Raiffeisen Runners- Bogdana aleargă pentru Paul

Când Bogdana Diaconu a postat joi dimineaţă pe pagina ei de Facebook cauza pentru care s-a hotărât să alerge la Bucharest International Marathon, nu se aştepta ca în nici patru ore, prieteni şi necunoscuţi să o ajute să strângă aproape jumătate din suma pe care şi-o propusese.

Descrierea de pe Galantom.ro (o platformă de strângere de fonduri) spunea aşa:

Buna! Sunt Bogdana si la Maratonul International Bucuresti din 6 octombrie voi alerga primul meu maraton, pentru care ma antrenez temeinic de mai bine de 4 luni. Pentru ca este o incercare dificila, am simtit nevoia sa-mi aleg o cauza care sa-mi dea putere si din care sa imi extrag un plus de energie si motivare.

Asa am decis sa dedic acest maraton prietenului meu Paul Catana, un tanar curajos, de doar 24 ani. L-am cunoscut pe Paul acum 2 luni, la o scoala de leadership. M-a impresionat teribil povestea lui de viata, optimismul nemarginit si puterea lui de a tine piept grelelor incercari –8 operatii in ultimii 4 ani, alte 2 operatii in pregatire, nenumarate sedinte de chimioterapie si, mai mult, prea multi oameni dragi plecati de langa el.

Patru ore şi câteva zeci de share-uri mai târziu, 1000 de lei erau deja în contul cauzei lui Paul. Bogdana citise că printre lucrurile care pot face un om mai fericit (declanşând un val de serotonină), se numără alergatul şi acţiunile caritabile. Când a văzut câţi oameni a reuşit să mobilizeze, s-a simţit cel puţin la fel de fericită ca după ce a alergat un semi-maraton. Observând câţi oameni buni are în jur şi câţi necunoscuţi sunt alături de ea, a devenit euforică. Cei 42 de km care o aşteptau duminică păreau un pic mai uşori.

De mai bine de un an şi ceva, Bogdana alerga haotic, fără un program anume. Erau ture de trei km, doar pentru întreţinere şi pentru că simţea nevoia să facă sport în natură, nu în sală. După ce la începutul lui 2013 a alergat 5 km cu un prieten în Herăstrău şi a simţit euforia post antrenament, s-a hotărât să ia totul mai în serios şi să se antreneze metodic pentru semimaratonul din mai.

Trecea printr-o perioadă dificilă, după ce mama şi sora ei fuseseră diagnosticate cu cancer. Alergarea o deconecta de la toate grijile, îi aducea linişte şi o mobiliza. S-a gândit că ar putea să alerge pentru sora ei şi să strângă în felul ăsta fonduri pentru tratament. Când s-a apropiat ziua cursei, stresată că nu alergase până atunci nici jumătate din cei 21 km, a decis că nu e suficient de antrenată şi s-a înscris la cursa de 10.5 km pe care a terminat-o într-o oră şi 7 minute. Atunci s-a hotărât ca până în octombrie să se antreneze alături de Raiffeisen Runners pentru Primul Maraton.

La început i-a fost greu să introducă în program trei alergări pe săptămână şi să renunţe la tot mai multe lucruri pe măsură ce durata antrenamentelor se mărea. Era dificil să refuze o invitaţie la cinema sau o întâlnire cu prietenii, dar după ce îşi termina antrenamentul era aşa de mulţumită de ea încât ar mai fi renunţat la încă trei ieşiri. Folosea foarte mult expresia „sunt pe fugă” şi pe măsură ce alergatul i-a cerut tot mai mult timp, şi-a dat seama că avea o agendă extrem de încărcată şi că poate încercase să facă prea multe lucruri în prea puţin timp. Exerciţiul prioritizării şi al alegerii lucrurilor care au valoare pentru ea, a ajutat-o mult şi e sigură că îi va folosi şi în viitor.

În timpul alergărilor, când i-a fost cel mai greu, s-a gândit la mama şi la sora ei, la momentele când ele au strâns din dinţi şi au mers mai departe. Aşa a descoperit că şi alergatul e un „sport al minţii” când treci de 10-15 km. Sunt momente când e suficient să-ţi impui că trebuie să mergi mai departe şi alergi cu mintea, chiar dacă te doare tot. Dacă îţi găseşti motivaţia, poţi să mergi mai departe.

Motivaţia şi-a găsit-o şi citind blogurile alergătorilor care termină maratoane şi ultramaratoane. De fiecare dată când nu avea chef de antrenament, se uita la filmuleţele lui Tică Darie, un tânăr de 20 de ani care aleargă şi pedalează pentru Roşia Montană. Când îl vedea ţipând de bucurie la fiecare 10 km parcurşi, Bogdanei îi venea să-şi ia echipamentul şi să iasă la alergat.

Pe măsură ce săptămânile şi lunile de antrenament treceau, Bogdanei i s-a deschis o lume nouă. A simţit că şi-a lărgit cercul de prieteni şi că, mergând la concursuri (crossuri, semi-maratoane), a cunoscut o mulţime de oameni noi cu poveşti care o impresionau şi o motivau. Când a simţit nevoia de inspiraţie pentru că se îndoia că e pregătită pentru 42 de km, s-a urcat în maşină şi a pornit spre Transmaratonul de pe Transfăgărăşan ca să-i vadă pe oamenii care îşi împing limitele la extrem şi să se încarce cu voinţa şi energia lor. Pe drum, s-a gândit şi la motivaţia cu care pornise alergarea. Mama şi sora erau acum bine, mulţumită şi prietenilor care le susţinuseră financiar când a fost nevoie. Oamenii ăştia buni nu ar fi acceptat niciodată ca Bogdana să le returneze banii. Avea nevoie de o cauză pentru care să alerge şi în felul ăsta, să le dea înapoi binele pe care i l-au făcut la momentul potrivit. „Voiam să le arăt recunoştinţă„.

Atunci şi-a amintit de Paul Catana, tânărul de 24 de ani pe care l-a cunoscut în august la o şcoală de vară. O impresionaseră  optimismul şi puterea lui de a lupta şi se gândise de multe ori că ar vrea să-l ajute, dar o copleşea suma mare (10.000 de euro) de care avea nevoie pentru o nouă operaţie. Pe drum spre Transfăgărăşan, s-a gândit pentru prima oară că ar putea să alerge pentru el. A scos telefonul şi l-a sunat să-l întrebe dacă l-ar deranja gestul ei. Paul a fost imediat de acord.

Drumul la Transmaraton s-a transformat într-o călătorie inspiraţională. Era înconjurată de oameni care aleseseră să alerge ultimul km cu spatele, oameni care reuşiseră să strângă sume importante pentru cauzele pentru care alergau. Fiecare poveste a lor i-a risipit îndoiala şi a convins-o că poate să alerge un maraton. Când a aflat că traseul dublumaratoniştilor (84 de km) se termină cu cele 1480 de trepte care urcă la cetatea Poenari, Bogdana a fost hotărâtă să facă măcar atât- să participe la competiţia de „Up Running„. A fost atât de hotărâtă, încât a terminat cursa pe primul loc, în 18 minute.

În 2014, Bogdana e sigură că o să se întoarcă la Transmaraton. Nu ştie încă dacă o să aleagă proba de semi-maraton, maraton sau dublu-maraton, dar o să fie acolo, pe cel mai frumos drum din lume, gata să-şi împingă încă o dată limitele. „N-ai cum să scapi, e un microb„.

Până atunci, duminică o să alerge 42 de km cu gândul la Paul şi la toţi oamenii buni care sunt alături de ei.

Poţi să li te alături şi tu cu o donaţie aici.