9 ianuarie- La mulți ani. Cristi Minculescu!

Mitul lui Sisif

Sisif avea un băiat, Mitu.

 

Așa și-a încheiat Cristi Minculescu interviul de astăzi de la Rock Fm, într-o cascadă de râs a lui Cristi Hrubaru. Împlinește 56 de ani și a vorbit despre cât de important este pentru el anul ăsta să nu stea, să cânte cât mai mult, să exerseze. Mi-a plăcut emoția asta din vocea lui și planul pentru 2015. Omul ăsta a avut curaj să o ia la de zero, într-o țară străină, după o carieră uriașă și un val de susținere neegalat până acum de niciun alt solist rock român, după o luptă pe viață și pe moarte. Ce-și dorește el mai departe? Să alerge. Ceea ce pentru mine care l-am urmărit în cursa asta (și n-am ținut niciodată pasul cu adevărat când bătea țara în lung și-n lat) de la 11 ani, e cel mai frumos cadou pe care Cristi Minculescu ni-l face de ziua lui.

E ciudat cum ajungi să iubești un om cu care de fapt n-ai schimbat mai mult de câteva cuvinte. E de neînțeles cum fiecare revedere te umple de bucurie iar îmbrățișările lui par ale unui prieten drag și vechi. În 16 ani de când ne-am tot reîntâlnit, n-am avut curaj să-i spun prea multe, de cele mai multe ori doar „Mulțumesc, Cristi”, dar după fiecare concert am plutit. Cred că parte din magia asta (dincolo de ceea ce e probabil o disponibilitate înnăscută pentru a iubi artiștii în felul ăsta🙂 ), stă de fapt în determinarea lui Cristi Minculescu de a ni se oferi, oricât de greu i-ar fi. Și a bifat de-a lungul timpului toate variabilele posibile: ger, temperatură, pierderea cuiva drag, dureri care nu-l mai lăsau să stea în picioare, dureri de măsea, infecții la ochi, plecarea din Iris, emoții la revenirea în țară (…). S-a întors mereu pentru public și încep să cred că valul de fluturași și frigul pe șira spinării  care mă cuprind când îl văd, au de fapt legătură cu asta.

Această prezentare necesită JavaScript.

E ușor să râzi de zăpăceala mea, firește că nu e rațională, dar cum aș putea să nu iubesc un om care a fost constant în viața mea de la 11 ani încoace? Mi-a semnat caiete de română, carnete de note, carnete de student, bandane pe care le purtam ca bluze, salopete de blugi, bilete, postere, ziare, gipsuri și foi mototolite. Mi-a urat baftă la teze și la capacitate. Mi-a deschis mintea spre muzică foarte devreme cu turneele Tribute to Deep Purple, Led Zeppelin și AC/DC. M-a făcut să ascult tone de Thin Lizzy, Uriah Heep, Free și Bad Company. Pentru adulții care-și băteau joc de Iris că abordează cover-uri, asta era de râs. Pentru un copil de 12 ani (într-o vreme fără internet) a fost lecție de muzică și mă bucur că am primit-0 de la ei (cu referințe clare tip „aparține albumului Love Hunter 1979” sau „o piesă mai în afara stilului Led Zepppelin, dar culmea că tot a lor este”) .

Cristi era pe scenă când mă simțeam singură. Când abia divorțaseră ai mei și a cântat Stairway to Heaven la finalul unui concert din Lăptărie, iar cu mintea de atunci eram convinsă că e pentru mine. Era acolo când nimeni din generală nu înțelegea cum pot să-l iubesc și mă ridiculizau. Când îmi umpleam banca de fotografii și autografe înainte de teze, ca să-mi poarte noroc. Când eram atât de timidă încât nu-l priveam în ochi când îi ceream autograf, iar el îmi spunea să stau jos, scotocea într-o geantă de piele și-mi dăruia vederi cu Iris semnate cu markerul. Era acolo pe scenă în prima vară la mare cu prietenul meu când am făcut foamea generală ca să mai rămânem în Vamă special pentru concert. Era pe scenă și în decembrie anul ăsta, opt ani mai târziu când mi-a tras căciula pe ochi și m-am simțit din nou copil. Îl iubesc egoist pentru toate lucrurile astea și-l iubesc rațional pentru că a muncit și a sacrificat enorm ca să fie mereu acolo.

O fi puerilă dragostea asta, dar tocmai de-aia mi-o asum, pentru că m-a ajutat să păstrez una dintre scânteile copilăriei peste ani și să mă bucur de cele mai mici lucruri. Copii de-ar fi să fim, așa rămânem peste timp. Cât ține magia concertului și a culiselor, ăștia de trăim cu adevărat acolo, că suntem în public, sau pe scenă, suntem mai tineri, mai buni, mai slabi și cu părul mai negru. Ce se întâmplă după, nu prea știm niciunii și asta întreține probabil mirajul.

După 16 ani prin ploi și vânt nebun, scriu așadar La mulți ani, Cristi! și Mulțumesc! cu dragul și cu emoția cu care aș scrie pentru un membru al familiei sau pentru un prieten.

Și-s fericită pentru mixul de proiecte în care s-a implicat. Cu dor de Iris vechi și un chitarist care te copleșește: Cristi Minculescu & Nuțu Olteanu Super Grup. Cu dor de piese Iris mai noi (și sper că o să primim tot mai mult Mirage și Lună Plină): Cristi Minculescu Band. Cu chef de unplugged și adunare caldă de dragul istoriei rockului: Lotus. Pentru 2015 visez și îi doresc un concert mai mare (Arene? TNB?) cu nuanțe din toate cele trei proiecte, cu invitați și casa închisă, așa cum merită un artist care trăiește pentru asta. Și la o carte🙂

 

One thought on “9 ianuarie- La mulți ani. Cristi Minculescu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s