Valea Seacă a Caraimanului- Brâul Portiţei

Această prezentare necesită JavaScript.

La începutul toamnei, trei crai şi o zăpăcită au pornit să se caţere pe Seaca Caraimanului. N-am nimerit din prima, dar nu ne-am lăsat.

Ca niciodată, am plecat pe fugă şi fără să studiem prea mult traseul.  L-am crezut pe cuvânt pe George că Seaca Caraimanului o să fie mai uşoară decât Seaca dintre Clăi. Dimineaţa, înainte să plecăm spre Gară, ne-am trezit că nu printasem nici măcar o hartă din Sfântul Kergel. Am avut o idee sclipitoare: să iau notebook-ul cu mine (că şi aşa aveam de lucru; de ce să stau în tren şi să râd când pot să bag nişte exceluri?) şi dacă o fi ceva îl scoatem şi ne uităm la hărţi şi poze.

Ne-am luat apă (cam multă, dar după setea din Crai nu prea voiam să mai riscăm), câteva dulciuri şi un caş afumat din Buşteni şi am pornit voioşi spre pârtia de schi. George ţinea minte că trebuie să facem dreapta din pârtie aşa că pe la 10 şi ceva am cotit pe o potecuţă pământoasă şi am început să urcăm pe lângă ceea ce părea a fi Valea pe care o căutam.

Peisajul era apocaliptic cu vegetaţie necălcată de multă vreme şi stâncă tot mai udă. Încăpăţânarea era pe măsură. Am înaintat cu ghimpele în gând mai bine de trei ore, tot oprindu-ne şi dezbătând: „Băi e pe aici că recunosc săritoarea asta”, „Bă nu ştiu ce să zic că nu mai seamănă”, „Ba nu mă, asta e sigur”, „Băi o să urcăm ca proştii şi eu nu o să mai pot să mă dau jos de pe săritoarea asta!” (recunoaşteţi personajul panicos), „Sun 90% sigur că asta e”, „Hai să ne uităm în laptop”, „Habar n-am”.

Kergel zicea aşa:

Valea Seacă a Caraimanului, 1B, 5 ore
Acest traseu reprezenta piatra de încercare a alpiniştilor români până prin 1932. Escaladele de iarnă ale lui Nicu Comănescu şi Nae Dimitriu au fost o piatră de hotar în alpinismul de iarnă românesc (1932).
Accesul se face din Buşteni din pârtia de schi Kalinderu, pe o potecă marcată cândva cu cruce roşie. Pe parcurs se trece pe sub piciorul sudic al Vârfului Picătura şi confluenţa cu Vâlcelul Marelui V ce coboară din Strunga Marelui V a Picăturii. Pe stânga se desprinde Valea lui Zangur (38) iar în faţă se ridică Ţancul Uriaşului. În dreapta sub Faţa înaltă din Creasta Picăturii, se află Poiana Frumoasă, replică a Circurilor Văii Albe din Coştila şi a Brâului de Sus din Claia Mare. Mai sus avem de ales dintre următoarele variante: Vâlcelul Mortului (39), Spălătura Văii Seci (40) sau Hornurile Văii Seci, care reprezintă de fapt continuarea normală a traseului Văii Seci până la Cruce. Ultimul horn, mai dificil, poate fi evitat ieşind din firul văii la stânga pe Brâul de Sus.

Din când în când „valea” era populată cu blocuri imense de stâncă spălată, imposibil de căţărat (pentru noi) aşa că ocoleam pe aşa zise poteci de pământ care se surpau.

La prânz am mâncat şi ne-am hotărât să nu mai insistăm şi să ne întoarcem pe unde am venit că locul devenea din ce în ce mai neprietenos.

Am parcat în Sinaia şi ne-am uitat ca proştii la hărţi şi poze. Pe Seaca nu nimerisem sigur dar nici nu ne-am prins unde fusesem.

Partea a doua şi răzbunarea

Duminică pe la 8 eram deja în vârful pârtiei. Norocul ne-a scos în cale un tip şi o tipă pe care i-am urmărit fericiţi pentru că ştiau intrarea în vale.

Ne căţăram rapid şi veseli. Faţă de războiul prin jungla de sâmbătă, valea părea prietenoasă. Apoi am ajuns la săritoarea mare şi ne-am hotărât să mâncăm şi să-i aşteptăm pe cei din urmă să vedem cum o abordează.

N-aveam corzi, că doar trebuia să fie mai uşoară decât Seaca dintre Clăi. Grupuri de munţomani s-au apropiat şi, spre maxima mea panică, toţi se asigurau. Cu cât mă uitam mai mult la ei, ba blocaţi pe un traverseu, ba alunecând pentru că stânca era cam udă, cu atât îmi spuneam că n-am să reuşesc să trec de Săritoarea lui Zangur. Mirel a încercat să o ocolească prin stânga pe o limbă de pământ dar traversarea devenea dubioasă şi n-avea nici un punct de sprijin.

Tinel a urcat până la urmă liber şi le-a asigurat coarda.  Băieţii au fost drăguţi şi ne-au aşteptat şi pe noi să urcăm asiguraţi, ba ne-au tras şi rucsacii (mă mir că nu ne-au dat cu ei în cap când au auzit că ne căram cu laptop-ul după noi).

Am urcat anevoios săritoarea, mai ales la punctul ăla urât când aproape ai un bolovan în cap. Am pierdut mai bine de o oră până am trecut cu toţii (ne strânsesem vreo 9).

După ce ne-am relaxat şi ne-am distrat ieşind ca râmele prin Săritoarea din Cotitură, m-am gândit că o treceam până la urmă şi fără asigurare-n-am fi avut de ales. Mă bucur însă mult că n-am fost singuri.  O parte dintre tovarăşii de drum au cotit la prima retragere din Vale, un cuplu a pornit spre Vâlcelul Mortului, alţii spre Hornuri. Noi înnotăm prin jnepeni, urcăm trepte ierboase cu marele hău în spate şi cu muntele în cap şi ne întindem în sfârşit la soare să admirăm Valea, Crucea şi tot pustiul frumos.

Ne pozăm în Portiţa Caraimanului şi nu ne vine să ne mai dăm duşi de acolo. Tinel, deşi se căţărase excelent până atunci, înaintează tot mai greu pe Brâul Portiţei. Hăul căscat în stânga îl ameţeşte şi e mai tot timpul cu mâna înfiptă în iarbă. Noi îi arătam Valea Spumoaselor, el nici nu vrea să audă şi-ţi boscorodeşte bocancii că nu au aderenţă pe brâul ierbos.

E plin de flori de colţ până la intersecţia cu autostrada Jepilor şi se lasă seara. Toată ziua n-am văzut capre negre, dar pe Jepi ne întâlnim cu vreo 7-8 şi ne oprim să le vedem cum se împung şi se joacă pe versantul opus.

Tot ca niciodată, am plecat boi, fără nici o frontală la noi aşa că ţopăim pe jepi la lumina unui telefon, cu ursul în gând. Aproape de Buşteni vedem o pereche de ochi sticloşi în pădure şi îngheţăm până când o ditamai căţeluşa ne sare în întâmpinare.  O mângăiem şi o îmbuibăm cu sandvişuri ca să meargă cu noi.

La marginea Buşteniului, o băbuţă merge greu şi ne opreşte ingrijorată, lângă un felinar: „N-aţi dat de urs?”. Căţeluşa nostră ne părăseşte şi face cale întoarsă cu bătrâna

*** Am făcut multe greşeli şi n-am de gând să mai plec vreodată fără să studiem traseul în detaliu, dar a fost una dintre cele mai frumoase ture de weekend şi aş repeta-o oricând.

Visez la Brâna Aeriană şi la hornurile alea înspăimântătoare de sub Monumentul Eroilor.

 

 

One thought on “Valea Seacă a Caraimanului- Brâul Portiţei

  1. Pingback: Sălbăticie montană | Zăpăcita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s