Protecţie solară (III)

Ieri v-am  povestit cum razele ultraviolete modifică ADN-ul  şi ne pun în pericol dacă nu ne protejăm. Am vrut să încep această campanie cu motivele cele mai dure pentru care trebuie să fim foarte atenţi cu expunerea la soare. Motivul de astăzi este unul aparent mai uşurel: (de)pigmentarea pielii

N-am avut pistrui până acum câţiva ani. Săptămânile petrecute cu cortul pe plajă sau în vârf de munte probabil că şi-au spus cuvântul. Cât abuz să mai suporte şi pielea asta?

Primii pistrui i-am observat în mai 2008, după ce am stat la poveşti pe plajă, până la apusul soarelui. Am ajuns acasă cu faţa roşie şi pielea aspră, tare şi cutată. Mi-am golit buzunarele şi am cumpărat o cremă de după plajă ca să repar nenorocirea şi la câteva zile după ce arsurile trecuseră am observat pe nas şi în jurul lui câteva pete mici, maro deschis. Cum s-a dus căldura, cum au dispărut.

În anii următori, de fiecare dată când mă bronzam prea rău, petele apăreau din nou şi dispăreau o dată cu venirea frigului. Nu mă deranjau, nu păreau inestetice, ba chiar ştiu că la un moment dat mi s-au părut drăguţe. Până când am citit ce sunt şi m-am speriat.

Pistruii sunt fascicule de melanină concentrată şi reprezintă modalitatea pielii de a se apăra de razele ultraviolete. Ca şi bronzul de altfel. Ne coloram ca să luptăm împotriva razelor invazive care încearcă să ne atace ADN-ul.

Din fericire pistruii ăştia dobândiţi de la stat pe plajă cu nemiluita, dispar şi pot fi preveniţi cu creme cu factor de protecţie mare. Anul ăsta nu mi-au mai apărut şi sunt sigură că la asta  a contribuit mult crema cu factor 50 pe care o aplic pe faţă cu 15 minute înainte să plec de acasă. Mai greu e când circul cu bicicleta şi nu am răbdare să mă năcălăiesc din cap până în picioare. Astăzi am primit spray-ul cu spf 30 de la Iwostin Solecrin şi de-abia aştept să-l testez „în trafic”.

Tot cercetând site-ul Solecrin am descoperit că mai există o afecţiune determinată de expunerea la soare: Melasma. Parcă seamănă cu ce păţeam eu de la stat prea mult pe plajă/pe creste, fără cremă de protecţie:

„Melasma (cunoscută şi drept Cloasma) este cel mai comun tip de afecţiune melanodermă care apare la femei, în special la cele tinere. Simptomele acesteia sunt pete de culoare închisă, neregulate de regulă pe partea superioară a obrajilor, nas, buze, buza superioară şi frunte.  Afecţiunile se intensifică în perioadele cu activitate solară intensă. Dezvoltarea acesteia este probabil asociată cu interacţiunea dintre radiaţiile UV şi melanocitele stimulate de hormoni (estrogeni şi progestron). Din acest motiv afectează în special femeile cu un nivel hormonal accentuat – însărcinate sau care folosesc contraceptive.”

Mult mai grave, sau cel puţin mai neplăcute, mi se par depigmentările care apar de la soare.  Părerile încă sunt împărţite. Unii doctori susţin că soarele nu provoacă Vitiligo ci doar semnalează prezenţa petelor (te bronzezi şi prin constrast remarci şi zonele care nu se mai colorează pentru că nu mai produc melanină).  Alţii zic că arsurile solare, rănile, zgârieturile pot determina răspândirea depigmentărilor. Eu cunosc persoane la care vitiligo s-a declanşat după nişte arsuri solare puternice.  O vreme petele au stagnat, apoi s-au extins.

Până acum am fost norocoasă şi chiar dacă mi-au apărut pete de la soare, mi-au trecut repede. Nu vreau să mai risc aşa că de anul ăsta îmi dau zi de zi cu cremă.

Singura nelămurire pe care o am e apropos de ingredientele din cremele de protecţie solară. Unii zic că oxidul de zinc şi dioxidul de titan (prezent şi în gama Solecrin), ar fi periculoase. Alţii zic că sunt în cantităţi prea mici ca să ne afecteze. O să mai cercetez şi revin cu informaţii în următoarele două zile de campanie.

Dacă vreţi să testaţi şi voi crema Iwostin cu spf 50 din gama Solecrin, lăsaţi-mi un comentariu şi vă trimit prin poştă câteva mostre. De ce aţi vrea să testaţi această cremă? Primele cinci comentarii primesc câte cinci mostre.

2 thoughts on “Protecţie solară (III)

  1. De ce as vrea sa testez aceasta crema? Pentru ca de cand ma stiu am suferit de arsuri solare, indiferent de crema si spf-ul ei. Si mi-as dori sa reusesc sa ma intorc de la mare fara usturimi si fara pistrui in plus.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s