Ce-au mai făcut fetele de la haltere- Bucureşteanul

Bucureșteanul a apărut din dorința echipei DoR de a avea un loc alternativ unde să scrie și să experimenteze idei, forme, stiluri − un exercițiu constant de a spune poveștile din locul în care trăim și, mai mult, un mod de a ne răspunde la unele întrebări legate de lucrurile care ne ies zi de zi în cale. Dacă vrei să citești sau recitești poveștile, iată-le aici.

În ultimii doi ani am scris despre un biciclist dedicat trup şi suflet Pegasului, un spiriduş profesionist, Cornelia care vinde apă minerală, trei rapperi din Ferentari, o mămică motociclistă, un asistent medical de la un centru pentru persoane fără adăpost. În aprilie le-am descoperit pe Larisa, Georgiana şi Mădălina, trei prietene care au trecut peste o mulţime de greutăţi şi au găsit în sportul de performanţă singura şansă pentru o viaţă mai bună.

Cele trei s-au cunoscut la centrul de plasament Sfântul Nicolae din sectorul 3 și au fost mereu ca niște surori, chiar dacă nu împărțeau aceeași familie. Profesorul de sport Lucian Buduroi le-a întâlnit în clădirea portocalie în formă de U alături de zeci de alți copii pe care încerca să-i disciplineze prin educație fizică.

Când au venit prima oară la sală în 2012, fetele s-au antrenat cu o coadă de mătură în loc de bară și chiar și așa li s-a părut greu. Le-a plăcut însă atmosfera, că nimeni nu s-a uitat urât că erau de la cămin, că antrenorul era prietenos și au decis să se întoarcă. (…)Când au lucrat prima oară cu bara de 15 kg pe umeri, se dezechilibrau și nici nu-și imaginau că doi ani mai târziu vor avea pereții dormitorului plini de medalii și că vor putea face genuflexiuni chiar și cu 100 de kilograme.

Din aprilie, fetele la haltere au mai adunat un snop de medalii în camera mică pe care o împart la Clubul Sportiv Olimpia Bucureşti:

În iunie, în finala Campionatului Naţional de Juniori II (15-17 ani) de la Botoşani, Mădălina a luat două medalii de aur şi una de argint (campioană naţională la categoria 63 kg), iar Larisa o medalie de argint şi două de bronz.

În august s-au urcat toate trei pe podiumul de la Bistriţa la Campionatul Naţional de Juniori I (17-20 ani): Georgiana, campioană naţională (categoria 58 kg) cu trei medalii de aur, Mădălina trei medalii de bronz şi Larisa două medalii de aur, campioană naţională la categoria ei (53 kg).

Septembrie le-a găsit la Arad la Campionatul Naţional de Seniori (peste 23 de ani) unde s-au luptat cu sportivi mult mai mari decât ele şi au demonstrat încă o dată că sunt gata pentru competiţii internaţionale: Georgiana, campioană naţională (două medalii de aur şi una de argint) şi Mădălina locul II (un aur, două argint) la categoria 58 kg şi Larisa locul II (argint).

Toate trei se luptă anul ăsta să ajungă la baremul competițiilor europene și-n 2016 să înceapă să concureze internațional. Au reușit deja în sală de câteva ori să smulgă 80 de kg și să arunce 100, dar important e să mențină performanța ca s-o demonstreze și în concursuri. Direcția încearcă să găsească sponsorizări ca să le premieze rezultatele, dar reușește în cel mai bun caz o dată sau de două ori pe an, iar banii îi investesc de obicei în echipament sportiv. Ghetele de haltere sunt scumpe (minim $150), se comandă din străinătate, se găsesc greu și se strică după un an-doi. Ca să susțină presiunea sutelor de kilograme, au tălpi de lemn, dar pielea cedează și crapă. Ghetele fetelor mai rezistă maxim până la vară.

Vara a trecut, dar fetele concurează cu aceleaşi ghete destrămate, fără nicio perspectivă pentru a le înnoi. Sunt la fel de competitive ca-n primăvară, dar se descurajează adesea când văd că adună „doar medalii” şi nicio altă bucurie care ar putea motiva nişte adolescente care stau toată ziua în sala de antrenament. O ieşire la film, ghete noi, un telefon deştept, o înnoire a garderobei, o bursă pe care s-o cheltuie cum vor ele, le-ar motiva să tragă şi mai mult în sală. Momentan adună medalii, smulg şi aruncă sute de kilograme şi se întreabă serios dacă vor reuşi vreodată să se întreţină din sport.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s