Felicia, înainte de toate

Aseară am avut marea bucurie de a participa la avanpremiera filmului „Felicia înainte de toate”, la cinema Union. Pentru asta mulţumirile zboară către Cristina Bazavan şi revista Tabu. După film cei doi regizori, actriţa principală Ozana Oancea şi producătoarea Ada Solomon au răspuns la întrebări şi au spus o mulţime de poveşti. Dacă vreţi să intraţi puţin în atmosfera de bucătărie a filmului vă recomand să luaţi Tabu de iunie şi să citiţi textul Cristinei Bazavan despre Ozana Oancea şi cum a ajuns ea să o joace pe Felicia fără să participe la nici un casting.

/spoiler alert/

„De unde Dumnezeu îi cunosc Răzvan şi Melissa pe părinţii mei?! „, a fost una dintre reacţiile cele mai frecvente pe care le-a stârnit filmul  regizat de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf.

„Felicia, înainte de toate” reuşeşte în 120 de minute să te ţină în permanentă tensiune, dezvăluindu-ţi clinic, nemilos, răbufnirea unor sentimente ascunse de mult dar şi chinuitoarele încercări ale unei mame de a se simţi utilă şi prezentă în viaţa celor dragi.

Acţiunea este extrem de concentrată şi m-a secătuit de energie. Am oftat prelung în timp ce curgea genericul şi mi-a luat ceva până am reuşit să ies din stările create- exact ca după un text foarte bun. Simţisem autenticul pe tot parcursul filmului, dar am înţeles cu adevărat de ce abia după ce Ozana Oancea şi Melissa de Raaf au povestit cum au fost la cumpărături după diverse obiecte din decor, cum au ales valiza cea galbenă(„that one!!”), cum au cărat singure tot felul de lucruri din Olanda.  Filmul a presupus nu numai exerciţii de pregătire ale oamenilor dar şi ale obiectelor; totul, de la haine, mobilă, cărţi, reviste, situaţii, dialoguri e familiar, autentic, transparent. Răzvan Rădulescu a experimentat chiar şi pierderea avionului, ajungând la aeroport cu o zi mai târziu decât ar fi trebuit şi fiind forţat să plătească o taxă de „no show”- pentru o clipă s-a gândit chiar să numească filmul „Felicia no show”. Ar fi fost haios un astfel de nume, dar „Felicia, înainte de toate” e mult mai puternic pentru că exprimă egoismul şi răceala cu care reuşim să-i tratăm pe cei dragi în timp ce ne simţim tot noi nedreptăţiţi.

De ieri seară mă urmăreşte metafora lui Răzvan Rădulescu: „relaţia cu părinţii este inversul mersului pe bicicletă”. Mă cam sperie adevărul acestei vorbe. Cu cât te îndepărtezi de părinţi, cu atât uiţi „codul de comunicare” şi mai ales gesturile acelea atât de fireşti cu care reuşeai în copilărie să repari tensiunile.

În sală, oameni de toate vârstele spuneau că s-au regăsit în film. Am părinţi tineri şi avem alte linii de forţă ale discuţiilor. Mi-am regăsit însă incredibil de mult bunicii şi recunosc că plângeam ca o amărâtă când Felicia nu se mai oprea din ţipat la mama ei, doamna Mateescu (interpretată minunat de Ileana Cernat). Bunicii mei ţin atât de mult la mesele în familie, la vesela bună, la sărbătorile petrecute împreună. Pentru unii agitaţia şi pregătirile „ca pentru musafiri” pot părea false, ipocrite. Eu ştiu că astea le fac plăcere, că ciocnitul unui pahar de vin, complimentatul mâncării şi al florilor din grădină le aduc fericirea şi nu văd cum să ai inima să-i lipseşti de asta- chiar dacă sunt cicălitori, chiar dacă sunt conservatori, chiar dacă îţi dau senzaţia aia enervantă că nu te ascultă niciodată.

Mi-au dat lacrimile şi când tatăl bolnav o tot suna pe Felicia spunându-i că a aranjat el cu un fost director la Tarom. Îmi venea să ţip când l-a repezit şi i-a închis telefonul. Oamenii trebuie să se simtă utili, să facă parte din tensiuni şi să încerce să le rezolve, altfel se sting uşor. Pe această cale ţin să le mulţumesc regizorilor că „nu l-au ucis” pe domnul Mateescu. Mă temeam îngrozitor că nu va răspunde la sonerie şi că familia îl va  găsi prăbuşit undeva, adormit de prea multe griji şi de senzaţia că nu mai poate fi de ajutor nimănui.

Ozana Oancea reuşeşte impecabil să-i dea viaţă Feliciei . Frustrarea că Iulia, sora ei, e întotdeauna menajată şi alintată, drama bolii tatălui, relaţia tensionată cu fostul soţ Maarten, frustrarea vacanţelor petrecute „acasă” deşi ar avea bani să plece şi ea „în insule”, furia pe care i-o provoacă încercările mamei de a salva aparenţele în faţa „doamnei diriginte”- toate sunt elemente atât de naturale încât îmi închipui că intrarea în personaj a fost o adevărată aventură. Mi-a plăcut foarte mult şi că Felicia vorbeşte cu Maarten în olandeză până când, cu nervii întinşi la maxim, i se adresează în sfârşit în română.

Nu aş schimba nimic la film. Dialogurile telefonice, lungul drum până la aeroport, aşteptarea din parcare, toate contribuie la crearea unei tensiuni dureroase, fără de care relaţia toxică a Feliciei cu  „acasă” nu ar mai avea acelaşi impact. Finalul e puternic tot datorită dialogului telefonic. E magistrală fineţea cu care tonul Feliciei se schimbă când aude că Maarten îl va lăsa pe Marc la bunică.

I-am spus mamei astăzi că trebuie să meargă la cinema cu mama ei 🙂 S-a strâmbat neîncrezătoare. Dacă nu reuşesc să o conving, aştept dvd-ul şi o invit pe bunica la o vizionare.

„Felicia, înainte de toate” intră în cinematografe din 11 iunie (în Tabu de iunie aveţi un talon- dacă mergeţi cu mama la film la City Plex aveţi două bilete la preţ de 1)

Mai sunt păreri despre film  la: Cristian Şutu, Adrian Ciubotaru,  Inozza, George Hari, Rita,Andreea Vasile, Cristina Bazavan, Elena Ciric, Dan Tanasescu, Analytic Vision, Laura Jigau