Atelier cu misiune

În numărul de octombrie al revistei The One, semnez un material micuţ despre Atelierul de Pânză, un proiect frumos şi cu suflet. Pentru că am stat mult de vorbă cu doamnele din atelier şi am adunat mai multe poveşti decât au încăput în revistă, am vrut să o cunoaşteţi şi voi pe Georgeta.

E o dimineaţă de miercuri însorită şi Georgeta (29), verifică rezistenţa unor fire de pânză. Le aruncă pe jos pe cele care par şubrede sau sfâşiate şi pe cele bune le foloseşte la prins etichetele  pe care scrie “Această sacoşă este lucrată de mine, Georgeta, în cadrul unui atelier social”. E plină de scame pe blugii bleumarin şi pe vesta de fâş şi suflă din când în când ca să alunge firişoarele care îi gâdilă nasul. Leagă etichetele de baierele de la un vraf de sacoşe de pânză care aşteaptă apoi să fie stivuite în cutii de carton şi trimise la clienţi, tocmai la o conferinţă farmaceutică din Italia.

Masa lungă din mijlocul atelierului e acoperită cu trei maldăre de sacoşe- câte unul pentru fiecare lucrătoare. Pe măsură ce maldărele cresc, Georgeta le mută alături, în biroul lui Victor (resposabil cu logistica atelierului, livrare comenzi şi planificare producţie).

În 2009, cu trei maşini de cusut şi un spaţiu de 9m2  Viitor Plus,  Asociația pentru Dezvoltare Durabilă a pornit proiectul “Atelierul de pânză”. Sacoşele din bumbac netratat sau iută şi-au răspândit rapid mesajele sociale pictate sau cusute manual: “Tu ai putea să respiri într-o pungă de plastic?”, “E musai să porţi pânză”, “Ascultă sunetul naturii”.  În octombrie 2011 s-au extins şi au început să croiască şi ghiozdane, şorţuri, huse de telefoane, brăţări textile, semne de carte sau veste de grădinărit.

Astăzi trebuie să termine comanda de 1000 de bucăţi şi să se apuce de baierele pentru sorţuri. Au o normă zilnică de 20 de sacoşe dar în zilele aglomerate pot să facă şi triplu. La capacitate maximă, cele trei doamne din atelier şi celelalte trei care lucrează de acasă-  pentru că handicapul fizic le împiedică să se deplaseze – produc 1800-2000 de sacoşe pe lună.

De 5 luni Georgeta se trezeşte în fiecare zi la 6:00, în casa socrilor din Cernica. Se urcă într-un maxi-taxi, străbate aleea lungă de la Faur (Poarta 1) şi se opreşte puţin la Cici, căţelul negru pe care îl cunoaşte de când era pui. O dată le-a luat pe Adriana (3) şi Emanuela (4)  la serviciu şi de atunci, în fiecare seară, cea mică, o întreabă: “Mama, ai dat papa la Cici?”. Urcă la etajul 1 şi la 8:00 se apucă de treabă în Atelierul de Pânză, alături de Geanina şi Mihaela (o angajată surdo-mută) . În biroul cu ferestre mari, 2 calorifere electrice şi 4 maşini de cusut, doamnele încearcă să uite de greutăţile de acasă. Uneori nu reuşesc, mai ales când vreuna din ele e vânătă şi plânsă.

Când era mică, Georgeta îşi dorea să fie educatoare pentru că i se părea cea mai frumoasă meserie. Doamna Cati, de la Centrul de Plasament „Lizuca”, a fost ca o mamă pentru ea şi a învăţat-o, prin jocuri, despre viaţa „de afară”- cum să faci piaţa, cum ceri la magazin, cum găteşti, ce dări sunt de plătit. După ce venea de la şcoală, mânca şi îşi făcea lecţiile, Georgeta fugea acasă la „mama” şi stătea până seara. „Nici nu zici că eram în centru, deja eram a lor”.

Când Emanuela a întrebat-o de ce nu are şi ea mamă cum are tati, Georgeta i-a spus că mama ei este femeia care a crescut-o: doamna Cati. Apoi a început să le inventeze copiilor basme cu o fetiţă care nu avea părinţi, le-a arătat fotografii din tabere şi le-a povestit ce boacăne făcea împreună cu Maria, sora ei geamănă. Încă nu le-a spus de copacul ei preferat în care îşi bătuse în cuie o măsuţă ca să-şi facă lecţiile acolo. Când a venit tata să o caute la cămin, Georgeta avea 12 ani şi era căţărată în tei. De-atunci a vizitat-o aproape zilnic, până când a fost omorât, patru ani mai târziu.

Pe la 11 Iulian şi Victor se opintesc pe scări cu un transport de pânză. Un singur pachet cântăreşte mai mult de 20 de kg şi Georgeta sare să îi ajute la cărat. Atelierul de Pânză nu numai că vrea să descurajeze folositul pungilor de plastic, dar şi să producă totul cât mai ecologic. Comandă ţesătura din oraşe apropiate şi se asigură că furnizorii lor se aprovizionează cu bumbac din Turcia şi alte ţări din zonă. Fâşiile de material sunt folosite la legat etichetele din hîrtie reciclabilă şi obiectivul este să aibă zero resturi de producţie.

După ce a terminat şcoala profesională, Georgeta a făcut un curs de croitorie şi a lucrat patru ani într-o fabrică unde punea găici la pantaloni. În prima săptămână la Atelierul de Pânză i s-a părut greu pentru că lucrase numai cu maşini mari, industriale dar s-a obişnuit repede să „meargă drept” cu cusătura. Acum se minunează că sacoşele care ies din mâinile ei sunt „la modă”, mai ales cele din pânză ca „de sacii lu bunica”.

Viaţa de cămin a fost frumoasă: „Acolo vedeai mâncare, joacă, ştiai că pui capul pe pernă şi nu te durea de ziua de mâine”. Când se apropia de majorat, Georgeta se ruga la Dumnezeu să rămână repetentă ca să nu trebuiască să plece din centru. Pentru că a făcut şi şcoala postliceală, a putut să locuiască la „Lizuca” până la 22 de ani, când nu i-a mai fost frică de viaţa de afară.

Veneau foarte multe sponsorizări în centrul de plasament, mai ales înainte de sărbători când fetele dansau şi spuneau poezii până târziu în noapte- reluând spectacolul pentru fiecare firmă invitată. Georgeta îşi ducea toate jucăriile primite acasă la doamna Cati şi o ruga să i le păstreze pentru când o să fie şi ea mămică. O dată s-au făcut nişte clătite şi  deşi a rugat-o, bucătăreasa n-a vrut să-i dea câteva şi pentru Doamna Cati. A chemat-o pe Maria, mai băieţoasă şi cu spirit justiţiar şi i-a spus că  pune pariu că dacă se uită în punga bucătăresei, clătitele sunt acolo. Când bucătăreasa a dat să plece, surorile i-au rupt punga şi au găsit peste 20 de clătite, neumplute.

Într-o zi, când se ducea la şcoală, Georgeta s-a întâlnit cu o femeie care s-a uitat bine la ea şi i-a făcut semn spre o casă: „aicea stă mama ta”. A alergat la şcoală după Maria şi a strigat-o: „Vino repede că am găsit-o pe mama!”. N-au avut curaj să se ducă la ea decât după o săptămână pentru că se gândeau că poate o să le gonească. Când au intrat în sfârşit în curte, s-au întâlnit cu două colege de şcoală. Georgeta le-a spus „o căutăm şi noi pă o femeie, Daniela”.

–          Păi Daniela este mama mea!

–          Da? Păi şi mama mea este!

Atunci a intrat mama, cu un păr lung până la fund şi numai inele (ca al Georgetei astăzi) şi le-a spus „Nu vă mai certaţi că sunteţi surori”. Bucuria regăsirii a ţinut doar 3 ani pentru că, în anul în care Georgeta a împlinit 18 ani, femeia a fost diagnosticată cu leucemie acută. În ziua în care s-a stins, mama a chemat-o şi i-a spus că-i pare rău că a lăsat-o să crească într-un centru şi a încheiat cu „iartă-mă pentru că eu o să plec din lumea asta”. Georgetei nu-i spusese nimeni că mama e bolnavă şi a suferit un şoc puternic. Un an de zile nu a mai vorbit cu nimeni în afară de sora ei Maria. La şcoală a comunicat doar prin scris.

Geanina coase la maşină şi pune sacoşele stivă. Georgeta le rituieşte, adică taie toate scamele de pe marginea pânzei, întoarce sacoşele pe dos, le scutură şi le pregăteşte pentru încă o cusătură. În timp ce maneverează foarfeca de 1 kg, povesteşte despre fetele ei cu ochi verzi-albaştri şi păr ondulat. Geanina râde în fiecare zi la poveştile Georgetei care imită vocea peltică a fetiţelor.

La începutul anului, Georgeta a ţopăit de bucurie după ce i-a auzit din nou vocea „mamei”. Doamna Cati a sunat-o ca să-i dea nişte mobilă cu care nu mai avea ce să facă. Când s-au revăzut, educatoarea i-a umplut braţele cu jucăriile din copilărie.

Acasă, după ce a aflat că jucăriile sunt de când era mama mică, Emanuela a întrebat:

–          De unde ştiai că o să venim noi?

Georgeta s-a rugat mereu la Dumnezeu să-i dea fetiţe, că doar a trăit toată viaţa printre fete şi de-abia aştepta să le împletească codiţe. Pentru ele şi-a păstrat toate jucăriile.

–          Când o să fiţi şi voi mari, şi voi o să le daţi fetelor jucăriile voastre

–          Eu vreau băieţi că fetele sunt amărâte, a uimit-o Emanuela.

–          De unde ştii că-s amărâte?

–          Eu văd ce-ţi face tati şi tu eşti fată.

Înainte de Crăciun, aveau o comandă mare de terminat. Gianina o sunase să-şi facă planul la telefon, cum fac mereu când au mult de lucru.: „Tu coşi baierele, eu fac aia, tu rituieşti…”. A doua zi, Georgeta a apărut vai de ea, cu mâna ruptă şi plină de vânătăi. Plângând, Gianina a convins-o să se ducă la doctor şi să intre în concediu medical. În familia în care a intrat, aşa e: „femeia să nu răspundă că o dă de pământ”.

Georgeta avea multe prietene când stătea în căminul cu 200 de fete. După ce s-a măritat,  s-a izolat încet de toată lumea. Rudele bărbatului, pe de o parte o acuzau că umblă cu bărbaţi când se ducea la serviciu, pe de o parte o alungau că e „căministă” şi n-aduce bani în casă.

Acum 5 luni, când s-a anagajat la Atelierul de Pânză, Doru a venit cu ea la sediul central al asociaţiei ca să cunoască pe toată lumea. Se ajung mai bine de când câştigă şi ea 600 de lei pe lună.  La cămin era o vorbă- „mă duc unde-oi vedea cu ochii”. De-asta Georgeta lucrează la o căsuţă, ca să le lase fetelor ei un viitor. „Săracă m-am născut, săraca mor dar nu vreau să spună copiii mei: măi mamă, da noi unde ne ducem?”.

La 17:00 Georgeta împătureşte frumos materialul rămas, curăţă masa de lucru şi apoi se scutură de scame. Azi ea şi Gianina au terminat 46 de sacoşe. Scoate un parfum mic din geantă şi se stropeşte de două ori pe gât. Săptămâna asta vrea să croiască o sacoşă pentru doamna Cati şi-n ea să-i pună o diplomă pentru cea mai bună mamă. Fetele ei nu ştiu încă ce e aia Ziua Mamei, dar o să le înveţe.

martie 2012

Foto: Sorin Florea

Mulţumiri: Andreea Pandelescu (coordonator proiect „Atelierul de panza”), Iulian Ifrim, Georgeta, Gianina, Ioana

Centrul de Plasament Lizuca era foarte aproape de locul unde am copilărit. Uneori erau copii în spatele gratiilor de la ferestre şi nu înţelegeam de ce nu au voie să iasă la joacă. Nu cred că am văzut-o pe Georgeta atunci, dar mă bucur că am cunoscut-o acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s