Mestecă şi tu un pic!

De fiecare dată când apa bolboroseşte în tuci şi mă stropeşte pe mâna cu care torn mălai, mă gândesc la mamaie Marioara şi la cum „mesteca” ea în mămăligă . Unele mâncăruri rămân legate pe viaţă de amintirea unui om drag.

În clasele primare mergeam în vacanţele de vară la bloc, la străbunica mea. Acolo, pe strada Emil Gârleanu, erau zeci de copii cu care să te joci şi zeci de bătătoare de covoare de care să te atârni- nu ca pe strada mea unde dudele şi castanele erau aproape singurele care mai animau atmosfera.

Plecam dimineaţa la joacă şi mă mai întorceam doar când mamaie mă striga să punem de mămăligă. Presăram prima mână de mălai şi ea „mesteca” vârtos în timp ce-i povesteam ce-am făcut pe-afară. O rugam să-mi scoată două linguriţe de terci pe care îl mâncam cu zahăr şi lăsam mămăliga să respire ca un vulcan. Dacă n-o laşi să fiarbă bine, mămăliga iese „ca mălaiu de pui”. Cât răzuiam eu brânza de oaie, mamaie prăjea ochiuri pe care abia aşteptam să le sparg. Când mămăliga mirosea un pic a afumat, îmi spunea „Hai, mestecă şi tu un pic!” şi învârteam cu amândouă mâinile pe linguroi. Apoi ne pregăteam de răsturnat pe un fund de lemn. Mamaie ţinea tuciul cu două cârpe, sufla să nu mă frigă aburul şi eu curăţam bine pereţii vasului.

Mamaie n-a mai pus de mămăligă de ani buni. Nu mai vede şi nici nu-i mai place aşa de mult. Zâmbeşte însă când mă laud că fac măcar o dată pe săptămână şi că ea m-a învăţat s-o „mestec” bine.

***

Am recitit „Portret de familie„, un text al lui Cristian Lupşa care mereu mă emoţionează. Întrebându-mă ce aş vrea să nu se piardă din poveştile familiei noastre şi despre ce aş vrea să ştiu mai multe, primul lucru la care m-am gândit a fost mâncarea. Dincolo de mămăliga cea dragă, străbunica, bunica şi mătuşa au avut întotdeauna caiete cu reţete. Se întreceau în prăjituri, în cui i-a crescut cozonacul mai mult şi aveau câteva reţete mai sofisticate pe care le făceau numai la ocazii speciale.

Erau buturugile şi cornetele cu ciocolată care se făceau numai de revelion sau când vreun copil sau nepot avea un examen important, erau mini eclerurile de ciuperci care apăreau numai când aveam musafiri de soi, prăjitura cu mere „aia grea”, cu mai multe straturi, albă ca zăpada, saleurile cu chimen şi caşcaval, sara iliile la care munceau la un loc bunica, mătuşa şi străbunica, pasca „grea”, umflată (pe care doar mama o mai face după reţeta străbunicii). Mă tot gândesc să le adun într-un caiet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s