După 12 zile de soare şi lăfăială în Grecia, am trecut graniţa spre Macedonia şi am dat de vânt şi ploaie. Am prins însă şi un pic de soare, numai bun pentru alergat pe malul lacului Ohrid şi vizitat fortăreaţa Ţarului Samuel.
Îngheţată de pe motor, în prima seară am văzut doar mâncare şi somn, dar a doua zi am fost în picioare la 7:00 şi am pornit să-mi fac antrenamentul de 12 km pe malul lacului Ohrid.
Faleza era încă udă, dar soarele îşi făcea loc printre nori şi a fost una dintre cele mai plăcute alergări de vara asta. Lacul Ohird este parte din patrimoniul mondial UNESCO şi este unul dintre cele mai vechi şi mai adânci (max.288 m) lacuri europene. Nu m-am uitat deloc la ceas, n-am numărat kilometri, ci am alergat bucurându-mă de intensitatea crescândă a luminii care genera zeci de nuanţe de albastru şi verde în valurile lacului, de câte o bărcuţă veche, sau de ditamai peştii care scoteau capul la suprafaţă. Am avut partener de alergare o căţeluşă haioasă şi din când în când am schimbat saluturi cu alţi alergători matinali.
Ultimul kilometru l-am alergat prin oraş şi am fost surprinsă de familiarul centrului vechi. Mă simţeam ca acasă pentru că amestecul de restaurante, cizmării, second hand-uri, tarabe cu blugi, pielării, magazine pentru mirese, maidanezi, dughene cu ţevi, robinete şi capete de duş, frizerii şi restaurante, te teleportează instantaneu în centrul vechi al Bucureştiului, cel al anilor 90 când atmosfera tip Regie nu-l înghiţise. Un fel de kitsch familiar care mie mi-e mai drag decât spoiala de astăzi a centrulu, cu menţiunea că ale lor clădiri nu stau să cadă. Pe câte un petic de asfalt încălzit de soare, leneveau mâţe grăsane. Aproape fiecare restaurant avea cel puţin un câine şi o gaşcă de pisici care umblau printre mese, dar nimeni nu părea deranjat de asta. Am avut surpriza să trec chiar şi pe lângă două fierării din care se auzeau clincănituri şi huruituri de zici că eram într-un atelier medieval.
Fortăreaţa Ţarului Samuel al Bulgariei
Urcuşul până la fortăreaţa din vârful dealului (cuvântul slav „rid” înseamnă „deal”), merită tot efortul şi cei 30 de denari pentru că numai de aici poţi să vezi lacul şi oraşul în toată splendoarea lor şi să încerci să-ţi imaginezi ce lupte s-au dus în jurul zidurilor şi turnurilor ce se întind pe 3 km. Peisajul este foarte frumos, iar plimbarea pe ziduri mi s-a părut emoţionantă, cu siguranţă ar fi fost şi mai plină de semnificaţii dacă ar fi existat măcar un panou informativ care să-ţi spună ceva despre vechimea locului, despre bătăliile duse şi despre rezistenţa locului în faţa invaziilor ostrogoţilor. La capitolul ăsta semănăm din nou. În interiorul fortăreţei încă se excavează, deci presupun că arheologii mai au de lucru. Poate după ce vor termina, vor povesti şi ce-au găsit.
Mâncare
Recomand taverna Momir, chiar pe malul lacului. Dacă ajungeţi acolo, încercaţi neapărat aperitivul „Momir” (pâine caldă, măsline, makala- pastă de iaurt cu usturoi, un fel de zacuscă, pinjur, brânză feta cu verdeaţă). E suficient de mare pentru două persoane şi e bun-bun. Priveliştea e grozavă, oamenii sunt amabili, preţurile sunt similare cu cele din România iar vinurile macedonene sunt foarte bune.
Tot în Ohrid am mâncat cele mai bune smochine şi cel mai parfumat pepene galben de anul ăsta.
Cazare
Apartments Antigona (15 euro pe noapte/2 persoane). Foarte aproape de lac, spaţios, curat, dotat cu bucătărie. Wifi foarte slab.
E un orăşel foarte prietenos în care aş mai poposi cu plăcere, mai ales că vremea nu nu-a permis de data asta şi o plimbare cu vaporaşul. Mi-ar fi plăcut să am mai mult timp pentru cafea, dulciuri şi lenevit la soare la o terasă din centru. Merită legat de o tură în Albania.
Zăpăcita 