Cristi Minculescu, Nuţu Olteanu şi o noapte de poveste în Route 66

Această prezentare necesită JavaScript.

Aveam aştepări mari de la întâlnirea cu Nuţu Olteanu şi Cristi Minculescu în club Route 66, dar mi-au fost depăşite cu vârf şi îndesat.  Seara a fost deschisă excelent de trupa Tribut, apoi au urmat mai bine de două ore şi jumătate de rock cântat în forţă şi cu o scânteie de nebunie.

Îl ascultasem pe Nuţu numai din înregistrări vechi şi mi se părea că vine din nişte vremuri de care nu-mi imaginam că o să am vreodată norocul să mă apropii. Pentru un fan Iris aşa cum am fost, întâlnirea cu unul dintre membrii fondatori  a fost unul dintre cele mai frumoase momente la care am asistat în cei 15 ani de când merg la concerte.

Nuţu Olteanu: „Aveam deja 18 ani şi nu ştiam să cânt la chitară, deşi eram fascinat de Hendrix, de Johnnie Winter, de Ritchie Blackmore, de Jimmy Page şi de mulţi alţi chitarişti de atunci. Într-o zi, mi-am zis să fac şi eu încercarea, să-mi cumpăr o chitară şi să văd dacă pot învăţa să cânt. După câteva zile, şi-a cumpărat un bas şi fostul meu coleg de bancă, Emil Lechinţeanu. În 3-4 săptămâni aveam deja numele Iris în cap”. (Club A 42 de ani, Doru Ionescu, pagina 291).

„L-am întrebat ce-i place. Zeppelin. Communication Breakdown. Excelent, eram pe felie şi eu. Iar când a început să cânte, după 30 de secunde prima mea impresie a fost că tipul ăsta ajunge oricum cel mai mare solist vocal din România. (…). E, incontestabil, figura cea mai importantă când vorbeşti de rock în România, alt solist vocal mai mare nu ştiu; şi atenţie că nu vorbesc de ce a rămas imprimat pentru că el n-a fost niciodată solist de studio, nici nu i-a plăcut să imprime. Dar erau acele momente când se simţea bine pe scenă şi cânta la fel de bine ca oricare alt mare vocal din lumea asta sau poate mai bine. Pentru că rockul înseamnă de fapt cât de mult poţi să arzi pe scenă. Scena se uda de transpiraţie, de atâta energie; gândeşte-te la Angus Young, aşa eram cu Cristi şi probabil că asta se ducea şi în sală.” (Club A 42 de ani, Doru Ionescu, pagina 294).

Şi aşa s-a întâmplat şi sâmbătă seară în club Route 66. Nişte muzicieni excelenţi s-au simţit bine pe scenă, s-au bucurat de ce făceau şi au dat tot unui public care a apreciat fiecare clipă. Cu glume („urmează o piesă de clasa a III-a”), cu solo-uri incredibile, cu Nuţu care l-a ciupit pe Cristi şi a spus la microfon „ah, ce vremuri!”,  cu un Minculescu care a cântat într-un ritm ameţitor, fără „şpriţ pauză”- cum spunea când eram eu copil în concertele de club. A fost neobosit, s-a mişcat, a râs şi s-a uitat cu ochii sclipind la Nuţu, Ken Sundberg (bass) şi Anders Diephuis (tobe) în timp ce băgau „Purple Haze”. Cred că e formula în care Cristi sună şi se simte cel mai bine şi e de văzut măcar o dată în viaţă. Şi Lotus e un proiect interesant, care are nevoie de timp ca să se sudeze şi să crească, dar aşa cum am văzut lucrurile sâmbătă seară, e o chimie excelentă în formula cu Nuţu şi ies scântei când sunt împreună.

Playlist

  • Cei ce vor fi, Trenul fără Naş, Pe ape, Doar pentru voi, Lumina Zilei, Noaptea şi Strada Ta au venit din vremurile arsului pe scenă.
  • Whole Lotta Love, You Shook Me, Rock N Roll, Stairway to Heaven, Black Dog  şi Communication Breakdown au construit capitolul Led Zeppelin şi ne-au dat un Cristi Minculescu dăruit complet muzicii.
  • N-au lipsit nici AC/DC din poveste (Highway to Hell, Whole Lotta Rosie…), Bad Company (Feel like making love), sau Whitesnake (Gimme all your love).

Mi-am amintit inevitabil de primii ani de Iris şi de concertele tribut care m-au învăţat muzică. Cristi, Nuţu, Ken şi Anders au dat tot şi au făcut o seară mare, cum îi place lui Cristi să spună.  Felicitări maxime tuturor celor care au făcut posibil acest proiect şi sper să reediteze povestea măcar o dată pe an.

Bravo, Cristi şi mulţumesc!

Poze expresive găsiţi aici (apropo de scena udă de transpiraţie).

One thought on “Cristi Minculescu, Nuţu Olteanu şi o noapte de poveste în Route 66

  1. Pingback: Cristi Minculescu &Nuţu Olteanu Super Grup în Route 66- Reloaded | Zăpăcita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s