Numele lui Virgil mi-a atras atenţia în decembrie anul trecut după ce am citit pe Facebook-ul unei prietene: „Dacă v-aţi văzut cu Virgil Godeanu la 2-3 petreceri nu înseamnă că sunteţi BFF’s!”. Când l-am găsit pe Facebook şi am citit sute de comentarii de la fete care-l complimentau, dar şi multe critici, am fost foarte curioasă să-l cunosc pe tânărul de 15 ani care stârneşte atâtea discuţii.
Am început încă de atunci să adun într-un document word apelativele pe care „fanele” le foloseau pentru a-l descrie. În aproape trei luni s-au strâns 39 de pagini de complimente postate pe Facebook, ask.fm şi instagram. Aşa s-a născut deschiderea textului din DoR—o descriere a lui Virgil cu unele dintre cuvintele celor care-l plac. Pentru „E bunoc, special, pe puţin genial” câţiva liceeni mi-au spus că eram „pe ciuperci” când am scris sau că sunt o virgină de 12 ani 🙂
Am adunat într-un alt document aproape tot atâtea pagini de critici. Virgil e un băiat inteligent care a intrat cu 10 la unul dintre cele mai bune licee din Bucureşti, participă la olimpiade de fizică şi matematică şi citeşte mult. Are şi o viaţă socială activă, merge la petreceri şi concerte şi se bucură de libertate din partea părinţilor. Cred că indiferent în ce an am fi, dacă iei note mari şi te plac fetele, vei fi înjurat. În prezent toată treaba asta se întâmplă online, în văzul tuturor, naşte dezbateri dincolo de cercul tău de cunoscuţi şi rămâne acolo—cel puţin până creşti şi încerci să-ţi ştergi urmele aşa cum mulţi am făcut cu conturile sclipicioase de HI5.
Textul e un profil al lui Virgil, o încercare de a-l înţelege şi nu trage vreo concluzie despre întreaga generaţie. Există însă similarităţi, atât cu tinerii din România cât şi cu cei din SUA, pe care le-am observat citind studii şi lucrări legate de influenţa social media asupra personalităţii adolescenţilor.
„Suntem mai similari decât eram înainte” este o concluzie trasă de GFK România ca urmare a studiului „The coming of age of digital natives” care a analizat stilul de viaţă al noilor generaţii. Tinerii români născuţi şi crescuţi într-o lume conectată la internet au mai multe lucruri în comun cu cei din vest decât aveau acum 10-15 ani. În SUA, adolescenţii celebri pe internet au milioane de fani, în România au câteva zeci de mii (Brent Rivera–peste un milion de followers pe instagram– e caracterizat de presă ca fiind “ a famous, 16-year-old non-celebrity”).
„The coming of Age…” mi-a confirmat că obiceiurile lui Virgil sunt în mare parte general valabile pentru tinerii din mediul urban. Într-o săptămână obişnuită, 37% dintre tinerii între 15 şi 24 de ani petrec între 20 şi 29 de ore pe internet, iar restul de 63% dintre ei, peste 30 de ore. Cei de la GFK au aflat că mulţi tineri folosesc social media pentru a-şi măsura KPI-ul (Key Performance Indicators), adică pentru a verifica sau confirma ceva despre ei prin intermediul like-urilor. Tocmai de aceea tot mai mulţi postează fotografii profesioniste, pentru a se diferenţia de ceilalţi. În cazul lui Virgil, like-urile au fost amuzante la început şi l-au ajutat să aibă încredere în el, dar în scurt timp şi-a dat seama că nu înseamnă nimic şi că nu e mai fericit cu câteva mii în plus. Ceea ce mi s-a părut interesant este că există o mulţime de scheme prin care adolescenţi din toată ţara încearcă să-şi înmulţească numărul de followeri sau de like-uri („cerşetori”- dă-mi like ca să-ţi dau şi eu), imaginându-şi probabil că dacă vor ajunge la un număr considerabil, vor fi mai „populari”. Ei sunt cei care îl întreabă constant pe Virgil cum a ajuns să aibă 600.000 de like-uri pe ask.fm, cum pot şi ei să fie atât de cunoscuţi. Când le răspunde că nu ştie, sau glumeşte că a cumpărat popularitate la kg, mulţi se supără.
Pentru Terry Senft, lector în studii media la University of East London, Virgil este o „micro-celebrity”- un fenomen cultural care presupune că persoane „obişnuite” folosesc unelte de promovare specifice vedetelor care au în spate industrii culturale. Frânturile din viaţa lui Virgil povestite pe ask.fm au adunat în mai puţin de un an peste 600.000 de like-uri.
Capitolul micro-celebrităţii online mi s-a părut fascinant. Acum 10 ani, oricât de popular ai fi fost, nu răzbăteai mai departe de liceul sau de oraşul tău. Nu ajungeai în nici un caz să fii urmărit de zeci de mii de reprezentanţi ai generaţiei tale din toată ţara. Am fost curioasă să înţeleg cum se întâmplă asta şi în ce fel te afectează. Pe Virgil fenomenul l-a luat prin surprindere. Nu se aştepta să ajungă atât de cunoscut printre cei de vârsta lui şi învaţă la 15 ani cum să facă faţă unor laude şi critici la care poate mulţi dintre noi nici nu am fost expuşi încă. De la „eşti perfect” la „nu suport copiii trădaţi de viaţă ca tine”.
Părinţii şi presa îşi manifestă de ani buni îngrijorarea pentru influenţa social media asupra adolescenţilor care par să interacţioneze mai mult online decât faţă în faţă. Adulţii pornesc de la ideea că adolescenţa lor a fost mai simplă, mai sănătoasă, uitând că fiecare generaţie a avut jucăria ei demonizată: despre walkman s-a spus că va însingura adolescenţii, despre rock and roll că e satanic, despre mersul la film că îndeamnă la pipăit când se stinge lumina.
TO HEAR THE VOICE OF YOUTH, YOU HAVE TO LET GO OF NOSTALGIA (It’s Complicated: The Social Lives of Networked Teens, Danah Boyd)
Recomand părinţilor „It’s Complicated…”, e o carte care încearcă să explice că social media e doar un nou context social din care adolescenţii fac parte, o comunitate imaginată colectiv. Danah Boyd aminteşte că toţi adolescenţii, indiferent de epocă au avut modalităţile lor de a se izola de adulţi şi de a comunica numai între ei– că era vorba de o limbă inventată, de bileţele, de semne, de locuri în care se adunau sau, mai nou, de reţele sociale de care adulţii nici nu au auzit. Intervievând adolescenţii, autoarea arată că tehnologia devine doar o nouă modalitate de a maximiza plăcerea interacţiunii offline: poţi de exemplu să vorbeşti cu cei de acasă pe care nu i-au lăsat părinţii să iasă în oraş.
Post-publicare, am înţeles un pic mai bine cum sunt zilele lui Virgil, după ce am primit câteva mesaje care, dincolo de a mă sfătui să renunţ la jurnalism, mi-au sugerat de exemplu şi să închid gura când fac poze :). Dacă la 15 ani aş fi avut zilnic acces la o bază de date cu critici care mai de care mai creative la adresa mea, nu ştiu dacă aş mai fi scos capul în lume astăzi. După câteva momente în care l-au scos din sărite, Virgil a învăţat să nu lase haterii să-l dărâme, iar la 15 ani pentru mine ăsta e un semn de mare maturitate.
–
Sunt mândră de colegii mei şi de numărul de primăvară care spune poveşti despre Marius Manole, Simona Halep, Dacia–uzina responsabilă pentru 3% din PIB-ul României, sau Iulian Enache– omul care a descoperit cel mai mare tezaur monetar din România (47.296 de monede). Actualizatorul, secțiunea de la începutul revistei dedicată actualizării culturale, e construit în jurul ideii de start şi restart, cu povești de oameni care se apucă de B.A.S.E. Jump, încep un nou proiect muzical, îşi cumpără o fabrică de bere, se căsătoresc „umanist”, sau își încep diminețile foarte devreme.
Decât o Revistă #15 este disponibil în librării şi pe shop.decatorevista.ro.
Zăpăcita 