The Animals & Friends în Jukebox

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu am fost la The Animals anul trecut aşa că de-abia aşteptam concertul lor de pe 2 aprilie din Jukebox Club. M-au lăsat mască prin naturaleţea şi firescul cu care au intrat pe scenă, cu care au dat autografe, cu care s-au pupat şi s-au pozat cu toată lumea.

Să nu vă mire superlativele. Recunosc, dacă i-aş fi prins pe oamenii ăştia tineri, aş fi fost o puştoaică care ar fi ţipat ascuţit şi ar fi leşinat. Aşa m-am mulţumit cu un „You rocked and I hope  you’ll come back”, cu autografe şi cu subtilizarea playlist-ului🙂

Ditamai animalşii să stea ei în faţa garderobei de la Jukebox şi să semneze hârtiuţe sprijinindu-le de pereţi…

Am o mare slăbiciune pentru această trupă şi pot să vă spun că mă simt norocoasă că am putut să-i văd live pe scenă şi să ascult piesa mea preferată „Don’ t let me be misunderstood” (chiar dacă n-a fost Eric Burdon la voce).

Au cântat 21 de piese (cu pauză după ce-a de-a zecea) şi au încheiat în forţă cu House of the rising sun. Iată-le în ordine: 1. Baby 2. It’s my life 3. I put a spell on you 4. Bright light bigger city 5. I believe 6. Expect the unexpected 7. I’m crying 8. Dimples 9. Road Runner 10. Every little big 11. Misunderstood 12 Walker 13. Just my life 14. Suzie Q 15. Bring it on home 16. Don’t bring me down 17. Inside out 18. Keep on running 19. We gotta get out of this place 20. Boom Boom 21. House of the rising sun

The Animals a influenţat nume mari ale muzicii rock. Stăteam în Jukebox şi-i ascultam cu stomacul ghem abia îndrăznind să visez la Morrison, la Plant, la Tom Petty şi la o lume şi la o atmosferă pe care din păcate nu le-am trăit.

Clapele lui Mickey Gallagher (cu The Animals în 1965-1966 şi apoi cu Clash, Robbie Williams, Paul McCartney, Eurythmics) păreau ireale. Vocea lui Peter Barton (care a cântat desculţ), s-a potrivit minunat în poveste. Barton a cântat cu Swinging Blue Jeans şi The Hollies şi s-a aflat în spatele multor împăcări şi adunări ale formulelor originale de la trupe mari ca Whitesnake şi Thin Lizzy. Foarte talentat şi nu ştiu de ce mă ducea cu gândul la The Who şi la vocea incredibilă a lui Pete Townshend

Chitara şi vocea lui John Williamson veneau şi ele dintr-o altă lume- o lume din anii 70 în care o trupă norvegiană (Titanic) ajungea în topurile din UK cu o piesă înstrumentală pe nume Sultana.

John Steel, tobarul original al trupei The Animals şi deţinătorul drepturilor pentru acest brand (după procese cu vocalul original) l-a cunoscut pe Eric Burdon la Newscastle College of Art and Industrial Design prin 59.

Sâmbătă pe 2 aprilie la Jukebox Club am trăit o bucăţică de istorie rock şi blues. Atmosfera a fost prietenoasă, naturală, fără urmă de snobism, fără oameni veniţi doar ca să bifeze un alt eveniment. I-am iubit pe dansatorii despre care au scris şi metropotamii – în primul rând pe ea care semăna cu Goldie Hawn şi care dansa cu un el pletos şi haios, şi apoi pe ei care m-au impresionat mult (aş vrea şi eu să dansez aşa de frumos la 50 de ani).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s