Însemnările unui nebun- Arcub

Am fost acum câteva săptămâni la ArCub şi preţ de o oră şi 40 de minute am fost captivă în lumea pe care Marius Manole a construit-o pe scenă, acompaniat de Alexander Bălănescu în „Însemnările unui nebun”.   Puteţi să vă lăsaţi şi voi vrăjiţi pe 26 sau 27 mai, dacă sunteţi norocoşi şi mai prindeţi bilete.

„Cu cât adevărurile sunt mai înalte, cu atât trebuie să fim mai atenţi cu ele…. Altfel, se vor transforma în lucruri comune iar lucrurile comune nu mai sunt crezute!”N.V.Gogol

Când am citit  „Însemnările…„, mi-am imaginat un Proprişcin foarte apropiat de Marius Manole, deşi pe atunci nici nu ştiam de el. După cum îmi era obiceiul din vremurile de mult apuse când visam să intru la UNATC, am citit textul cu voce tare, întrebându-mă cum ai putea să arzi pe scenă cu vorbele astea incredibile şi în acelaşi timp să reuşeşti să  întristezi adânc.

Marius Manole trece prin iureşul imaginaţiei,  te ţine ţintuit de însemnări şi te ghidează notând data cu cretă, mai întâi pe peretele de lângă pat, mai apoi pe oriunde îi cade la îndemână, culminând cu dezlănţuirea delirului. Se tăvăleşte, se ascunde, transpiră, se tunde şi de la minut la minut poţi să-i observi privirea tot mai goală.

„Anul 2000, aprilie 43

Astăzi e o zi de mare sărbătoare, in Spania este rege. A fost găsit. Acest rege sînt eu! De-abia azi am aflat. Recunosc, că parcă m-ar fi luminat dintr-o dată un fulger. Nu înţeleg cum de-am putut crede şi cum mi-am putut închipui că sînt consilier titular! Cum mi-a putut trece prin cap gîndul ăsta absurd? Bine că nu i-a venit cuiva în minte să mă interneze în vreo casă de nebuni. Acum văd totul ca în palmă. Dar nu înţeleg de ce mai înainte totul era pentru mine învăluit în ceaţă.  Asta din cauză că oamenii îşi închipuie că creierii se găsesc în cap; nu-i adevărat! Creierul îl aduce vîntul care bate dinspre Marea Cas-pică!”

Felix Alexa a creat o versiune scenică a textului publicat acum 178 de ani, cât se poate de actuală, de vie şi de intimă. Muzica lui Alexandru Bălănescu devine personaj şi parte din poveste. Ţi se insinuează în suflet, îţi apasă toate butoanele până la epuizare şi se contopeşte cu funcţionarul într-o umbră a personajului iniţial.

Nebunul meu trăieşte în ritmurile demente ale propriei muzici interioare, cântată de un alter ego ce <joacă> toate celelalte personaje. Mi-am dorit o simfonie fantastică şi emoţionantă,  cu acorduri de umor negru,  o îmbinare subtilă între text şi muzică, între real şi imaginar”(Felix Alexa).

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.

Preţ: 35,00 lei (Categoria I) şi de 26,50 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de bilete ArCuB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15,90 lei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s