Vizita bătrânei doamne

Am fost la „Vizita bătrânei doamne” la o săptămână după ce am văzut „Pentru că pot” la Odeon. Mi-era dor de o producţie mare, cu actori uriaşi şi m-am hotărât ca în stagiunea asta să văd cât mai multe piese la TNB, chiar dacă asta înseamnă să stau trei ore cu picioarele chircite, sus la „cucurigu”.

Înainte de spectacol am fost în vizită pe la străbunica mea. Când i-am spus la ce piesă merg, s-a încruntat puţin-cum face când caută prin miile de amintiri- şi a zis: „Parcă am văzut piesa asta. Buună. Cu o actriţă mare”. N-am reuşit să determin în ce an şi la ce teatru. Posibil ca mamaie să se refere la minunatul „The visit” cu Ingrid Bergman.

Piesa scrisă de elveţianul Friedrich Durrenmatt în 1956 reuşeşte şi astăzi să fie deosebit de actuală şi de dureroasă prin adevăr. Autorul a orchestrat conflictul atât de bine, încât publicul, vrând nevrând devine judecător şi trebuie să aleagă între: frumoasa „bătrână” doamnă alungată din oraş când era o puştoaică şi transformată într-o femeie răzbunătoare, malefică pe alocuri, vechiul ei iubit lipsit de caracter şi de onoare şi cetăţenii din Gullen, gata să sacrifice orice pentru bani.

Nu ştiu cum a fost scenografia când a văzut străbunica mea piesa, dar cea de astăzi, realizată de Nikola Toromanov, e minunată. Decorul ţi se prezintă ca un puzzle, element cu element şi se roteşte sau se adânceşte o dată cu acţiunea într-un ritm atât de natural încât, cel puţin de la balcon, te simţi ca un cetăţean al Gullen-ului care priveşte dintr-o clădire vecină tot spectacolul. Muzica, luminile, mobilierul stradal, costumele Andradei Chiriac şi elementele mici şi surprinzătoare, cum ar fi doamna de la ghişeul de bilete care croşetează (a remarcat-o şi Nona), construiesc în sala mare a Teatrului Naţional o lume nouă, fundamentată pe atât de multe detalii încât „înghite” practic publicul şi-l face parte din ea.  Nu poţi să nu te întrebi ce-ai face în situaţiile respective şi nu simţi când trec trei ore şi jumătate.

Despre actori, numele cam vorbesc de la sine. Maia Morgenstern ( Klara Zachanassian), umple scena şi domină sala dar scoate la iveală şi o fragilitate foarte frumoasă. Mircea Rusu (Alfred Miller) face un rol minunat care se încheie cu o lovitură de maestru: dispariţia. Mircea Albulescu (profesorul) îţi dă fiori la scena din biserică şi te umple de emoţie pe tot parcursul piese. Mihai Călin construieşte un pictor savuros iar Marius Rizea dă viaţă unui primar foarte actual. Îl aşteptam pe Marius Manole în rolul poliţistului dar împarte rolul cu Răzvan Oprea care a fost şi el la înălţime.

Nu vă mai zic de tangoul pasional, de haioso-siniştii Loby şi Koby şi de bicicletele frumoase 🙂 Dacă vreţi să vedeţi o scenografie care ar putea să spună singură sute de poveşti, şi dacă vreţi să vă simţiţi parte din orăşelul Gullen, vă recomand cu drag Vizita Bătrânei Doamne.