Mă las de fumat (II)

Iată-mă în a şaptea zi fără ţigări. Nu a fost atât de greu pe cât mă aşteptam deşi…chiar acum mă gândesc cu jind la zilele când îmi aprindeam o ţigară şi scriam pe blog.

Prima schimbare pe care am simţit-o a fost că brusc am mai mult timp şi că zilele trec mai greu. Am reuşit să scriu un draft 1 fără să mai trec prin chinuitorul proces „nu-mi vine un cuvânt- fumez, nu se potriveşte paragraful ăsta aici- să fumăm poate ne vine inspiraţia, e prea lung- fumez o ţigară şi dup-aia recitesc, citesc şi e atât de prost încât trebuie să fumez în timp ce fac asta, l-am trimis, e prost- să fumăm o ţigară ca să ne revenim„.

M-am trezit că într-o pauză  am frământat un aluat de tartă şi l-am băgat la frigider, într-alta am curăţat merele, într-alta am făcut cumpărături şi în cea din urmă m-am epilat. Până la ora 6 terminasem de scris, aveam bucătăria plină de mâncare, o tartă cu mere la cuptor şi pielea fină. Nu ştiu încă dacă pot să scriu fără să mă afum. Dacă editul nu va fi extrem de pesimist voi mai fi depăşit un hop.

Probabil nu-i frumos să vorbim de epilat pe blog dar, are legătură cu lăsatul de fumat aşa că iertaţi-mă. De fiecare dată când mergeam la cosmeticiană (Moment publicitar: dacă aveţi nevoie de o fată haioasă, pricepută şi ultra rapidă v-o recomand cu drag, o gasiti şi pe youtube),  aşteptam cu interes momentul post-masacru în care mă voi îmbrăca, îmi voi aprinde o ţigară şi vom sta zece minute la poveşti. Joi aveam programare la epilat şi mi-era teamă că tentaţia va fi prea mare. M-am despuiat, m-am căţărat pe masă şi deja mă întrebam dacă o să doară mai tare fără ţigări. Cosmeticiana părea şi ea cam abătută aşa că m-am gândit să antrenez conversaţia şi i-am mărturisit: „m-am lăsat de fumat”. I-au lucit ochii: „şi eu m-am lăsat, de două săptămâni”. Durerea n-am mai simţit-o pentru că am toot sporovăit pe teme de nutriţie,  sport şi Allen Carr (soţul ei s-a lăsat imediat ce a terminat cartea; e epidemie!!!). O tentaţie în minus

În casă am păstrat două ţigări pătate cu noroi (erau în buzunar la rucsacul de bicicletă şi cum n-am apărători…au suferit o mică transformare). Mi-am zis că dacă m-or tenta într-o zi o să mă ţină la distanţă nămolul întărit.

Aseară am ieşit în oraş şi a fost tragic. Nu ştiam ce să fac cu mâinile şi simţeam tot timpul că am pierdut ceva. Aveam un singur fumător la masă şi nici măcar nu puteam să-l privesc. M-am trezit la un moment dat că mă întorsesem aproape cu spatele la bietul om care îşi savura ţigările, se juca cu bricheta, se bucura de atenţia fetei care îi schimba mereu scrumiera…A fost greu. La plecare mi-am luat geanta şi îmi căutam disperată pachetul de lucky. M-am hotărât ca o vreme să ies la dans, la bowling, la laser-tag, la orice mă ţine ocupată. E încă prea greu să stau la masă, la poveşti, fără să mă învălui în fum.

Tot ieri am ieşit la alergat şi parcă nu mi-a mai fost aşa de greu ca înainte. Ghinion cu ninsorile astea care te îmbie la căldură, vin fiert şi tutun…

Piedone a avut o săptămână grea şi a fost din ce în ce mai irascibil. Citez din comentariile la prima însemnare pe tema asta: „Bleah. Îmi vine să bat pe cineva.”  Sunt curioasă cum a rezistat azi-noapte, invitat fiind la ziua unor prieteni.

Amintirea cu ţigări

Piedone, mai ţii minte (tot atunci la mare), când am mers pe jos, prin soarele ăla cumplit, până în 2 mai ca să luăm bani de la post restant? Şi banii nu veniseră. Şi tu ai găsit pe şosea un pachet cu 4 ţigări. Şi le-am poştit conştiincioşi. Şi după ce s-au terminat nu ne puteam lua gândul de la ele 🙂 Mai ştii că te-ai enervat şi ai zis că te laşi? :)) Eu refuzam să accept ce penibil e să te domine ceva în halul ăsta