„Magia care se creează când Cristi şi cu mine suntem pe aceeaşi scenă nu este întâmplătoare, ea a existat din prima secundă în urmă cu 35 de ani. Bănuiesc că va exista cât timp vom trăi şi vom cânta împreună”- Nuţu Olteanu
Şi magie au creat din nou în Route 66 alături de Anders Diephuis şi Ken Sundberg. Pentru că nu poţi să nu sesizezi diferenţa între o trupă care urcă pe scenă pentru a se bucura de muzică şi una care e acolo ca să bifeze încă un concert şi să-şi vadă de drum. E o dinamică specială în supergrupul lui Cristi şi Nuţu. Cât sunt pe scenă, nu au vârstă, se provoacă unul pe celălalt, se surprind şi se agită neobosiţi.
Când Cristi Minculescu vine acasă, ies scântei din dorul lui şi al fanilor. Cel puţin în cazul de faţă, distanţa nu răceşte relaţia, dimpotrivă. Cui îi e dor să-şi piardă suflul bestializându-se pe „Cei ce vor fi”, „Pe ape”, „Lumina zilei” sau „Trenul fără naş”, nu trebuie să rateze următoarele concerte (de ex: Arenele Romane).
Ca de obicei, a fost nebunie pe „Feel like making love”- Bad Company, pe „Gimme all your love”- Whitesnake, „Black Dog”- Led Zeppelin sau pe „High Voltage”, „She s got the jack” şi „It’s a long way to the top”- AC/DC. La „Noaptea” am avut surpriza de a-i cânta „La mulţi ani” lui Dan Bittman care s-a urcat pe scenă şi a rămas alături de Cristi şi pe un pic de AC/DC.
După ani de zile în care-l vedeam pe Cristi Minculescu concertând de cel puţin zece ori pe an, m-am obişnuit greu cu gândul că e atât de departe. Aseară a fost a treia oară când l-am văzut în formula cu Nuţu Olteanu şi sunt tot mai convinsă că e într-o perioadă bună în care redescoperă bucuria de a crea. Supergrupul lucrează la un album şi abia aştept să aud noile compoziţii.
„Va fi contribuţia noastră la renaşterea rock-ului. Piesele sunt în buna tradiţie a anilor noştri de început, dar vor suna foarte fresh, fiind în acelaşi timp româneşti, dar cu un aer scandinav !”- Cristi Minculescu
Visez la o sală Polivalentă plină ochi şi la un concert de lansare de vreo 3 ore jumate care să scrie istorie, neapărat imprimat pe DVD (ca să-l arăt nepoţilor). Am încredere că Fundaţia Culturală Phoenix poate să ne facă bucuria asta.
–
Fireşte că faţă-n faţă cu Cristi, gâtuită de emoţie şi bucuroasă să-l revăd, am putut să bălmăjesc doar „Mi-era dor de tine, Cristi! Mulţumesc că nu ne uiţi„. M-am împăcat cu gândul că n-am să-i spun vreodată mai mult de două propoziţii. Şi într-un fel îmi place. Când o să le arăt nepoţilor zeci de fotografii cu bunica lor backstage şi o să mă întrebe „şi ce vorbeai mamaie cu Cristi Minculescu?”, o să le răspund „mai nimic, mamaie avea gura încleştată şi i se golea capul”.
Zăpăcita 