Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva

De Jonas Gardell
Traducerea: Carmen Vioreanu
Regia: Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc
Cu: Diana Gheorghian, Oana Ştefănescu, Liana Mărgineanu, Nicoleta Lefter
Bilete: 21,20 lei, ( redus 12,72 lei )

Nu e un spectacol comod, nu e o piesă la care să te relaxezi şi te lasă cu un gust amar cu care nu e prea uşor să umbli sâmbătă seara când toată lumea ignoră iadul amintirilor.

Au trecut patru zile de când am fost la teatrul Odeon. Încă mă urmăreşte chipul Cristinei (Nicoleta Lefter) şi încă mă ia cu frig când ascult melodia „Daylight and the sun„.

Nu cred că am să uit prea curând strigătele disperate ale Cristinei:

„Mama, te rog, pleacă trenul, ce aglomeraţie, mama, pleacă trenul şi eu nu sunt în el, altă şansă nu mai am!”

Adultul- copil, îngropat în amintiri şi frustrări e un tablou înfricoşător. Viola nu s-a simţit niciodată iubită şi a crezut că nu e loc şi pentru ea lângă Agnes şi mama. Agnes şi-a sacrificat toată viaţa pentru o mamă care nu a iubit-o niciodată. Iadul personalizat cred că e adevărata condamnare de care ar trebui să ne temem.

Apropierea scenei este la fel de incomodă ca şi povestea.  Decorul este încărcat, spaţiul este strâmt, muzica e parcă de pe altă lume şi toate astea îţi accentuează o senzaţie bizară, soră cu claustrofobia. Nu poţi să-ţi întorci ochii, nu poţi să ignori lacrimile, furia, frustrarea. Eu n-am prea putut să mă abţin din plâns.

Patru actriţe minunate creează o tensiune dură şi apasă pe nişte butoane pe care n-ai prea vrea să-ţi apese cineva.

Aş vrea atât de mult să aflu mai multe despre pregătirea acestor roluri, despre cum se simt după fiecare spectacol. Cum reuşeşte Nicoleta Lefter (în dublu rol) să treacă de la copilul chinuit în fiecare seară de mama diavol, la puştoiaca glumeaţă- fiica Violei?

Actriţele păreau atât de prinse în personaj încât în timp ce aplaudam mă gândeam că dacă ar fi trebuit să joc într-o astfel de piesă probabil aş mai fi plâns multă vreme după ce teatrul s-ar fi golit.