Pe 2 aprilie sărbătorim Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. La nivel mondial, întreaga lună este dedicată tulburărilor din spectrul autist.
Acum câteva zile i-am revăzut pe doi dintre beneficiarii Centrului Multidisciplinar Învingem Autismul. Integraţi în clasa zero alături de copii tipici, cei doi băieţi au făcut progrese uriaşe. Zâmbeau în timp ce-şi spălau borcanele cu apă folosite la pictură, salutau, se jucau, ridicau mâna şi participau cu entuziasm la activităţile din clasă. La momentul diagnosticării cu autism, ziua în care copiii vor merge la şcoală părea un vis îndepărtat al părinţilor. După ce au beneficiat timp de un an de programul „Copiii cu autism merg la şcoală„, clasa zero e o etapă firească în dezvoltarea lor. 15 educatori şi învăţători au fost de asemenea pregătiţi pentru întâlnirea cu tulburările din spectrul autismului prin intermediul unui curs axat pe metode de lucru:
Pentru ca toate lucrurile astea frumoase să se întâmple la o scară din ce în ce mai mare, Asociaţia Învingem Autismul vă invită joi, 18 aprilie, ora 19:00 la Hotel JW Marriott Bucharest Grand Hotel – Sala Grand Ballroom la a doua ediție a Balului Albastru, cel mai important eveniment de caritate din România pentru îmbunătățirea vieții copiilor și tinerilor cu autism.
Ediția din acest an îl va avea ca invitat special pe Scott James, tânăr cântăreț din Marea Britanie, diagnosticat cu sindrom Asperger – o tulburare din spectrul autismului. Scott James a participat la concursul X Factor din Marea Britanie, unde a impresionat juriul și a devenind celebru în întreaga lume pentru interpretarea piesei Through My Eyes, devenită un imn internațional pentru cauza autismului Din 2009, cântă în toată lumea pentru acțiuni de conștientizare și de strângere de fonduri pentru persoanele afectate de autism. Vizita lui Scott James este sponsorizată de agenția de turism Urban Travel.
La Balul Albastru – ediția 2013 sunt invitate personalități și artiști români, precum și ambasadori ai altor state la București, care susțin cauza persoanelor cu autism. ES domnul Michael Schwarzinger, Ambasadorul Austriei la București, Manuela Hărăbor, Mădălin Ionescu, Cristina Siscanu Ionescu, Mihai Ghiță, Anca Rusu, Trupa Taxi,Trupa Bandidos, școala de tango argentinian TangoTangent, Nuami Dinescu, Cristina Vasiu, sunt doar câțiva dintre susținătorii prezenți la eveniment.
Veți avea ocazia să participați la o seară elegantă, punctată de surprize și momente artistice. Momentul culminant al serii va fi licitația, în cadrul căreia puteți câștiga obiecte cu valoare personală sau artistică și servicii donate de susținători ai cauzei autismului: Casa Regală, prezentatoarea Anca Rusu, vedete ale Kanal D, școala de tango argentinian TangoTangent, artista Roxana Ene, agenția de turism Edelweiss Travel și mulți alții.
Fondurile strânse la Balul Albastru vor fi folosite pentru desfășurarea unui program de integrare socială dedicat tinerilor cu autism și pentru susținerea Ce
ntrului Multidisciplinar de Intervenții al Asociației Învingem Autismul, în cadrul căruia peste 30 de copii cu autism beneficiază de sprijin specializat.
Biletele individuale pentru bal (130 de euro) și pachetele de sponsorizare (Platinum: 3000 EURO, Gold: 2000 EURO, Silver: 1000 EURO) pot fi achiziţionate prin e-mail la oana.varlan@invingemautismul.ro sau prin formularul de la adresa:
http://on.fb.me/10BJcSFSumele donate pot fi direcționate în contul: IBAN RO57 RZBR 0000 0600 1170 6588, Raiffeisen Unirea (în lei, la cursul BNR din ziua plății)
Dress code recomandat: gala dinner. Tematică: vestimentație sau accesorii albastre.
RSVP: 4 aprilie: Oana Vârlan: e-mail: oana.varlan@invingemautismul.ro, tel : 0741 198 290.
Evenimentul organizat cu sprijinul: Kamrad Event Management, Butterfly Media Group, Graffiti PR, Kanal D, Urban Travel, TangoTangent, Edelweiss Travel, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, DESHID, GodMother.
Dacă nu puteţi să participaţi la acest eveniment, aveţi posibilitatea de a sprijini cauza copiilor cu autism direcţionând 2% din impozitul pe 2012 către Asociaţia Învingem Autismul şi contribuind astfel la o serie de proiecte care schimbă mentalităţi şi împlinesc vise.