Cântece pentru un muzeu- Festivalul Filmului European

Songs-for-a-Museum_poster

La Cinema Studio, papu Gherase, papu Giogi, papu Coli și papu Miciu ne-au fermecat de pe ecran şi de pe scenă cu muzică polifonică şi mai ales cu poveştile din spatele versurilor în aromână.

Trei domni cu costume şi pălării negre şi un al patrulea îmbrăcat în costum alb tradiţional aromân îşi caută locurile cu paşi mici în semi-întunericul cinematografului Studio. Cu toţii au peste 80 de ani şi au venit de la Cogealac, un sat din judeţul Constanţa.

Grigore Leşe i-a descoperit pe cei patru aromâni fârşeroţi în vara lui 2007. A stat două zile cu ei şi le-a ascultat cântecele vechi de sute de ani cântate în manieră polifonică apoi, după trei zile, i-a invitat la primul concert. Aşa a început plimbarea octogenarilor prin toată lumea, aşa au ajuns să se întrebe dacă avionul are sau n-are scări.

„La noi, sunt ultima generaţie care mai cântă folosind formele polifonico-armonice populare străvechi iar în teren maniere asemănătore de interpretare mai pot fi întâlnite doar la fârșeroții din Albania, Grecia și la unele populaţii din Corsica, Caucaz şi Transcaucazia.”- Grigore Leşe

Cântecele se cântă în grup şi nu sună niciodată la fel. Vocea cea mai puternică porneşte povestea şi ceilalţi îi ţin isonul şi o completează cu interjecţii până când le vine rândul se preia partea solistică. Muzica vine „din fundul pământului”– cum ar spune Tamango–şi-ţi dă fiori completată de poveştile bătrânilor care vorbesc de vremuri în care oamenii se iubeau şi se ajutau mai mult.

Eliza Zdru i-a întâlnit în 2010 când căuta personaje pentru filmul documentar la care şi-a dorit să lucreze după ce a început să se intereseze de istoria bunicilor şi străbunicilor ei. A filmat în manieră observaţională şi i-a urmărit pe cei patru protagonişti la drum prin România şi Europa, dar şi acasă dictându-şi versurile nepoţilor sau pregătindu-se de turneu.

Documentarul e blând ca o nepoată când ţi-i dezvăluie pe cei patru luptându-se să-şi amintească versurile cântecelor, îmbrăcându-se meticulos, luându-şi notiţe despre locurile pe care le-au văzut, luptându-se cu oboseala şi cu problemele de sănătate, sau alintându-se glumeţ (- Hai pe scenă! – Cum urcăm aşa cu bătrâneţea? – Cu bastonu!).

Momentul meu preferat este după ce Papu Gherase se simte mai bine şi cântă la cimpoi în camera de hotel. De pe pat, un alt bătrân ţine ritmul pocnind din degete. Pe măsură ce melodia avansează, nu mai rezistă, se ridică în picioare şi se pune pe dansat în spatele cimpoierului. E doar una dintre secvenţele în care poţi să vezi puterea muzicii şi felul în care le conduce şi le animă viaţa.

Totul se termină o dată cu ei„, spune Eliza Zdru şi acesta este şi mesajul documentarului pentru că, oricât şi-ar dori cei patru să transmită tradiţia mai departe, niciun tânăr nu pare dispus să stea pe lângă ei şi să înveţe cântecele de dragoste, de jale, de muncă, cântecele compuse „pentru orice problemă care apărea în comună”.

Legătura care s-a format între realizatoarea filmului şi personaje a fost evidentă şi în film (prin câteva scurte momente de interacţiune), dar şi aseară la cinema Studio. După proiecţie, cei patru au urcat lent pe scenă („mergem ca racii”), nerăbdători să cânte. De acolo au privit-o cu drag pe machedoanca lor frumoasă, iar de la baza scenei regizoarea părea încă o dată fermecată de cântecele şi de poveştile lor.

„De-ar fi existat camerele astea”, spune papu Gherase în documentar cu gândul la timpurile când ştiau sute de cântece. Cei patru bunici sunt un muzeu viu şi  suntem norocoşi că Eliza Zdru a realizat acest documentar.

Aseară cântecele au curs spontan, întrerupând dialogul între public şi regizor, din ce în ce mai cu poftă, până la punctul în care spectatorii aplaudau din picioare şi cei patru papu zâmbeau mulţumiţi încercând să prindă un moment de linişte ca să explice şi semnificaţia versurilor– un fecior pleacă să-şi caute de muncă prin ţară şi soţia lui plânge în prag, doi ciobani care urcau la munte cu oile sunt omorâţi mişeleşte şi părinţii îi jelesc, o fată s-a îndrăgostit de un băiat.

Orice lucru iau în mână mi se pare că e mâna ta

Lacrimi ca din fântână curge pe faţa mea

Haide băi, pereche să ne facem

Un trup şi un suflet amândoi s-avem

Şi scafa aceasta de moarte amândoi s-o bem

Cântece pentru un muzeu / Songs for a Museum
România, 2013, 63’
documentar

Regia: Eliza Zdru
Imaginea: Marius Beșu, Eliza Zdru
Montajul: Alexandru Radu, Eliza Zdru, Mihai Dragolea
Cu: Mihai Gherase, Vasile Giogi, Dumitru Zogu, Nicolae Zogu și Grigore Leșe
Distribuit de: Mandragora

2 thoughts on “Cântece pentru un muzeu- Festivalul Filmului European

  1. Pingback: 8 documentare interesante de lung-metraj româneşti din 2013-2014 | DISCERNE

  2. Pingback: Recviem pentru un cântec | DISCERNE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s