee. Pe la 1, epuizaţi după drumul lung, ne-am prăbuşit în pătuţurile de fier.
Abia aţipeam când o vuvuzelă a început să răsune prelung prin toată sala de sport. Chirăieli, certuri şoptite, „shhh-uri” insistente. Eram ca-n tabără. Am adormit râzând.
În a doua noapte era timpul să lucrez, prea chiulisem de pe elance în ultima vreme şi căsuţa de mail se umpluse nemiloasă. Ne-am luat câte o bere şi George s-a apucat de şah cu un englez. Încet-încet s-au adunat italieni, turci, australieni, americani, portughezi şi băruleţul s-a umplut de veselie. După vreo 7000 de km majoritar în doi, ne era dor de prietenii de acasă şi era tare plăcut să sporovăieşti din nou în grup despre orice (comunism, minorităţi, plimbări, şcoală, părinţi). Pe bune că m-am simţit ca la 16 ani în Vamă, cu diferenţa notabilă că nu mai fumam 🙂
O australiancă brunetă cu ochi albaştri ne-a întrebat entuziasmată de unde suntem (limba română i se părea familiară). Se născuse în Serbia şi la 4 ani s-a mutat cu părinţii în Australia. La scurt timp au murit amândoi şi a fost dată în grija unei familii. Acum avea 19 ani, se bucura de Uni şi lucra part time la un magazin de haine. Cu banii câştigaţi călătorea anual prin Europa. Un francez la vreo 35 de ani s-a apropiat de masa noastră şi a întrebat dacă poate să ni se alăture. Şi-a scos agenda şi a început să noteze rapid citate. Îşi dorea să scrie o carte despre euro trip-urile puştimii.
Doi tipi din Torino ne întrebau cum vedem noi problema romilor, turcul care stătea în Praga până în septembrie şi apoi se muta în California (ca să vândă cocktailuri pe o plajă) susţinea că a călătorit cu o şatră. Şi-i cunoştea şi pe cei de la Baba Zula. Australiencele ne-au învăţat „Celebrity Heads” şi ne-am hlizit până dimineaţă că francezul scriitor nu ghicea „Gavroche” şi că turcul care avea pe frunte „Jesus” a întrebat dacă e dotat şi dacă îl iubesc femeile. Eu parcă am avut „Dumbo”, iar George „Arnold”. O tipă de vreo 17 ani nu auzise de John Lennon.
Ne-am dat duşi în dormitor după răsăritul soarelui, cu îmbrăţişări şi promisiuni de revedere.
Dacă vrei să te odihneşti, locul nu e cel mai potrivit, dar dacă vrei să cunoşti oameni cât mai diferiţi şi să stai la poveşti, Traveller’s hostel e cea mai bună alegere. Mare grijă, e deschis doar pe perioada vacanţei (iulie-august), în rest aici se antrenează gimnaştii şi alţi sportivi cehi 😉
Zăpăcita 